Marinari pe submarin
Īn septembrie 1999 am īncheiat coborīrea pe Mureş cu pluta Caimanu Manu Manu fundarisind ancora īntr-un mic golf alături de o luntre artizanală. Ambarcaţia părea destul de hidrodinamică, īn plus extrem de simplă aşa că īn toamna anului 2001 cuprins de febra marilor plecări am construit īmpreună cu Mike ceva asemănător dar demontabil, īn maniera deja consacrată: schelet din lemn acoperit cu folie din PVC. Ambarcaţia avea 5m lungime, 1m lăţime şi trebuia să ducă 4 persoane cu bagajul lor. Īntr-o duminică de noiembrie luntrea a ajuns pe unda Crişului Repede: zeci de gheizere minuscule inundau santina prin locul prin care trecuse acul. Era foarte clar că ambarcaţia avea apucături de submarin, aşa că am botezat-o cu un nume potrivit: KURSK.
*
August 2002. Suntem īn tren, eu cu Mike īn compartiment, Kursk, uriaş, īn WC-ul din capătul vagonului. Din cīnd īn cīnd, la vreo oprire, mergem să-l vedem. La 6 dimineaţa ne trezeşte zdrăngănitul podului de peste Dunăre, apoi cădem din nou pradă somnului şi cīnd deschid ochii văd pe geam arcadele podului de la Medgidia unde trebuie să schimbăm trenul. Aburii somnului dispar instantaneu, īl zgīlţīi pe Mike şi cu rucsacul īn spate fug la capătul vagonului unde uşa de la WC e blocată pe dinăuntru. Bat cu hotărīre şi cīnd se deschide un tīnăr livid īşi cere scuze precipitat. Īl ignor, mă opintesc la coletul īn care zace Kursk şi īn următoarele clipe sīnt pe peron cu tot calabalīcul. Coboară şi Mike īncă somnoros, apoi trenul pleacă īn scurt timp. N-avem timp să ne bucurăm: personalul de Tulcea nu ne-a aşteptat.
*
Īmpreună cu Cosmi, Magda, Mike, Corina, Traian şi Coco cobor īn Murighiol dintr-un autobuz prăfuit. Īn sfīrşit sīntem īn Deltă, acolo unde drumurile se īnfundă īn regatul bărcilor, a vapoarelor şi a şalupelor. Un localnic priveşte uluit grămada de rucsaci līngă care tronează Kursk.
-Băieţi, ăsta nu mai e concediu. Chiar vreţi să căraţi totul cu voi? Trebuie că sīnteţi nişte birocraţi, sau măcar studenţi
Sub privirile avide Kursk īşi intră īn formă pe marginea unui canal ce promite să ne scoată la Dunăre. Fiecare şurub, fiecare leţ adaugă ceva formei, derulīnd rapid filmul īnregistrat toamna trecută īn livada de pruni unde măcinat de proiecte şi gīnduri de călătorie, construiam scheletul punīndu-mi aceeaşi īntrebare la care īncă nu am răspuns: va putea Kursk să dea piept cu fluviul?
Īmpreună cu Mike ies pe canal īn probe. Īncă nu avem banchetele din saci umpluţi cu PET-uri aşa că vīslitul incomod de pe fundul bărcii īi dă lui Kursk un aer stīngaci. Luăm apă ceea ce dovedeşte că benzile din poliplan lipite termic peste cusături nu sīnt destul de eficiente, dar situaţia pare totuşi sub control, aşa că īmbarcăm o parte din rucsaci şi ne desprindem de mal cu destinaţia ponton Murighiol, unde urmează să ne īntīlnim cu restul grupului, ce se deplasează pe dig.
Ieşim pe canal. De pe un ponton doi bărbaţi ce par să fi trăit toată viaţa pe fluviu se ridică īn capul oaselor să ne vadă mai bine.
-Cu chestia aia vreţi să ieşiţi pe Dunăre?
Schimb rapid o privire cu Mike. Va să zică, īn faţa Dunării Kursk e doar un biet şoricel, o chestie. Ricoşez:
-Mergem doar pīnă la ponton.
Īmi vin īn minte avertismentele tuturor prietenilor ce au văzut bărci serioase īntoarse de siajul şalupelor. Deocamdată ne bucurăm de sălcii şi de canalul serafic, strigīndu-le din cīnd īn cīnd celor de pe dig:
-Vă rog, mergeţi mai īncet.
Kursk trage tribord şi pun asta pe seama canarisirii. De după un cot apare o barcă cu motor ce vine spre noi fără a avea cea mai vagă intenţie de a reduce motorul.
-Mike, pune-o pe val!
Acum e momentul adevărului. Ne răsturnăm? Vom fi ridicoli? Valurile siajului mătură malul violent, apropiindu-se de noi. Un plescăit pe prelată anunţă impactul: molatec chestia se mulează pe val atenuīnd şocul pīnă la dispariţie. Ura! Bărcuţa noastră elastică se pleacă īn faţa valurilor, dezarmīndu-le. Īmi vin īn minte Brendan, Ra şi plutele noastre din PET-uri, construcţii elastice, cu o infinită stabilitate. Chestia redevine Kursk. Īncep să sper la o călătorie dincolo de ponton.
Malurile īmpădurite cu sălcii găzduiesc corturi şi pescari. Īn faţă apare braţul Sf. Gheorghe, uriaş. Bărci cu motor de toate mărimile, şalupe şi mici vapoare īşi amestecă siajele congestionīnd suprafaţa fluviului. Luaţi īn primire de curent, coborīm cu mare viteză. De pe mal suntem strigaţi:
-Hei! Tu trebuie să fii Kiru şi atunci el e Mike!
-?!!!
Mă uit mai bine dar īn ciuda dioptriilor, tipul nu pare o figură cunoscută. Schimbăm cīteva amabilităţi pīnă ce distanţa se măreşte.
-De unde ne ştie ăsta?
-Precis e un aranjament de-a lui Traian īn drum spre ponton.
Īn scurtă vreme ne zărim prietenii īntr-un zăvoi şi acostăm līngă ei. Trasul la rame pe canal n-a fost lesne dar pe Dunăre īn jos a mers prea bine pentru a rămīne indiferent. Īn ciuda tuturor avertismentelor aş īncerca o coborīre pīnă la Sf. Gheorghe, pīnă unde sīnt 63 de km. Acum e clar că nu pot lua cu mine mai mult de 2 coechipieri cu tot cu bagaje. Cosmi şi Mike?
Īntindem corturile apoi īmpreună cu Cosmi plec īnapoi la Murighiol pentru aprovizionare. Digul e plin de PET-uri aşa că nu va fi greu să ne īncropim banchetele.
Seara facem foc şi mīncăm o delicioasă ciulama de ciuperci. Traian e atins la dinţi dar găseşte īn Mike un aliat tradiţional ce-l găzduieşte pe Kursk pīnă-i mai trece Corinei supărarea. Urmăresc amuzat replicile pline de umor ale lui Mike, pīnă cīnd somnul mă eliberează de grijile zilei de mīine.
Duminică 11 august 2002
Cīnd ies din cort, razele soarelui reflectate pe valuri proiectează pe sălcii şerpi luminoşi. Ajustez ramele, apoi ajutat de Corina umplu 3 saci cu PET-uri ce vor constitui banchetele. Din cīteva bucăţi de cordelină īntind īn prova şi īn pupa două plase ce vor suspenda bagajele peste santină.
La ora 11 sīntem gata de plecare şi după ultimele fotografii ieşim pe fluviu cu Cosmocea provist, navigator şi pilot, Kiriuc căpitan şi matelot şi Mişinski pupist, cīrmaci, poet şi prozator da` mişto de tot. Suntem īn barcă, aşa cum ne-am dorit, ziua e superbă şi fluviul ne mīnă la vale. Īncă nu ştim prea multe despre Kursk aşa că ţinem malul.
Depăşim pontonul, o frontieră psihică. Valuri medii ne zgīlţīie prova. Este aşa cum am visat. Prozatorul mīzgăleşte īn jurnalul de bord, provistul se relaxează. La ora 12:30 se aude prima pīrīitură. Gravă, īn prova sub rucsaci. Forma lui Kursk nu a avut de suferit aşa că ne mutăm privirea spre santină: nici-o schimbare. Dăm drumul aerului blocat īn plămīni şi plutim mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi īntīmplat. Tăbliţele de pe mal ne indică distanţa pīnă la Sulina (īn km): 63, 62, 61.
La ora 13 ne ajung din urmă două lotci cu motor, pline cu saci de cereale, cu care ne salutăm de la egal la egal. Provistul īmi simte satisfacţia:
-Eşti mulţumit de Kursk?
-Vă spun diseară.
Apare prima confluenţă. Pe mal un grup de tăbliţe par să fie puse pentru a ne informa asupra drumului de urmat dar nu le īnţelegem simbolurile. Presupunem că am ajuns la unul din canalele care taie meandrele fluviului, dar care e canalul şi care fluviul? Īncă nu avem ochiul format aşa că īntrebăm nişte oameni de pe mal.
E vremea prīnzului şi soarele dogoreşte. Ne īncrucişăm cu o barjă de siajul căreia trecem fără probleme. Cīteva bărci de viteză īncearcă fără succes să ne scuture. Canalul se termină şi ieşim din nou la Dunăre la Km 55: straşnică scurtătură. Vom ajunge mīine la Sf. Gheorghe? O mulţime de pescari, o casă şi īncă una īn paragină marchează canalul spre Dunavăţ. Un mic vaporaş trece pe līngă noi reducīnd motorul:
-Aveţi tupeu măi!
Mi se pare că nu aud bine.
-Ce?
-Aveţi tupeu!
Vorba asta ne atinge la profesionalism: Kursk a trecut de calificativul chestie şi a parcurs mai bine de 15 km fără incidente ca să vină un oarecare, bine proptit pe o punte de oţel, să ne ironizeze. Vīslim mai departe superiori.
Cum am depăşit Dunavăţul, navigaţia s-a redus simţitor. Ieşim dintr-un nou canal. E cald, ar merge o baie. Şi-un prīnz ar merge. La km 47 tragem la mal să rezolvăm ambele probleme. Īn timp ce parlamentez, fac cīţiva paşi prin apă. N-apuc să mă ud pe genunchi cīnd fundul mīlos īmi dispare de sub picioare şi păşesc īn abis. Totul s-a petrecut atīt de neaşteptat īncīt logosul continuă sub formă de bule, īn timp ce mă scufund de-alungul unui perete de pămīnt perfect vertical. Experienţa finalizată doar cu cīţiva stropi de adrenalină şi gust sălciu de Dunăre, ne dezvăluie unul din secretele şenalului navigabil: pe toată lungimea sa, braţul Sf, Gheorghe este adīncit avīnd maluri drepte, abrupte. Facem o baie prelungă, lăsīndu-ne corpurile dezmierdate de apa plăcută, apoi ne căţărăm pe mal ca şi cīnd am ieşi din bazinul unui ştrand.
Prīnzul de la km 47 se termină cu o privire aruncată pe hartă. Ne īmbarcăm. E minunat vertijul de pe puntea unei bărci cu motor, e plăcută senzaţia resimţită-n stomac atunci cīnd accelerīnd prova se ridică ţintind săgeată deasupra orizontului, dar prea repede monotonia zgomotului aduce platitudinea, prea superficiale senzaţiile de vīrf cer alte vīrfuri. La bordul lui Kursk călărim fluviul docil folosind bărcuţa pe post de şa, peisajul defilează prin faţa retinei cu īncetinitorul iar Kursk, fidel fluviului, se mulează pe ciolanelei mişcătoare urcīndu-ne şi coborīndu-ne odată cu respiraţia planetei. Urechea nu mai aude aleargă, aleargă şi sufletul biciuit se dilată de plăcere. Şi totuşi, din cīnd īn cīnd, aceeaşi īntrebare ne chinuie pe toţi: vom ajunge mīine la Sf. Gherghe?
Un nou canal. Precum cīinele lui Pavlov am īnvăţat să reperăm canalele după piramidele metalice ce le marchează intrările. Īl las pe Mike la vīsle. Picotim. După 2 km de canal ieşim la Dunăre cu 10 km aval. Mike īmi face semn să-l īnlocuiesc:
-Mai trage şi tu că io am vīslit 10 km!
Canalele astea ne aduc fericirea. Contabilizăm km şi deschidem harta să vedem cīt ne-a mai rămas.
Departe īn faţă apare silueta unui pasager. E cea mai mare navă cu care ne-am intersectat pīnă acum aşa că căutăm adăpostul trestiilor. VRANCEA trece pe līngă noi cu punţile pline de pasageri blazaţi, prea puţini īnvrednicindu-ne cu vre-o privire. Cīteva mīini fluturīnd. Ne facem o fotografie cu vaporul gīndind că ar fi mai exotic să-şi facă pasagerii acestuia fotografii cu noi. Siajul Vrancei nu ridică probleme.
Ziua dă semne de oboseală. Soarele aruncă reflexe portocalii. Natura recade īn linişte. Īntr-o curbă a fluviului un elegant vaporaş aparţinīnd companiei PETROM stă la ancoră aşteptīndu-şi pasagerii ce pescuiesc īnşiraţi pe mal.
-Ce-i băieţi, aţi rămas fără benzină?
Poante de petrolişti. Ne urmăm cursul mai departe şi acostăm pentru noapte īntr-un golfuleţ īnierbat protejat de o salcie groasă. Debarcăm bagajele, facem o ultimă baie şi integraţi īn acel colţişor de lume potolim o foame plăcută, cu gīndul la umbrela protectoare a cortului sub care ne refugiem devreme din calea ţīnţarilor.
*
Ies. Noapte călduţă cu greieri şi stele. Stau pe iarbă şi mă dilat īn fluviu şi-n sălcii. Un vīnt rău mă nelinişteşte la fel ca pe salcia ce se pleacă peste noi. Doar Kursk stă liniştit īn golf, egal la orice continuare.
Luni 12 august 2002
Īn lumina dimineţii salcia redevine decor. Sīntem expeditivi şi ne īmbarcăm devreme īncercīnd să prindem curentul. Pornim cu vīnt din tribord şi după un cot ne trezim cu vīntul īn prova, ridicīnd valuri supărătoare.
Peisajul se schimbă pe nesimţite. Malurile solide de pămīnt umbrite de crīnguri de salcie şi plop lasă loc mlaştinilor ce se ascund dincolo de cordoane din ce īn ce mai compacte de trestie. Nici vremea nu mai e aceeaşi: pe nesimţite valurile s-au transformat īn brizanţi īnfricoşători din calea cărora īl scoatem pe Kursk navigīnd la rasul trestiilor. Cerul s-a īnchis iar pe malul opus vīntul īndoaie trestiile ca pe-un pămătuf. Furtuna pluteşte īn aer.
La bordul lui Kursk situaţia nu e īncurajatoare. Mai avem 1l de apă minerală īn condiţiile īn care azi nu am băut īncă nici-un strop iar pīnă la Sf. Gheorghe de care ne despart īncă 21 de km, harta nu indică decīt smīrcuri şi trestii. Pe vreme bună distanţa n-ar fi mare īnsă valurile ne reduc substanţial viteza iar pupa improvizată īmbarcă apă la fiecare val mai serios obligīnd pupistul să trudească la ispol.
Dunărea coteşte brusc la dreapta şi pe malul opus baliza metalică marchează intrarea īn canal. Īncercăm o traversare dar cum ieşim de sub protecţia sălciilor ne scutură brizanţii. Un furchet s-a lărgit lăsīnd vīsla să scape şi pīnă ce Mike īncearcă să o fixeze la loc sīntem īntorşi transversal, gata să ne răsturnăm.
-Vīsleşte Mike!
-Nu pot
-Vīsleşte sau ne răsturnăm!
-Nu am cum.
Īn cele din urmă vīsla ajunge īn furchetul ei şi Kursk se īntoarce cuminte la adăpostul trestiilor. Īncercăm să trecem peste emoţiile unei răsturnări ca şi făcute şi abandonăm ideea de a ajunge la canal. Īncet acul busolei ne confirmă schimbarea de direcţie şi valurile ne vin acum din babord īmpingīndu-ne implacabil īn trestii unde nu mai putem vīsli. Sīntem prinşi īn capcană şi cīnd după eforturi grele reuşim să ieşim hotărīm īn unanimitate să luăm fluviul īn piept şi să riscăm īncă odată traversarea spre canal. Īn aceste condiţii nu ne putem schimba la vīsle aşa că Mike va trebui să vīslească pīnă la adăpostul malului opus. Va rezista oare? Īi ţinem pumnii īn timp ce scoatem mereu apa īmbarcată prin pupa. Malul se apropie dar avem derivă şi īncet Dunărea ne suge īn meandru. Vom rata canalul? Acum sīntem sub protecţia malului dar trebuie să parcurgem vreo 35m īn amonte. Mike se īncoardă şi īnaintăm centimetru după centimetru pīnă cīnd ne īncurcăm īn ramurile unei sălcii aplecate peste faţa apei. Tragem, īmpingem şi fără să ştim cum, ne simţim supţi de curentul canalului. Ura! Malurile defilează din nou cu viteză şi complet relaxaţi ne simţim īn siguranţă.
-Avem tupeu, bă!
-Avem!
Īl schimb pe Mike care se resimte şi plutim īnălţaţi de reuşită īncă 2 km unde se termină canalul şi apare din nou braţul Dunării ce trebuie traversat. Cam 150 de m. Fie ce o fi. Părăsim malul şi ne luptăm din nou cu brizanţii. Vīsla din tribord dă rateuri din cauza furchetului slăbit, ceea ce face să ne rotim penibil şi primejdios, dar mai ales ne reduce īnaintarea facilitīnd deriva spre mijlocul braţului, īn puterea furtunii. Kursk urcă uşor pe valuri dar cīnd e să-l īmpingi din vīsle e greoi ca un bolovan. Malul se apropie atīt de īncet īncīt mă rog să rezist. Cu multă strădanie ajungem la adăpost şi ne schimbăm la vīsle. Deocamdată malurile bine garnisite cu trestii nu ne permit să vedem uscatul dar hotărīm să acostăm cu prima ocazie şi să aşteptăm sfīrşitul furtunii.
E rece. Kursk are un ruliu pronunţat dar se ţine bine, īn schimb viteza de īnaintare e cvasinulă cu toate sforţările lui Mike. După aproape o oră ghicim īn faţă un golf īn care se sparg berbecii de spumă ai brizanţilor. Acostăm īntr-un loc īncīntător, din păcate nu şi īn situaţia noastră: dincolo de malul din pămīnt ferm se īntind mlaştini cīt vezi cu ochii. Ne e clar că nu putem pleca de aici decīt pe apă aşa că īl tragem pe Kursk pe uscat şi īntindem masa. Bem parcimonios, īncercăm cu strīmbături comice cīteva fructe de cătină, apoi ne īntindem pe izolire pentru somnul de dupăamiază.
Oare cīt va mai ţine furtuna? Dacă am săpa o groapă, nu am da de stratul freatic? Cīt de bună ar fi apa de Dunăre fiartă? Ce s-ar fi īntīmplat dacă ne-am fi răsturnat sau dacă ar fi cedat structura din lemn? Din cauza trestiei compacte ar fi fost exclus să ieşim la mal şi chiar de am fi putut, acum ştim că ar fi fost īn zadar. Cum de nu ne-a fost teamă? Realizez că īn acele momente doar īncordarea intensă ne-a scos din minte ideea unei răsturnări cu consecinţe din cele mai neplăcute.
-Kiru, uite!
Ridic privirea şi zăresc spre celălalt mal o lotcă navigīnd īn amonte cu ajutorul unei vele dreptunghiulare. Apariţia are ceva din graţia lebedei aşa că nu-mi iau privirea de la ea pīnă cīnd dispare īn dosul trestiilor din prim-plan.
-Ai văzut? triumfă Mike.
Mike e veşnicul navigator, omul ce ar pune vele şi unui aparat de fotografiat. Din păcate īn tura asta noi sīntem cu submarinul. Prea puţin hidrodinamic din cauza burţilor pe care le face īnvelişul din PVC sub presiunea apei şi mai ales cu o structură prea slabă pentru a susţine tensiunile unui catarg, Kursk rămīne un submarin cu vīsle.
Hotărīt să nu stau degeaba meşteresc un sparge-val menit să ne ferească de valurile ce ar escalada prova, după care desfac pupa pentru ai adăuga īncă o bucată de poliplan care să ne īmbunătăţească etanşeitatea. Din amonte se aude zgomotul unei bărci cu motor, tot mai aproape, pīnă cīnd īn deschizătura golfului apare o şalupă puternică pe puntea căreia cīţiva Hei, dar cei ce flutură mīinile sīnt chiar prietenii noştrii! Şalupa reduce viteza şi se īntoarce.
-Salut sīnteţi bine? Haideţi la Sf. Gheorghe!
-Venim!
Şalupa nu poate intra īn golf, īn plus e greu de ţinut īn loc din cauza valurilor. Īmbarcăm la repezeală bagajele şi ieşim din nou pe fluviu. Kursk e canarisit, pupa desfăcută īnghite lacomă apa iar şalupa jucīnd pe valuri e cīnd deasupra noastră, cīnd sub noi. Pare imposibil să urcăm la bord dar nu fără pericol operaţiunea reuşeşte şi cu o sforţare colectivă īl īmbarcăm şi pe Kursk.
Suntem din nou cu toţii. Puternicul motor Honda se turează, prova se ridică şi şalupa ţīşneşte cu viteză. Din cīnd īn cīnd cīte un val mai mare acţionează ca o trambulină şi dacă căpitanul nostru nu e suficient de vigilent să īncetinească, amerizarea se lasă cu şocuri resimţite-n stomac şi cu o ploaie de stropi, nu tocmai plăcuţi dacă socotim viteza cu care navigăm. Malurile defilează cu viteză, mereu aceleaşi: trestii la nesfīrşit. Undeva īn stīnga Traian (avizat) recunoaşte farul din Sfīntu, apoi apare canalul spre Sulina, la capătul căruia cerem să fim debarcaţi.
Coborīrea noastră s-a īncheiat neaşteptat. Sīntem pe pămīnt ferm, la adăpost, avem apă şi toate acestea au ucis aventura. Kursk ancorat acum īntr-un nou golf, e nefolositor. O parte din mine a rămas să fiarbă apă de Dunăre īn Golful Speranţei unde furtuna are o altă semnificaţie.
*
Marea mugeşte biciuită de furtună. Valurile imense ce se ridică mereu ascund orizontul firesc şi dau impresia că marea ridicată peste noi ar vrea să īnghită plaja. Vacarmul ne īmpiedică să ne īnţelegem unii cu alţii şi mai ales īl īngrozeşte pe Mişa, micuţul pisoi cu ochi albaştrii ce ne urmează plīngăcios păşind stīngaci, ca un mecanism. Aventura a reīnceput azi
- Dorin Chis -