Am fost din nou pe Mureş, între Ilia şi Căpruţa. 84 de km, măsuraţi de Gigi pe Google Earth. De astă dată am fost oaspeţi la invitaţia lui Romeo Taflan.

Tura a început cu un “Indian feieş” executat impecabil de Adi. Am urmărit cu invidie cum pune un picior pe fundul caiacului în timp ce cu al doilea pedala pe mal ca un trotinetist fără ghidon. A urmat desprinderea şi plutirea lansată, cu menţinerea echilibrului aidoma unui cocostârc. Mamăăă, ce meserieeeeee, îmi trecea prin cap. Gimnastele noastre ar fi avut de învăţat din acest exerciţiu, dacă o secundă mai târziu caiacul nu s-ar fi întors cu fundul în sus azvârlindu-şi canotorul cât colo. L-am răsplătit (fireşte) cu nişte hohote de râs după care ne-am scos bricegele să scobim din PET-urile de pe mal un ispol … două. În fine, era suficient de cald ca această păţanie să nu lase sechele şi ne-am văzut de drum.

 

După turele din bălţile Tisei, am regăsit cu entuziasm apa vie a Mureşului, plină de vitalitate. Ce-i drept, soarele îi vămuise drastic debitul dar tot îi rămăsese forţă cât să ne alerge caiacele. Am pornit să parcurgem cele 5 meandre ce se succedau până la Zam. Era tocmai vremea prânzului şi în ciuda apei ce promitea răcoare, era năduşeală. Mureşul nu era prea curat dar n-am rezistat să nu facem o baie, urmată de prânz.

 

Adi


Dorin


Romeo


Cristi


Kiru


Gigi

Am plecat mai departe. Câtă linişte! Îmi părea bine că aveam în faţă încă o zi, că odată cu seara nu trebuia să ne întoarcem în oraş.
Dincolo de Zam au apărut “birgoanţurile” (brizanţii). Rapiditatea pasajelor şi scuturăturile ne mai trezeau din reverie. Căldura şi oboseala ne cam muiaseră când l-am auzit pe Dorin:
-No! Ce facem? Ne oprim?
-Păi cum? Dacă ne oprim acum, mâine avem de tras de ne sar capacele.
-N-am io bai, dacă vreţi ne luăm frontalele şi vâslim toată noaptea până la Arad darn u ştiu ce vă place că eu deja m-am plictisit de nu mai pot.

 

Prin "birgoanţuri"

Ha! Dorin. Am umblat cu omul ăsta ani de zile, doar că în ultimii ani, când eu m-am apucat de caiac şi el de casă, n-am mai apucat nici să ne vedem. A fost bucuros să evadeze din balamucul treburilor urgente şi să vină pe Mureş dar vai, era prea agitate ca să savureze liniştea de sub sălcii.
Soarele se lăsa spre orizont denaturând culorile cu portocaliu. Din loc în loc dădeam peste pescari cu ochii aţintiţi la plutele viu colorate. Vederea caiacelor din lemn îi anima de cele mai multe ori, doar unul, poate prea absorbit de chestii existenţiale, cânta “supărat sunt, Doamne” ca şi cum ar fi zis o doină. Până şi apa se molcomea, transformîndu-se în ulei. Câteodată puneam padela deoparte şi lungindu-ne atât cât ne permitea cockpitul, ne lăsam în voia apei.
-Hai, serios, mai mergem? Am înţepenit de şale …
-Mâine trebuie să tragem până la maşină şi dacă ne oprim aici, ne rămâne prea mult.
-Nu ştiu de ce vă ambiţionaţi. Numai ca să bifaţi planul de acasă? Uite, toţi sunt super plictisiţi. De când am plecat, aceleaşi sălcii pe maluri, aceeaşi spumă pe apă, numai “supărat sunt, Doamne” a fost ceva nou. Parcă suntem într-un film cu Stan şi Bran în care se învârteau ăia, acolo în spate, cu nişte cearşafuri.

 

Mda. Când l-am invitat în tură am uitat că Dorin se plictiseşte repede. Că pentru el, “tot ce naşte din pisică, şoareci mănâncă”. Că dealul din faţă degeaba se reflectă în apă ca-ntr-o oglindă sau că spuma aia, mereu aceeaşi, pune în evidenţă calmul apei şi razele piezişe ale soarelui. Că brâul de sălcii e la ora asta mai luminos decât apa întunecată sau că la ora lupului miresmele râului şi a plantelor sunt mult mai tari. Bodogăne. A uitat că la cerere era de accord să mergem până la Arad, numai aşa, de-al dracului. A înţepenit de spate şi se luptă de prea mult timp cu lehamitea ca să mai continue. Mâine va ieşi la şosea fiindcă, ce poate fi mai jos decât aceleaşi sălcii şi aceeaşi spumă pe apă.
Seara aprindem focul pe prundişul unei insule şi împărţim o sticlă de vin. Râul curge tăcut pe lângă noi, acoperit de trosnetul lemnelor. Cu siguranţă, atunci când îţi place, viaţa e mai frumoasă.
 

Mă trezesc când focul agonizează, luminând roşiatic din spuză şi mă îndrept împleticit spre cort. Ce bine că mâine o luăm de la capăt!