7 august 2012
Plecăm la ora 18 din Budapesta cu o aeronavă Bombardier (fabricație canadiană) și după o escală în Dusseldorf aterizăm la Keflavik în jurul orei 2. Din Germania până în Islanda am zburat într-un apus de soare perpetuu, astfel că atunci când am atins pământul (la ora locală 23) era încă lumină.
Corabia vikingă era expusă pe coridorul terminalului. Am ieșit în fața aeroportului. Soarele nu s-a oprit odată cu avionul și se întunecase deja. În parcare, autobusele de Reykjavik așteptau printre șiruri înalte de stânci ce prefigurau natura insulei. Am adormit imediat ce am urcat în autocar.
-Backpackers!
Cuvântul mă trezește. Grasu mi-a luat-o deja înainte și înaintează printre scaune către șofer. Autocarul este oprit pe o străduță a orașului. Asfaltul e ud. A plouat. Ușa e deschisă și dau să cobor după rucsaci dar Grasu mă oprește:
-Nu noi suntenm clienții. Aici e Hostel Backpacker.
Aha! Șoferul are o listă cu destinațiile clienților și străbate orașul în regim de maxi-taxi, anunțând opririle. În scurt timp ne strrigă și nouă:
-Camp!
Coborâm. Pe gazonul tuns, stau care cum o mulțime de corturi. Găsim un loc și pentru noi și ne ridicăm iglourile în tăcere. E o răcoare de toamnă și aerul e umed, ca după ploaie.
Dorin Chiș - august 2012 cuprins jurnal >>
