HOME  inapoi

 

Sufletul romānului

- 1-

 

Trascaul este o bijuterie aparte a Muntilor Apuseni ce ne īncīnta cu panoramele sale largi, cu peisajul curat, cu exocarstul fotogenic, sau cu catunele sale uitate de timp īn care curentul se aduce īn baterii de la oras. Spre acest colt minunat planuiam sa pornesc īn ianuarie 1994 cu bunul meu prieten Mike, cu Dana si Ada. Totul a fost exact cum am planuit pīna la caderea serii…

Planul nostru prevede petrecera noptii la schitul Posaga, pina la care marsaluim alert mai bine de doua ore. Dam la o parte usa grea, sculptata īn stilul Maramuresului si intram smeriti īn curtea pustie peste care giulgiul tacerii si al noptii apasa puternic. Īmpietrim pe aleea curatata de zapada si stam asa neīndraznind sa tulburam misterul singuratatii, pīna cīnd, scīrtīind ca-n thrillerele moderne, usa bisericii se deschide lasīnd sa treaca un calugar subtirel.

- Buna seara. Sīntem niste drumeti picati la ora tīrzie. Am vrea sa stim daca putem īnnopta la schit.

- Nu pot sa va primesc, parintele doarme.

Timbrul vocii e primul care ma pune pe gīnduri, voce subtire, chinuita. Apoi continutul mesajului. Dintr-o data nimbul si puritatea misterioasa dispar si-atunci nu mai pot decīt sa cer informatii despre cel mai apropiat catun si sa iesim din curtea ce ne umileste de-a dreptul cu opulenta ce o degaja. Acum planul de-acasa nu mai e valabil si ne trezim din nou pe drumul īnghetat, parasiti īn noapte, īndreptīndu-ne spre ce? Nici noi nu stim. Am īncredere īnsa īn sufletul munteanului simplu neatins de microbul civilizatiei. Am īncredere si-n sansa pe care am avut-o īn situatii similare. Ora 21. Bezna. Un catun neelectrificat īn care oamenii se culca la lasarea īntunericului; urlete furioase de cīini si dintr-o data la marginea drumului un foc urias ce-mi aduce aminte de povestea lui Harap-Alb si Gerila. Ne apropiem. Un sopron, un foc, un cazan de palinca si multi oameni veseli duhnind ca si cazanul. Ne spunem pasul si ei ne īndruma spre scoala. Sīnt veseli, se contrazic si mai cu seama nu sīnt īn stare sa ne lamureasca asupra drumului si-atunci unul dintre ei, dupa toate aparentele treaz, se ofera sa ne conduca. Īl urmam prin noaptea luminata de reflexia zapezii povestindu-i necazul de la mīnastire. Omul īncuviinteaza si ne destainuie ca, din cauza presei de scandal si a unor ziare ca “Infractorul”, oamenii se tem de straini. Apoi ne lasa sa īntelegem ca vom fi oaspetii lui.

Sīntem īn catunul Belioara. Īntr-un patrar de ceas ajungem la casa dumnealui. Casa cu etaj, un cīine care mormaie nelinistitor, cīteva dependinte. Omul ne tine īn prag pret de cīteva secunde pīna-si aprinde lampa cu petrol, apoi intram dupa el īntr-o bucatarie calduta. Sīntem invitati īn jurul unei mese, apoi cinstind cu palinca, īn fata unei bucati de brīnza si-a unei fripturi cu ceapa (amīndoua delicioase), aflam povestea simpla a omului: vaduv, cu doi copii dusi la oras, un om singur īntr-un catun uitat de timp. Scoatem si noi mīncare de-a noastra, īnsa nu vrem sa-l refuzam pe om, mai ales ca bucatele sīnt a-ntīia. Īn timp ce noi mīncam, gazda noastra īncearca sa atīte focul, operatiune ce nu-i iese, si-atunci ne spune ca vom dormi cu el īn camera de sus, trei īntr-un pat, iar al patrulea chiar īn patul lui. Are loc un schimb de priviri cu Mike, apoi cīnd omul nostru iese pentru o clipa, Mike scoate o moneda de 20 de lei.

- Cap sau pajura?

- Pajura!

O azvīrle.

- Pajura!

Ne luam boarfele si urcam la etaj cu ochii īmpaienjeniti de somn. Camera e mica, ne dezbracam cu greu. Mike s-a culcat cu fetele īn pat! Parca iesise pajura! Sau n-am īnteles eu bine? Īmi ocup jumatatea de pat, apoi gayda stinge lampa si lungindu-se linga mine, ma avertizeaza:

- Sa nu uiti ca nu esti cu doamna!

Cel mai tare se rīde īn celalalt pat.

Dimineata se strecoara aducīnd un frig naprasnic. Vipia de-asta noapte a disparut ca un vis, si-n locul ei se strecora onctuos frigul. Trag tolul de la picioare peste mine gudurīndu-ma sub el. Mi-a fugit somnul. Ratacesc cu privirea peste stergurile brodate de pe pereti, peste imitatiile de icoane si peste “Cina cea de taina” realizata cu mijloacele moderne ale tiparului, apoi peste posterele cu cīntarete si staruri ce decupeaza dreptunghiuri pe peretele verde roluit. Un amalgam bizar de folclor si kitsch, de rustic si urban. Pe masa zace o carte de-a Sandrei Brown.

Ne despartim de inimoasa gazda lasīndu-i la despartire o cutie de margarina neīnceputa si amintirea unei fotografii īmpreuna.

Pe drumul īnghetat īncerc sa refac filmul evenimentelor de aseara:

- Ba, Mike, ce-a iesit aseara cīnd ai dat cu banul?

- Pajura.

- Pai eu nu pajura am ales?

- Ba da.

- Si-atunci?

- Pai, n-am stabilit ce-nseamna sa cīstigi. M-am gīndit sa-ti las tie onoarea de a dormi cu gazda…

 

- Dorin Chis -

HOME  inapoi