<<  Înapoi

Data trecută când m-am întors de pe lacuri, am şi încropit pe Google Earth traseul botezat "explorer" şi acum n-am mai avut decât de luat trei roşii şi o bucată de brânză şi gata, eram la volan cu Cosmina alături şi caiacele deasupra capului, gonind din nou spre pseudodelta ce ne ţine în viaţă în mijlocul continentului. Drumurile Ungariei sunt grozave atunci când vrei să faci escapade rapide: desfăşurându-se prin câmpie, îţi permit să bagi viteză, ba şi să depăşeşti cu uşurinţă (dacă e cazul). La ora 10 eram pe malul gârlei. După traseul roşu parcurs în aprilie, cel verde în mai, urma cel galben.
 

Un lucru deosebit pe Tisa e marea varietate a peisajului. Dealungul celor 19km de traseul urma să parcurgem canale, râuri, lacuri, zone cu stuf sau păduri inundate. Am lăsat maşina pe malul apei în parcarea unui complex balnear, am mâncat pe iarbă la umbra unui copăcel şi cu stomacul dres, ne-am lansat pe apă.
 

Pe canal

Soarele ardea deja aşa că ne-am tras la umbra copacilor. Pe un canal rectiliniu am ieşit la braţul Tisei. Vântul ce bătea în sususl râului isca valuri înalte pe care prova lată a caiacului din plastic le pălmuia, aruncându-mi jerbe de apă în parbriz. După un kilometru parcurs în condiţiile astea, am fost bucuroşi să intrăm din nou pe canal.

 

2xlady


Stăvilarul. Toate canalele ce pleacă din Tisa sunt regularizate cu stăvilare.


Peisajul se schimbă: apar trestiile

Suntem într-o zonă interzisă bărcilor cu motor. Canalul pe care-l urmăm ne va duce într-o rezervaţie de păsări, nimic altceva decât nişte lacuri izolate la care nu se poate ajunge decât prin acest canal subţire.

 

Prin pădure





La un moment dat canalul începe să meandreze în curbe atât de strănse încât abia le luăm cu caiacele noastre lungi



Ieşirea pe lac






Pe cărări de apă

Fotografiile din Google Earth arată că suprafaţa lacului e invadată de vegetaţie, cu un şenal subţire ce conduce pe traseul ales. E abia început de iunie şi plantele sunt încă rare.
 

Cum ieşim din adăpostul trestiilor, ne ia din nou în primire vântul. Valurile iscate nu sunt serioase dar avem o derivă considerabilă, chiar şi fără velă.
 

Pe lac zărim lebăduţi (mi-a plăcut termenul lui Pupezica). Cosmina a numărat 35 de pete albe, în timp ce eu încerc să le tai retragerea din golfuleţul în fundul căruia stau la soare. Bag viteză dar păsările nu mă lasă să mă apropiu şi îşi iau zborul greoi, ca nişte hidroavioane. Las padela şi apuc Canonul în încercarea de a le imortaliza decolarea.

 

Păsările s-au îndepărtat aşa că verific captura pe micul display şi semiîncăntat de rezultat dau să bag mâna în apă după padela pe care am auzit-o mai devreme picând lângă caiac. Aoleu! Vântul m-a împins binişor, în timp ce padela plutind între ape a rămas pe loc. Sunt în imposibilitate de manevră şi cu fiecare secundă distanţa se măreşte. O strig pe Cosmina fluturând mâinile deasupra capului, cam ca în sceneta cu Bubico după ce acesta a zburat pe geam.
 

Padela se întoarce


Mai departe


Câteodată mai întâlnim câte un stâlp cu indicatoare

Intrăm din nou pe canal şi la umbra pădurii luăm o mică gustare. Folosim această ocazie ca să consultăm harta.
 

Plecăm mai departe pe canalul decorat cu nuferi.

 

În bătaia soarelui, petalele albe ale nuferilor ies supraexpuse. Secret: trebuie lucrat pe manual si operat o subexpunere de 1-2 trepte.
 

Jungla de pe maluri. Mirare: e plin de viţă de vie. Se pare că înainte de a se construi barajul, aici erau plantaţii de vie.


Stăvilarul ne certifică faptul că ajungem înapoi la braţul Tisei.

Pe Tisa e altă viaţă. Faţă de canale, râul miroase a viaţă, chiar dacă aici curentul apei e cvasinul. De fapt, dacă nu vâslim, vântul potrivnic ne mână înapoi.

 

Pe canalul de întoarcere

Cam asta a fost tura. Cu acest traseu am cam parcurs toate lacurile. A mai rămas un traseu nu prea interesant în zona centrală şi mici mărunţişuri dealungul traseelor făcute.