<< index >>

Red Fort: poarta Lahore

Red Fort: şanţul cu ... iarbă

Red Fort: zidul exterior

<< index >>

Hotărâm că deocamdată am văzut destul şi e cazut să tocmim o ricşă pentru primul obiectiv turistic: Fortul Roşu. Ricşe sunt destule, chiar peste drum, doar că nu prea ştim preţurile. Un băiat ne sare în cale de pe şaua ricşei.

-Red Fort. How much?

Trici ... ricşa!

Cere 60 de rupii. Pe hartă Red Fort nu pare prea departe. Socotind că taxiul ne-a adus de la aeroport pentru 350 încercăm să negociem la 30 şi în final batem palma pentru 40, remarcând totuşi mimica ricşarului de lângă ce exprima bucuria unui chilipir. Ne suim pe bancheta din spate şi ieşim la un fel de bulevard. Fotografiez din mers nişte ateliere de reparat biciclete şi motoricşe. La prima intersecţie (nesemaforizată) sunt curios cum o să trecem dar băiatul nostru nu se gândeşte să oprească ci se avântă „inconştient” în fluxul de vehicule ce vin pe o traiectorie perpendiculară. Mai frânând, mai manevrând direcţia, până la urmă toată lumea ne evită şi ne vedem teferi de cealaltă parte. Îmi scapă o exclamaţie de uimire la care ricşarul nostru se întoarce şi mă linişteşte cu veşnicul „No problem, sir”. Mai pedalând, mai împingând la ghidon (acolo unde panta îl învingea), ricşarul ne poartă din nou printr-o zonă de străduţe supra aglomerate şi pestriţe. Zăresc cupolele moscheii Jama Mashid pe lângă care chiar trecem, apoi zidurile masive ale Fortului Roşu. E duminică, zi de târg, şi circulaţia e ştrangulată astfel încât nu se mai poate merge decât pe jos. Coborâm şi scot un teanc de bancnote din care extrag două de 20 rupii, dar ricşarul e indignat foc şi cere 200!!! Încerc să-i vâr banii în palmă dar tipul nici nu vrea să audă şi opreşte lumea din jur să le explice neobrăzarea. Cu chiu cu vai lipesc banii de el, ne întoarcem cu spatele şi fără a ne mai uita în urmă o pornim spre Poarta Lahore pe unde se face accesul în fortăreaţă. Depăşim zona de îmbulzeală şi mergem minunându-ne de păţanie când ricşarul apare în faţa noastră întinzându-ne bancnotele şi vociferând. Episodul ăsta îmi ridică deja tensiunea şi foarte categorici îi facem semn din mers că nu mai avem ce discuta, dar tipul se ţine scai de noi (noroc că din când în când trebuie să se întoarcă să-şi mute ricşa abandonată) până la accesul spre fort unde renunţă cu greu. Tragem linie peste incident şi cu toate că încă ne mai stăruie în minte încercăm să-l facem uitat şi să admirăm veritabila fortăreaţă cu şanţ de apă (gol) şi ziduri masive din plăci mari de gresie roşie.