Supa
27.04.2011
În dimineața zilei de 27 aprilie, GPS-ul localizează yachtul Promise Kept la 10º20`770N latitudine nordică și 077º44`711 longitudine vestică, indicând 25 de ore până în largul portului Colon. Pentru mine călătoria pe mare se va încheia și înainte de a mă întoarce în țară voi mai avea vreme doar pentru un scurt intermezzo pe uscat, prin Panama, de la coasta estică, la cea vestică, la Pacific. Îmi plac călătoriile lente și lungi fiindcă, la modul fundamental, nu sunt un turist ci un călător. Câteodată fac și turism, dar nu-mi place să recunosc și urăsc să fiu etichetat astfel. Socotesc că turistul este călătorul superficial, grăbit să ajungă la destinație, grăbit să facă fotografiile pe care le-a regizat încă de acasă, pe câtă vreme călătorul veritabil este preocupat doar de drumul său, atingerea destinației fiind doar o consecință a demersului, nicidecum un scop. Știu că nu e vremea bilanțului, că adevăratele impresii le voi avea abia peste o vreme când percepțiile se vor clarifica scăpând de zațul senzațiilor de moment, așa că nu cad în mreaja reveriei ci, prezent cu toată ființa pe punte, beneficiez de încă un cadou din partea Caraibelor. De astă dată știu lecția și mă reped cu aparatul de fotografiat la prova, acolo unde, împletindu-și siajele, o nouă ceată de delfini se zbenguiesc veseli. Reprezentația poate să pară până la urmă monotonă însă aerul ghiduș pe care-l au aceste animale, precum și frumusețea corpurilor perfecte ne hipnotizează parcă și nu abandonăm decât atunci când ultima pereche se depărtează, dispărând sub luciul și sclipirile valurilor.
Cu toate că ne apropiem de gura canalului ce, ca o pâlnie absoarbe vasele ce vor să treacă bariera continentală, în mod misterios nu ne întâlnim cu nimeni. Întreaga dimineață navigăm pe o mare pustie, ca la facerea lumii. Inexorabil, cele 25 de ore rămase până la încheierea primei etape se împuținează și Constantin începe pregătirile pentru acostare cu stabilirea drumului yachtului, dincolo de punctul din largul portului, stabilit ca destinație finală pentru pilotul automat. Pe masa din careu este derulată harta cu care ne familiarizăm asupra zonei. Rada portului este protejată de valurile din larg de un aliniament de diguri artificiale ce lasă 2 intrări strâmte, balizate. Constantin măsoară distanțele cu compasul, după care urmează corecțiile magnetice și toate celelalte, pe care GPS-ul le ignoră cu un aer de superioritate aruncând din văzduh răspunsuri precise. Din păcate pe ecranul fiecărui GPS există avertismentul prin care nimeni nu poate fi făcut răspunzător de eventualele consecințe ale folosirii acestui sistem așa că refuzăm să navigăm orbește și încercăm să o facem bazându-ne pe ochii și știința noastră. Ne-am programat sosirea mâine dimineață, pe lumină și după stabilirea ultimelor amănunte nu ne mai rămâne decât să savurăm această ultimă zi în marea Caraibelor.
-Ce zici Crocodile, facem o supă?
Accept fără rezerve provocarea lui Constantin. Împreună cu Ovidiu curăț legumele și zarzavatul necesar, în timp ce skipperul folosește o lingură pe post de baghetă magică. Pentru noi, orice mâncare începe cu prăjirea cepei, peste care cad morcovii și cartofii tăiați cubulețe, ardeii și roșiile. Stingem totul cu apă, apoi îi dăm culoare cu niște paprică și niște aromă cu un cub Maggi. Aburii de sub capac anunță poțiunea fericirii și, pentru o teleportare în spațiul ardelean, Constantin pregătește câteva bucăți de șuncă afumată al căror miros ar fi în stare să zăpăcească rechinii din tot Atlanticul. Ca un ultim rafinament, înainte de a stinge flacăra aragazului, aruncăm înăuntru câțiva căței de usturoi pisat și o linguriță de busuioc. La urma urmei, nu e decât o mâncare, însă una capabilă să ne stimuleze endorfinele, așa că ne ridicăm de la masă fericiți.
De când am renunțat să mai mănânc pâine și produsele tartinabile, așa zisele creme de unt și smântână, mă simt mult mai bine, neapăsat de senzațiile de rău și de greață. Se pare că răul de mare e favorizat într-o oarecare măsură de alimentele nenaturale și nesănătoase, chiar dacă pe uscat le tolerăm, considerându-le nepericuloase. Privind în urmă îmi dau seama că în dimineața în care am întocmit lista de alimente am fost neinspirat: am luat prea multă mâncare și prea puține fructe, în plus, din dorința de diversitate, ne-am aprovizionat și cu alimente nepotrivite. La toate cele enumerate până aici s-a adăugat și căldura, care a contribuit la reducerea apetitului. Fructele ar fi fost o alternativă mult mai potrivită însă stocurile noastre au fost infime, nemaivorbind de faptul că n-am avut condiții potrivite să le păstrăm și o parte s-au stricat. Rația de portocale era de o bucată pe zi și îmi aduc aminte cu mare plăcere cum am savurat pe îndelete fiecare fruct. Cineva mi-a povestit că a citit o cărticică ce descria de la prima la ultima pagină o portocală. La vremea respectivă mi s-a părut imposibil, însă acum, mai că m-aș încumeta și eu la o atare ispravă. Ar fi incorect să spun că am mâncat portocale: le-am degustat, ronțăind miezul bucățică cu bucățică, atent la gustul și senzațiile produse.
Spre seară alimentăm din nou reușind să turnăm aproape 30 de litri de motorină. Constantin și-a tras nădragii la bord, resemnat la gândul că mai mult de atât doar detergentul poate să facă. Toată ziua a fost umbrită de nori, ceea ce a făcut-o suportabilă. Ne temem de schimbarea condițiilor meteo, mai precis de ploaie. La ora când mă retrag în cușetă puntea e încă uscată. Confirmând prognoza meteo, vântul s-a rotit din pupa babord, dinaintea traversului în tribord.
Dorin Chiș - Oradea - septembrie 2011