HOME
Dorin Chiş
DINCOLO
Editura ARHIP ART
SIBIU, 2012
190 pagini
Preţ: 20 lei
Imagine
copertă şi ilustraţii: Angela Szabo
http://angelaszabo.ro/
Graphic/designe copertă: Claudiu Szabo
COMENZI
Lansări:
ORADEA
CLUJ NAPOCA
TIMIŞOARA
|
DINCOLO sau ce se întâmplă când lumea de aici nu mai poate să ne-ncapă
„Cine n-a citit
măcar o carte scrisă de Jules Verne? Şi cine dintre cei ce-au citit nu s-a
imaginat
pornind în căutarea aventurii? Ce păcat că ne-am născut în acest secol în
care suprafaţa Pământului poate fi explorată confortabil pe ecranul unui
computer! Ce vremuri minunate şi câtă poftă de viaţă trebuie să fi avut
Columb când a pornit pe mare să demonstreze că Pământul e rotund, câte vise
s-au irosit în căutarea izvoarelor Nilului şi ce tragedii eroice s-au scris
la poli! Mai aproape de noi, ultimele mari bătălii s-au dat pe piscurile
Himalayei. Oameni în toată firea au lăsat casa, familia şi confortul unei
vieţi călduţe pentru a traversa mări şi continente, pentru a înfrunta un
mediu ostil, pentru a ieşi în afara parametrilor de funcţionare a corpului
uman, doar cu speranţa atingerii unui vârf de munte, a inutilului. Să fie
vorba de minţi rătăcite? Nu! Din contră. Erau cei pe care, aşa cum spunea
Eminescu, „lumea nu putea să-i mai încapă”, spirite dârze pentru care
provocările unei vieţi normale nu însemnau mare lucru”.
Fragmentul pe
care l-am reprodus din noua carte a lui Dorin Chiş, Dincolo, ar putea el
însuşi
să incite cititorul la aventura cunoaşterii prin ochii unui împătimit al
munţilor, peşterilor şi apelor.
Cu siguranţă, un montaniard sau un speolog sau un navigator va rezona cu
gândurile exprimate
în rândurile de mai sus. Eu vorbesc însă despre scrierea lui Dorin Chiş cu
uimirea celui care a
văzut doar vreo două peşteri la viaţa lui, a bătut cu piciorul vreo câţiva
munţi şi a făcut vreo două
croaziere pe Dunăre, în ambarcaţii conduse de alţii.
Mi-au trecut
multe cărţi prin mână. Ca editor, vin în contact cu minţi şi mai ales
suflete, poate
mai mult şi într-un fel mai aparte decât alţii. Am văzut multe cărţi, în
marea lor majoritate foarte
bune. Trebuie să recunosc însă că felul în care scrie Dorin Chiş mă încântă
cum numai în copilărie
mă mai încântau aventurile pe care le descopeream în cărţi. Da, Dorin are
darul acesta de a scrie
frumos, incitant şi simplu în acelaşi timp, dar care-ţi permite să vezi cu
ochii minţii chiar mai mult
decât ceea ce citeşti. Scrisul lui Dorin Chiş te face să vezi dincolo de
adâncurile unei peşteri sau
dincolo de întinderea de ape ori de creste montane: te face să vezi în
adâncul spaţiului şi timpului
din tine. Te îndeamnă la aventura cunoaşterii şi autocunoaşterii. Aventurile
pe care le descrie par,
la prima vedere, doar simple aventuri, fapte şi lucruri care s-au mai
întâmplat sau se pot întâmpla
şi altora. Da, dar dincolo de cuvinte, mai găseşti ceva: pe tine. Citind
cartea lui Dorin Chiş, te
cufunzi într-o transă hipnotică în care tu însuţi îţi descoperi sau
redescoperi resurse şi pofta de a-ţi
depăşi limitele cotidiene, de a-ţi depăşi condiţia.
Cu siguranţă, un speolog sau un montaniard ori un navigator va găsi locuri
şi lucruri familiare în scrierile lui Dorin Chiş. Dar va găsi şi altceva.
Da, a citi pe Dorin Chiş are valenţe terapeutice sau cel puţin de exerciţiu
de dezvoltare personală. Călătorind cu Dorin, călătoreşti cu tine, într-o
aventură uimitoare, iniţiatică, revelatoare.
Fragmentul pe care l-am reprodus la începutul acestui articol este şi
începutul părţii a doua a
cărţii, parte pe care autorul o numeşte „Departe de casă”. Pentru că Dorin
Chiş nu se mulţumeşte
să umble doar prin jurul ogrăzii. El ţinteşte mai sus şi mai departe, chiar
dacă, paradoxal, acest
mai sus înseamnă adâncuri de peşteri.
George Arhip
*
"N-am
chef să învăţ. Pe biroul de lemn din uriaşa sală de lectură a bibliotecii
universitare zac împrăştiate foile unui curs de care abia m-am atins iar
alături, cartea pe care o citesc: Norbert Casteret, Aventuri sub pământ.
Am o poftă teribilă să plec pe munte şi de data asta am şi motiv, şi încă
unul cât se poate de serios: peste câteva zile, Corina şi Traian se vor
cununa în chilia încropită într-o peşteră de la poalele Pietrei Craiului. Să
plec? Să nu plec? În timp ce cumpănesc consecinţele ambelor decizii, mă joc
cu numărul cartonat ce-mi dă dreptul să ocup acest birou. Pe spatele lui,
studenţii prin mâna cărora a trecut şi-au mâzgălit gândurile, sau numai au
mâzgălit. Pe un colţ mă atrag câteva cuvinte scrise cu o caligrafie boemă:
„Viaţa n-o putem face mai lungă. Hai s-o facem lată!”
*
"N-am mai fost de mult „dincolo”. Uneori, când fac curat sau când caut mai
adânc prin pivniţă, dau peste salopeta, casca şi lampa de carbid. Orice
mişcare, cât de mică, ridică în aer particule fine de argilă, trezind
amintiri din registrul olfactiv, apoi, ca o părere, simt mirosul şlamului şi
în semiobscuritatea şi aerul umed al pivniţei, mă închipui cu ani în urmă
descoperind lumea împreună cu prietenii mei. Nici pe ei nu i-am mai văzut de
mult. „Pentru că aventura corespunde unei anumite perioade din viaţă şi –
această nevoie mai mult sau mai puţin potolită – nu mai vrei decât linişte,
colţişorul tău, aruncând salopeta şi casca în urzici...” ( Francois
Pernette)
|