HOME  inapoi

 

Sufletul românului

- 4-

Împreuna cu Dorin suiam cararile labirintice ce ies din Borsa urcînd spre Vf. Pietrosul ascuns în acel sfîrsit de zi de un plafon dens si greu ce ne strivea moralul. Adeseori ne opream ezitînd la rascruci si eram chiar debusolati cînd în spatele nostru aparu un omulet mic si sprinten.

-Buna ziua, ne spuneti si noua care e drumul spre Pietros?

-Vreti sa urcati acuma pe Pietros? Asta e drumul, da` hai sa va ajut la rucsaci.

Sa ne ia noua rucsacii?

-Multumim, da` cine nu-si poate cara rucsacul nu are ce cauta pe munte

-Asa-i, da` sînteti obositi si va duc eu un rucsac pîna în vîrful dealului ca de acolo cobor acasa.

O vreme rezistam ofertei dar omuletul e atât de insistent încât Dorin al carui rucsac e greu ca un cadavru consimte sa i-l dea, facîndu-mi cu ochiul. Rucsacul schimba spinarea, picioarele se cambreaza brusc, dar îsi revin si omuletul al carui zîmbet n-a fost nici-o clipa afectat începe urcusul tinînd pasul cu noi. Din vîrful dealului, casa dumnealui se vede aproape.

-Eu zic sa înnoptati la mine ca nu apucati sa iesiti din padure pe lumina.

La început refuzam dar cum logica e de partea lui, îl urmam în gospodaria îngrijita.

-Poftiti în casa!

-Pai nu aveti sura?

-Ba am, cum nu. Doar nu voi culca în sura!

-Ba da. În casa nu intram.

Urmatoarele minute trec într-un dialog aprins: nici nu se pune problema sa dormim afara dar si noi suntem de asta data fermi si în cele din urma ne vine ideea salvatoare:

-Stiti, noi dormim tot anul în pat si cînd scapam pe munte, abia asteptam sa fie altfel.

În fond, nu poti strica placerea oaspetilor asa ca ni se arata sura în fînul careia ne culcusim comod. Prin usa deschisa privim spre Pietros încercînd sa strapungem plafonul negru ce s-a mai ridicat.

-Oare cum va fi vremea mîine?

Nu apucam sa filosofam prea mult asupra acestui subiect oricând la moda ca "domnisorii" sânt poftiti la masa. Aoleo!

-Nu trebuia sa va deranjati ca-s plini rucsacii de mîncare.

-Stiu eu, conserve de-alea. Haideti ca v-am pregatit repede ceva.

Într-o bucatarie de vara sotia dumnealui ne ofera mamaliga si oua pe care dupa trei zile de Suhard le savuram cu placere.

-Multumim pentru masa! Am mai avea o rugaminte, sa vedem diseara buletinul meteo.

-Noi plecam acum da` casa e deschisa, intrati si aprindeti televizorul.

-?!!!!!

-Haideti sa va arat televizorul.

-Nu. Daca nu sînteti acasa, nu mergem.

Stetcu Vasile e însa un optimist. Cu entuziasmul si zîmbetul ce nu-l paraseste o clipa insista sa nu ne facem probleme, sa mergem la televizor, apoi pleaca cu treburile lui lasîndu-ne toata casa pe cap.

A doua zi plafonul ne striveste si o moina urîta ne taie orice chef de ascensiune.

-Eu zic sa mai ramîneti o zi ca pe vremea asta nu e de urcat pe munte.

De asta data acceptam cu placere. Spre seara cerul se limpezeste dezgolind creasta iar a doua zi soarele straluceste vesel îmbiindu-ne sa ne facem rucsacii. Coborîm din fîn gata echipati, lînga gazda noastra ce trebaluieste prin curte.

                        - Nea Vasile, azi chiar plecam. Îti multumim pentru masa si gazduire si te rugam sa stai cu noi la o fotografie.

                        - Aaa, ne faceti si noua fotografii? Eu nu mai am fotografii de cînd mi-am facut buletin. Puteti sa mai stati o clipa? S-o strig si pe nevasta-mea ca abia o plecat la coasa… hai ca ne fac domnisorii poze! Angela!…

Într-un minut toata familia s-a adunat în fata casei.

-Mai puteti astepta 10 minute?

-Cum sa nu.

Sînt curios ce fac. Dupa cîteva minute apar în haine curate de sarbatoare!

Îmi face nespusa placere sa-i fotografiez. Entuziasmul si zîmbetul acestor oameni trece pe pelicula.

        -La anu` termin si etajul, puteti veni la vara sa stati la noi…

 

 Dorin Chis -

HOME  inapoi