Culmea Pricopanul
Ploua pe Pricopanul. Prin deschizatura triunghiulara a cortului asteptam puhoiul cu privirea alunecīnd peste pantele pīrjolite, pline de spini uscati, pīna departe, pe īntinderea imensului ses dobrogean. Aerul īncins miroase sufocant a praf umezit. Pricopanul e o imensa masa higroscopica ce pare ca absoarbe apa direct din nori. Cerul e vīnat. Fulgerele si tunetele īi sīnt arme. E vijelie pe Pricopanul, dar cei cītiva stropi cazuti par o gluma nesarata. La cītiva metri īn spatele cortului, Fīntīna de Leac, singurul izvor, pare o vena taiata din jgheaburile caruia se scurg ultimele picaturi de apa calda si salcie. Micul adapost de beton varuit este un templu de multumire adus apei pentru efortul de a rezista arsitei. Totul īn jur are tepi. Totul e mort, adormit de vraja. Fiecare planta pare ca īntinde o mīna catre cer implorīnd norii negri sa dezlantuie potopul. Si totusi Doar cīteva picaturi. Darabana stropilor a īncetat. Muti privim cum Pricopanul accepta resemnat sclavia arsitei, dar nu, o miscare slaba ne da de stire ca sub masca lui neclintita Pricopanul traieste. O broscuta testoasa ceva mai mare ca pumnul īnainteaza printre bolovani, īncet si sacadat ca un mecanism tras cu cheia. Se grabeste cīt īi permit piciorusele si īn scurt timp dispare, carapacea ei galben-cafenie camuflīnd-o perfect.
Seara se consuma īn liniste īn jurul unui foc alimentat parcimanios de teama incendiului. Asemeni statuilor lui Iko din insula Pastelui, uriasele stīnci rotunjite iesite din coasta Pricopanului ascund un mister. Misterul unui munte batrīn si īntelept traind launtric sub masca celor 467m altitudine, un mister pe care speram sa-l descifram mīine.
Dis-dimineata atingem creasta dupa un urcus pronuntat de-alungul unui vīlcel. Un mic vīrf constituit din blocuri uriase, fisurate si īngramadite unele peste altele trezeste īn noi setea escaladei. Privit de sus Pricopanul nu pare atīt de salbatec.
Pornim pe creasta īnierbata, presarata cu blocuri de piatra cazute parca dintr-un urias monument antic. Pe alocuri, portiuni dintr-un drum de care si bucati ruginite de cablu amintesc de prezenta omului, nicaieri īnsa nu vedem vre-un ambalaj al produselor alimentare. Ne strecuram spre Vīrful Piatra Rīioasa īnghimpīndu-ne si culegīnd pe sosete si īn causul bocancilor seminte ce ne īnteapa picioarele. Undeva īn dreapta, sub noi, constructia din scīnduri a unui fort nord american slujeste de decor īntr-un western romanesc. Pe strazile Macinului o femeie ne spunea ca aici s-a filmat Drumul oaselor Soarele arde deja, iar apa din bidon are gust de otrava. Īn lumina cruda, misterul Pricopanului a disparut. Muntele īsi arata scheletul de granit, macinat si rotunjit de vitregia vremii. Bolovanii uriasi stau uneori unii peste altii ca si cum cineva i-ar fi aranjat acolo cu mare grija. Roca predominanta este granitul. Īncepīnd din sec. XIX, mari cantitati au fost exploatate, īncarcate īn vase turcesti, grecesti si mai apoi italiene si franceze, cu destinatia Constantinopol si Marsilia. Mai recent (īn 1970), granitul extras dintr-o cariera situata la marginea orasului Macin, a stat la temelia noului pod peste Dunare si Borcea, la Greci existīnd si azi un atelier īn care granitul este cioplit sub forma de cuburi.
Meditez asupra notiunii de munte. Oriunde vezi o forma de relief de īnaltimea M. Macin, spui imediat: deal. Pe Pricopanul īnsa gīndul īti fuge la munte. De ce oare? Ce delimiteaza aceste notiuni? Realitatea dovedeste ca īnaltimea nu poate fi īntotdeauna relevanta. Ceea ce deosebeste Macinul de niste dealuri oarecare este aspectul sau pietros, ruiniform, precum si pantele sale deosebit de abrupte ce se īntīlnesc īntr-o creasta uneori īngusta, ce aliniaza vīrfurile pe o directie bine conturata. Din cabina camionului cu care am calatorit īntre Smīrdan si Macin, Pricopanul etala semet o creasta zimtata si pietroasa.
De pe Sulucu Mare (370m) la care ajungem dupa ce lasam pe stīnga o plantatie firava de frasin, privim mozaicul parcelelor cultivate ce īmpart cīmpia īn dreptunghiuri neregulate, Lacul Sarat si cele doua localitati ce se zaresc īn fata si īn spatele nostru: Greci si Macin. Undeva departe īn dreapta se zareste Pasul Priopcea īncadrat de Vīrful Priopcea si cele doua Bujoare, Romānesc si Bulgaresc, care, ajutate de cītiva cumulusi par conurile unor vulcani īn eruptie.
Aspectul pietros a disparut. Coborīm repede peste Vīrful Dealul Īmbulzita (291m) caci setea ne chinuie. Īn fata noastra o turma de oi sta īncremenita. Animalele īngramadite unele īn altele pentru a-si tine umbra stau cu totul si cu totul nemiscate.
Natura moarta cu oi.
E glasul unui coechipier, dar nimeni nu-i raspunde. Fugim spre umbra padurilor de pe creasta principala a M. Macin, lasīnd īn urma Pricopanul ostil. Pe drumul de care pe care-l strabatem, praful ce atinge 3-5cm grosime e punctat de picaturile rare ale ploii trecute. Īn fata, creasta Macinului ascunsa īn totalitate de plapuma verde a padurii nu are nimic din salbaticia Pricopanului. Greu īncercati de caldura dar multumiti ne urmam drumul cu cuvintele geografului Ion Cornea īn minte: drept aceea, chiar daca, cititorule, te vei fi suit pe toti muntii Europei, sa sui, neaparat, si pe Pricopanu.
Dorin Chis -