Tocmai s-a încheiat ceea ce ar putea fi pentru mine ultima tură din anul ăsta pe Tisa. De astă dată am plecat 3 maşini, 10 oameni şi 8 caiace dintre care 2 tandem. Din păcate la vama Borş au exista din nou victime (nu aţi ghicit, de data asta nu Mike), astfel că la vremea prânzului, pe o ploaie anemică am ajuns doar 2 maşini, 7 oameni şi 5 caiace în campingul din Tiszafured.
 

Pisica albă, pantera neagră

Eu aş fi vrut să ne punem imediat pe apă dar ceilalţi, mai aşezaţi, au insistat să luăm o căsuţă (ceva mai mare, cu 4 camere + baie, circa 45lei/persoana). Am luat căsuţa, am mâncat bine şi apoi am ieşit cu caiacele pe umăr pe portiţa din spate ce dădea spre un braţ al Tisei.

 

Klimm

Pe ordinea de zi urma o scurtă ceremonie de botez fiindcă m-am încâinit să-l termin pe Victor şi să-l iau la baltă. Simţeam că dacă nu o s-o fac acum, va trece anul şi va rămâne uscat. În maniera clasică i-am aruncat o mână de apă pe punte, i-am rostit urările şi, în loc de o şampanie ce l-ar fi putut deteriora, i-am trântit de bordaj un PET cu pălincă. Cu aceasta eram gata de plecare, am dat caiacele la apă şi am pornit veseli. Se spune că îndrăzneţii înving. De data asta am învins ploaia şi în scurtă vreme pelerinele au dispărul sub punte.

 

"Tolanii"

Am optat pentru un traseu asemănător celui făcut în mai (traseul galben-verde). Urma să parcurgem o parte din Tisa, canale şi întinderi mari de apă (lacuri).

 

Un lucru bun: teama mea de a găsi o Tisă numai piele şi os, ucisă de secetă, nu avea obiect şi astfel stăvilarele canalelor erau deschise. Drumul spre lacuri era liber!
 

Victor




Sfârşit de sezon


Klimm, în realitate şi văzut prin "jaluzea"




Lacul era ca dat cu ulei. Aşa ceva nu am mai văzut

Klimm era echipat ca-n manual şi când se încingea mai făcea giumbuşlucuri. Între două giumbuşlucuri însă ne-a arătat nişte scheme de urcat în caiac sau de golire a caiacului din apă.
 

Momentul de glorie al zilei a constat însă din întâlnirea cu o pereche de lebede cu 5 puişori ce s-ar fi putut încadra mai degrabă la categoria hăndrălăi. Toţi erau atât de obişnuiţi cu oamenii încât nu doar că nu ne-au evitat, ci chiar ne-au căutat compania. Din păcate pentru ei nu au căpătat mâncare, ci doar promisiunea unor poze pe email.

 

Vremea se îndreptase şi chiar aveam parte de soare. Din păcate drumul lung îşi spunea cuvântul şi oboseala ne cam muia padelele.

 

Odată cu seara ajungeam iarăşi la camping, la pontonul de unde plecasem atât de nerăbdători.

 

înapoi la galerie