Împreună cu Marcel şi OldRat am fost în tura pe lacurile de pe Tisa. Pentru a
diversifica un pic, am ales o altă zonă decât cea abordată anul trecut, şi anume
extremitatea sudică cu abordare din localitatea Abadszalok.
Sa o luam cronologic.
La ora 7:30 caiacele (deja celebrele Gringo, Lady Ga Ga si Rotomod verde)
erau amarate pe spatele Bagherei.
Traseul spre Abadszalok a fost: Oradea - Borş - Berettyoujfalu - Puspekladany -
Karcag - Kenderes - Kuntregyes - Abadszalok, in total 145km. Soseaua este pe
alocuri impecabila, pe alocuri buna, mai putin drumurile "judetene" Kenderes -
Kuntregyes - Abadszalok care sunt petecite si superpetecite.
La Abadszalok am gasit o cochetă marină prin care în această perioadă a anului
cam sufla vântul.
Asta nu insemna insa ca nu existau ambarcatii
A urmat punerea în temă a coechipierilor cu traseul ales, o masă frugală,
descărcarea calabalâcului şi lansarea pe apă. Erau 12C.
Traseul arăta asa:
si avea 13 km. Ca si localizare in ansamblul lacurilor este situat in punga
extrem sudica.
Sărim în caiace şi din câteva padele suntem la apă. Prima parte a traseului
urmăreşte malul, un prilej bun pentru a trece în revistă facilităţile de
agrement.
Iaca cum ne-am distrat:
Primăvara se înfiripa timid: deasupra brâului de stuf uscat, se yăreau
punctuleţele verzi ale frunyelor ce stăteau să pocnească.
Nici urmă de nuferi în anotimpul ăsta. Doar câţiva ciulini uscaţi erau duşi în
derivă de valuri. În schimb raţele măcăiau şi decolau greoi ca nişte
hidroavioane atunci când ne apropiam de ele. Într-un golfuleţ, o duzină de
lebede îşi etalau grasţia tăcută. Ştiind că sunt păsări mai greoaie, ce se
gândesc bine până să-şi ia zborul, m-am decis să-mi încerc norocul de fotograf.
Am pornit aparatul foto, am zoomat la maxim şi astfel pregătit am început să
padelez ritmic, din ce în ce mai tare, înaintând cu viteza maximă posibilă pe o
direcţie ce le închidea lebedelor retragerea din golf. la început au fugit din
calea mea pe apă însă viteza mea era superioară şi le-aş fi ajuns şi atunci,
prima a bătut aerul cu aripile ... Am lăsat instantaneu padela şi am apucat
aparatul foto. Intrase în regim economic şi am pierdut o secundă până să-l
activez, timp în care auzul înregistra alte şi alte bătăi din aripi, urmate de
un şuierat ca de planor: stolul se ridicase în aer.
Rămas fără guvernare, caiacul a virat într-un bord, obligându-mă să mă răsucesc
din trunchi în încercarea de a încadra trei lebede ce zburau grupat la rasul
apei. Am mai aşteptat doar o fracţiune de secundă necesară aparatului pentru a
face şarful şi am apăsat pe declanşator. Era şi momentul căci caiacul continua
să vireze şi pentru a compensa, mă răsucisem mai tare ca gimnastele noastre la
olimpiadă.
N-am mai apucat să declanşez a doua oară fiindcă redresarea caiacului a
necesitat câteva secunde, timp în care stolul s-a îndepărtat. Cu ochii după
padelă, caiac şi aparatul foto, n-am apucat să văd nici zborul frumoaselor
păsări. Am rămas doar cu imaginea surprinsă de aparat ...
În curând am ajuns pe unul din traseele nautice din zonă, marcate cu indicatoare
...
... apoi la un stăvilar unde semaforul era roşu, aşa că a trebuit să trecem de
el pe uscat.
După această porţiune am intrat pe braţul Tisei. Am scos GPS-ul ca să măsor
viteza curentului: 2km/h. Cu acest supliment am parcurs iute porţiunea ce ne
separa de canalul ce trebuia să ne readucă în marele lac.
Trebuia să traversăm prin mijlocul lacului cale de 2km. Se pornise un pic vântul
ce creease hulă, dar nu cine ştie ce. În 25 de minute, padelând susţinut,
ajungeam din nou în marină.
Tura durase 5 ore şi ne părea rău că se terminase. Urma împachetatul, îmbarcarea
auto şi drumul spre casă. Dar ne părea bine că vremea fusese excelentă şi
plăcerea maximă.
