În sfârșit, am pornit mai departe printre măslini sălbateci și după alte povești cu regi și asedii, ba otomane, ba portugheze am ajuns în lumea de piatră și metal a Partenonului. Chestia cu metalul a fost adăugirea mea fiindcă grecii lucrează susținut la restaurarea complexului de pe Acropole și au împărțit monumentul destul de echitabil: o treime l-au lăsat în picioare pentru turiști, o treime l-au făcut praf pentru arheologi și o treime l-a învelit în schele pentru restauratori.
Este cam ora 8 dimineața și lumina este numai bună pentru a îmbrăca în aur topit marmura și așa aurie a templului. Colina este plină doldora de pietre, care în picioare, care culcate, un joc obositor pentru mintea turistului care încearcă să recompună vizual acest puzle geologic. Coloane dorice și coloane ionice străjuiesc interioare pustii în care la umbră, vegheate de cerberii cu fluier, privire străpungătoare și interdicții de genul Don`t touch please! cresc nestingherite smocuri de iarbă. Un mic muzeu subteran adăpostește o altă colecție de pietre. Gata. Într-o oră am depus totul pe card cu zelul unui spion și mulțumit de rezultat sunt gata să schimb obiectivul (turistic).
