Cuprins

   

Spre sud

Trenurile spre sud au mare căutare așa că nu am mai găsit locuri decât la clasa III-a. Călătoria de 900km urma să dureze 14 ore iar biletul a costat ... ați ghicit, 25 lei/persoană!!! Ah, nuuuuu!!!! Thailanda nu e o țară ieftină. Sau este, dar nu pentru străini. De fapt sunt două Thailande. Cea pentru străini este scumpă. Cea pentru localnici este ieftină. Dacă alegi să călătorești printre oamenii simpli, cu mijloacele de transport locale și nu cu microbusele sau autocarele agențiilor de turism, poți să ai aceste mici surprize, desigur plăcute. La fel dacă mergi în insulele extrem sudice, unde cei mai mulți turiști nu au răbdare să meargă.

Clasa a III-a arată mai bine decât ne așteptam. Vagonul e curat iat banchetele capitonate, destul de comode. Din păcate spațiul personal este redus, senzație amplificată de lungile ore de așteptare. Pentru cei care nu se formalizează, acest lucru nu e ceva insurmontabil. Alături de noi, o familie cu doi copii ocupă două banchete față în față. De cum au urcat au întins sub banchete o rogojină pe care cei doi copii au luat-o imediat în stăpânire, jucându-se cu dezinvoltura cu care ar fi făcut-o acasă, pe covorul din camera lor.

Un antropolog a avut ideea de a studia comportamentul specific al românilor și printre multe alte lucruri a aflat că suntem cam singura nație pe care o trage curentul. Mai pe româneste, dacă în străinătate vei vedea pe cineva că închide geamul unui tren sau autobus, poți merge la el cu siguranță și să-l saluți din partea unui conational. Mi-am adus aminte de acest lucru atunci când trenul a pornit cu toate geamurile deschise și ventilatoarele din tavan pornite la turația maximă. Ca fotograf urlam de durere că nu pot face o fotografie cu un întreg vagon în care nimănui nu-i stătea părul în cap. Chestia asta a ținut așa până după miezul nopții când thailandezii au cedat și au consimțit să oprească 2-3 ventilatoare.

Dorin Chiș - Oradea - mai 2012 - Articol înscris în concursul <Thailanda, te iubesc!>, organizat de KLM România în colaborare cu T.A.T. Balkans și Tedoo.ro 

                                  Cuprins