Înapoi

             

            7.08.2013

 

            Zorile ne găsesc îmbarcaţi într-un autocar al companiei Alosa, refăcând drumul spre Montserrat pe care-l depăşim de astă dată pe cealaltă faţă. Buletinul meteo urmărit cu o seară înainte anunţa în zona Pirineilor  furtuni şi averse, culminând cu fenomene extreme precum grindina cât oul de găină, căzută cu o zi înainte pe partea franceză, în concordanţă cu cerul închis de deasupra noastră. Autocarul intră pe autostradă unde rulează timp de două ore apoi, după o oprire de 10 minute într-o autogară cvasianonimă atinge Monzon şi în sfârşit Barbastro, locul în care trebuie să prindem legătura spre Benasque (se citeşte Benasche). Vremea rea pare să fi rămas în urmă. Încurajaşi de soarele plin din azur ieşim cu rucsacii în spate să vedem catedrala de piatră a cărei turnuri se zăresc în spatele primului rând de clădiri. Incursiunea scurtă mai lasă loc pentru o tortilla şi un ceai servite la terasa autogării, apoi autocarul aşteptat soseşte şi pornim mai departe, la început printre dealurile adăpostind culturile viticole de Somontano, apoi printr-un defileu sălbatic cu versanţii perforaţi de tunelele rutiere. Şoseaua e construită la înălţime considerabilă faţă de talvegul văii pe care abia susură un fir de apă şi lucrurile se leagă atunci când ieşim din defileu pe buza unui lac de acumulare al cărui baraj zăgăzuieşte apele Eserei. Scăpaţi de stâncăriile Sierrei Inferioare regăsim spaţiile vaste dar nu pentru mult timp căci şoseaua se îngustează şi atacă munţii printr-un nou defileu, mai lung şi mai sălbatic decât primul. De astă dată versanţii au înălţimi impresionante iar vârfurile ce se văd vremelnic prin fantele văilor afluente se termină mult mai sus decât ne-am fi aşteptat. Autocarul urcă din greu şi abia după ce scapă din defileu îşi începe opririle în staţiile din satele de altitudine, păstrând încă intact specificul pirinean al zidurilor de piatră dar mai ales al acoperişurilor de ardezie. Punctul final al cursei este centrul localităţii Benasque unde odată coborâţi, inspirăm aerul răcoros şi proaspăt, netrecut prin filtrul vreunui aparat de climatizare. O panoramare a orizontului ce se ridică mult deasupra caturilor superioare ale hotelurilor alpine ne dezvăluie o coroană de creste ce ne umplu de încântare. De acum înainte suntem pe picioarele noastre.

   

Turnul catedralei din Barbastro

            La şoseaua asfaltată sunt aliniate hotelurile noi şi din dorinţa de a vedea câte ceva din vechiul Benasque, ne înfundăm la întâmplare pe străduţele strâmte bordate de zidurile caselor. Ştim că toate campingurile din zonă sunt plasate amonte aşa că, fără teama de a greşi, ţintim tot la deal. Din păcate însă, localitatea ne dezamăgeşte. Cu toate că arhitectural, urbanismul a fost ţinut în frâu şi toate construcţiile sunt din piatră, măcar de faţadă, mici detalii dar mai ales tâmplăria (obloane şi uşi) le trădează a fi contemporane. Nu ştiu să explic mecanismul ce face ca ceea ce este perceput ca vechi să fie atractiv, tot ce pot spune însă este că acest mecanism nu se declanşează. Ajungem iute la marginea localităţii şi ne opri descumpăniţi: nici urmă de camping şi nici de vreun indicator care să ne îndrume mai departe. Întrebăm un localnic care ne lămureşte: mai avem de urcat pe vale încă 3 kilometri.

Străduţă în vechiul Benasque

            Dincolo de localitate găsim valea Eserei devastată de o puternică viitură. În două locuri utilaje grele lucrează pentru a reface cu bolovani ciclopici infrastructura şoselei ce a fost literalmente spălată de râu, traficul fiind deviat pe nişte bretele pietruite la repezeală. Pe măsură ce înaintăm realizăm scara dezastrului. O micuţă casă construită în lunca râului se ridică acum dintr-un câmp de aluviuni. Copăceii aliniaţi riguros în şiruri ce altă dată umbreau păşunea verde, odihnitoare, au rămas acum stingheri într-o vale aridă, plină cu nisip şi pietriş, din care nici măcar un fir de iarbă nu scoate colţul spre lumină. Mai sus o imagine şi mai terifiantă: dincolo de şoseaua acum lipsă, o casă încă în picioare stă surplombată peste o groapă ce marchează cursul vremelnic al râului. Evenimentele par să fie destul de recente devreme ce proprietarul încearcă să suplinească fundaţia spălată cu nişte popi metalici. Remarcăm toate acestea din mers şi poate că am fi mai puţin afectaţi dacă cerul nu ar fi plumburiu şi mai rău, dacă o ploicică, ce-i drept timidă, nu s-ar cerni din înalt.

Cândva pe aici trecea o şosea şi cineva credea că are o casă

            Ne oprim să ne tragem sufletul sub coronamentul protector al unui arbore şi de acolo ne culege un Fiat roşu cu număr de Spania. Proprietarii, un cuplu tânăr ce a oprit fără să le fi făcut semn, nu cunosc nici ei locurile dar au ieşit la plimbare pe vale. Ne întreabă de unde suntem şi aşa cum se întâmplă de multe ori, realizăm ce mică e lumea: fata este din Bucovina, de unde a emigrat în urmă cu mulţi ani, când era încă mică. Nu apucăm însă să povestim prea mult căci în lunca din  marginea drumului apare campingul Aneto, ţinta noastră pe ziua de azi. Ne scuzăm pentru deranjul pricinuit pentru doar câteva sute de metri şi coborâm, totuşi, bucuroşi de întâmplare.

            Campingul se prezintă la standardele occidentale aşteptate, dispunând de platforme nivelate şi umbrite pentru instalarea corturilor, grupuri sanitare cu WC şi duşuri cu apă caldă non stop, maşini automate de spălat haine, sală de mese cu internet, telefon public, magazin şi restaurant. Şi preţul este însă pe măsură: 6,9Euro/zi/persoană + 6,9Euro/zi/cort.

            După ce ne instalăm, refacem drumul înapoi în Benasque pentru o vizită mai temeinică şi o masă caldă. Localitatea dispune de hoteluri, terase, magazine tixite de echipament montan cu articole  la modă, chiar o bibliotecă şi multe alte magazine dintre care se detaşează cele cu decoraţiuni interioare unde la preţuri nepotrivite pentru cardiaci se vând vechi obiecte recondiţionate. Ne satisfacem capriciile culinare într-o pizzerie, după care, în faptul serii o luăm înapoi spre căsuţa noastră de pânză.

 

Prin Benasque

            Vremea rea cedează. Nu mai există un plafon continuu ci doar cohorte de nori canalizate pe văi dintr-o parte în alta a muntelui, printre şi pe sub care razele piezişe ale soarelui ce se pregăteşte de culcare luminează punctual piscuri montane. Avem speranţe de vreme bună aşa că ne culcăm mulţumiţi.

 

                       Dorin Chiş - Loarre - august 2013                                          Înapoi