Suntem preluaţi de autocar şi după un ocol al Grădinilor Naţionale suntem depuşi lângă stadionul de marmură în faţa căruia rămâi mut. Desigur, ca şi în cazul altor lucrări care-ţi închid gura şi acesta este antic aşa că nu are la mijloc un teren de fotbal ci doar o pistă de alergări de un stadiu lungime (de unde actualul termen, stadion). Profitând de faptul că nu mai suntem în stare să mai comentăm ceva suntem îmbarcaţi în autocar şi scoşi din capitală cu viteza maximă pe care-o permite autostrada la această ora de vârf.
Stadionul de marmura - imagine de pe Google Earth
Obosiţi de atâta plimbare şi de atâtea minuni privite cădem într-un somn purificator până la Termopile unde debarcăm la monumentul închinat celor 250 de spartani care au pierit până la unul măcelăriţi în încercarea de a ţine sub control îngusta trecătoare dintre versantul muntos şi mare. Persanii lui Xerxes au trecut dar jertfa spartanilor ia întârziat atât cât să le permită atenienilor să evacueze oraşul şi să-şi pună flota la adăpost ... din păcate linia de înaltă tensiune a trecut şi ea prin spatele persanilor şi îmi intră în cadru.
După ora 21 ajungem din nou în Paralia Katerini şi după ce autocarul se cam goleşte ne lăfăim cale de câteva străduţe pe cele mai bune locuri, numai aşa, să crape de ciudă geamurile alea aburite pe care nu am văzut bine o grămadă de lucruri.
