Oradea, 27 noiembrie 2014,
Cu prilejul Zilei Porţilor deschise la Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai s-a derulat un dublu eveniment: lansarea cărţii "O cafă la Stambul" şi vernisajul expoziţiei de fotografie (Dorin Chiş) şi acuarelă (skipper Florin Drăghici), "Ipostaze marine".
ISSUU - Ipostaze marine - catalogul expozitiei by Roz Avel
Expoziţia „Ipostaze marine” s-a născut din dorinţa de a împărtăşi a doi călători fascinaţi de apă şi de atlasul geografic. Deşi scopul lor este acelaşi, mijloacele prin care fiecare caută să-l atingă, diferă radical.
În vreme ce Florin Drăghici, arhitect de profesie, şi-a schimbat locuinţa cu un yacht (Roz Avel), la bordul căruia a pornit să înconjoare Pământul, transformând visul în aventură existenţială, Dorin Chiş, inginer electromecanic, locuieşte la bloc în mijlocul platformei continentale, sărind pe glob ca o minge de ping-pong, în căutarea înţelesului lumii în care trăieşte. Dacă Florin, având toată viaţa la dispoziţie, a ales să reconstruiască lumea filtrând-o cu privirea şi inima pentru a o materializa din nou în tuşe semitransparente şi tremurătoare de acuarelă, Dorin, mereu în criză de timp, a ales să surprindă cu aparatul lui fotografic fracţiuni de 1/500 sau 1/30 de secunde, având doar puterea de a elimina din cadru ceea ce nu rezonează cu lumea lui.
Expoziţia mixează două viziuni ce încearcă să ofere prin complementaritate o imagine cât mai cuprinzătoare asupra mării şi a universului ei conex, lăsând privitorului libertatea de a alege ce să ia cu el în propria călătorie existenţială.
Barcaholici la sfat
Puiu Olteanu, legendă vie a yachtingului românesc de croazieră
De partea mea au fost ing/prof Cătălin Şuşu, scriitor, Călin Ghemiş curator la Muzeul Ţării Crişurilor şi Puiu Olteanu, navigator
Autorul alături de Călin Ghemiş
Le mulţumesc celor care ticluind în taină s-au obosit să
vină de la sute de kilometri distanţă, de la Suceava, Tg. Mureş, Simeria sau
Cluj pentru a-mi face o plăcută surpriză, dar şi celor "de acasă", care prin
simpla lor prezenţă, printr-un zâmbet, o încurajare sau o strângere de mână
au contribuit la reuşita serii de ieri. I-am simţit alături de mine şi pe cei
care au căutat soluţii să vină, dar din varii motive nu au reuşit. A fost o
seară extraordinară! Le sunt îndatorat celor ce m-au susţinut prin luări de
cuvânt: Călin Ghemiş, curator la Muzeul Ţării Crişurilor, ing/prof Cătălin
Şuşu, scriitor şi Puiu Olteanu, navigator. Le mulţumesc că au fost alături
de mine şi la lansare celor din echipa tehnică, fără ajutorul cărora nu m-aş
fi descurcat: lui Claudiu Szabo (concepţie copertă, afiş, procesare imagini
din expoziţie), Pop Liviu Danubiu (corectură), Ovidiu Ilisie (montaj film,
fotografie eveniment).
Înafara oricărei scheme, chiar dacă nu a fost prezent fizic, mi-a fost
partener skipperul Florin Drăghici, prin acuarelele expuse pe simeze şi care
de la bordul lui Roz Avel a lucrat cu mijloacele specifice acestor zile
punând umărul din greu la tot ceea ce a însemnat munca necesară pentru ca
acest eveniment să aibă loc. A fost o reuşită
colectivă din care nu-l pot exclude pe Marcel, tânărul caiacist entuziast
care m-a sprijinit la înrămarea şi expunerea lucrărilor precum şi alte
lucrări, poate mici şi nesemnificative, dar care trebuiau totuşi făcute de
cineva.