Cuprins

        Ploaia de început de an

Am stat pe Koh Mook 8 zile, lucru greu de crezut știind că insula are abia abia câțiva kilometri, de la un capăt la altul. Revelionul l-am făcut pe plajă, lansând lampioane, cot la cot cu copiii de pe insulă, apoi, pe 1 ianuarie a plouat din zori și până seara. Nori grei, lățoși își târau burțile peste suprafața mării, ca niște bombardiere. Am stat ore întregi pe veranda bungalowului, vrăjit de tactul picăturilor ce curgeau din streașină, exact ca în albumul lui Vangelis (Soil festivities). N-am fost mânios fiindcă acea zi ploioasă mi-a adus aminte că, din când în când, mai trebuie să ne și oprim și am realizat că dacă ar fi după vrerea noastră, vremea aceea nu ar veni niciodată. Acestea sunt sărbătorile pământului la care trebuie să luăm și noi parte și m-am bucurat că nu am cu mine un laptop care să mă distragă.
            Ploaia s-a oprit către seară și am plecat bucuroși în sat, să mâncăm clătite cu banane de la o tanti la care veneau până și localnicii să ia la pachet. Ne-am întors pe întuneric, învăluiți de atmosfera umedă și caldă, pe lângă linia electrică ce conturna la fiecare stâlp bâzâind ca un bondar înfuriat și luminând albăstrui.

Dorin Chiș - Oradea - mai 2012 - Articol înscris în concursul <Thailanda, te iubesc!>, organizat de KLM România în colaborare cu T.A.T. Balkans și Tedoo.ro 

                                     Cuprins