Fotografiind din ricşă
Ieşim în stradă şi avem surpriza să constatăm că „învăţătorul” ne pândea apariţia: la venire am făcut greşeala să-i plătesc cursa mai mult decât făcea şi ne vrea din nou de clienţi. Sunt sătul de mutra lui mieroasă dar mai ales de motoricşa gălăgioasă şi după ce îl întreb formal cât ne ia până la Baby Taj ne convingem că ne consideră fraieri. E insistent şi plin de tupeu şi ca să scap de el e nevoie să ridic tonul şi să iau o figură irascibilă ce-mi iese de minune căci la final e chiar sinceră. Ne mai mâncăm nervii cu 2-3 motoricşari şi în final ne suim în ricşa unui bătrânel: măcar ăsta trage la pedale pentru suma cerută.
Refacem drumul până la gară şi după ce trecem pe sub calea ferată printr-un pasaj mai urmăm o vreme şoseaua ce însoţeşte malul Yamunei şi intrăm în coloana de motoricşe ce traversează râul pe un lung pod din grinzi metalice. Ne târâm la pas prin arhitectura stil tunel. Coloana se opreşte frecvent, ceea ce nu-l avantajează pe bătrânelul ce trebuie să se tot încoarde să pună ricşa în mişcare, însă în cele din urmă ne vedem trecuţi şi la câteva sute de m de capul de pod coborâm la intrarea tajului.
