Ajungem la asfalt în Thingvellir. Restaurant, parcare, magazine.Thingvellir este un loc cu o ciudată dublă semnificație: pe de o parte este un parc național în care se poate observa reflexia la suprafață a marii falii atlantice, pe de altă parte este locul în care a luat ființă primul parlament din lume, în anul 930. Lăsăm mașina și o pornim pe jos să vedem cu ochii noștri crăpăturile.
Pata albă de pe desen e traseul faliei. Aici cele două plăci tectonice se depărtează una față de alta cu 2cm/an. După câteva sute de metri am dat de primul "șanț".
Să nu credeți că nu-mi era frică :) Crăpătura asta, cât o vedeți de babană nu e totuși "marea falie", locul unde se privesc ochi în ochi cele două plăci continentale, cea Europeană și cea Americană. Falia e mult mai lată, e locul scufundat, în care s-a format lacul din imaginea de mai jos. Crăpătura asta fină unde stau eu e abia una din dungulițele alea gri de pe marginea zonei scufundate.
Altă crăpătură. Paralel cu falia și paralele între ele merg mai multe asemenea crăpături.