În acest moment știm cum vrem să călătorim și ce vrem să vizităm așa că e momentul să facem câteva calcule aproximative care să ne dea o idee despre bugetul pe care trebuie să-l alocăm. Principalele cheltuieli din cursul unei călătorii se împart astfel:
- Biletele pentru călătoria de apropiere (avion, tren, autocar, mașină, feribot etc.)
- Cheltuieli de cazare
- Cheltuieli cu mâncarea
- Cheltuieli de transport între obiective
- Taxe, bilete de intrare la obiective
- Cumpărături souveniruri etc.
În măsura în care avem experiență, suntem norocoși sau ne place aventura, o parte din aceste cheltuieli pot fi minimizate.
Călătoria de apropiere
Pentru stabilirea unui buget e suficient să accesăm motoarele de căutare a zborurilor. Unele, cum ar fi Momondo afisează preturi estimative pe o întreagă perioadă, ceea ce creează o imagine mai clară asupra posibilităților de a zbura ieftin. Trebuie avut în vedere că la achiziția efectivă a biletelor se mai pot adăuga și alte costuri și pentru a verifica acest lucru e bine să facem o simulare care să meargă până la introducerea datelor cardului bancar.
Pont: reducerea costurilor
La fel ca în afaceri, „time is money”. Companiile aeriene schimbă mereu prețul zborurilor în funcție de cerere astfel că dacă avem timp la dispoziție pentru a alege zborurile mai puțin căutate putem economisi sume substanțiale. Statisticile ne arată că perioada optimă pentru achiziționarea biletelor este cu 60 de zile înaintea zborului și că ziua cea mai ieftină pentru zbor e marțea.
Dacă biletele de avion rămân totuși prea scumpe, putem opta pentru tarifele speciale pentru tineri practicate de operatorii feroviari sau poate suntem dispuși să călătorim ieftin, dar aventuros, cu autostopul.
Aplicație: călătorie în Portugalia.
Având deja biletele cumpărate, partea aceasta din componenta bugetului era clară.
Cazarea
De obicei puterea economică a țării și notorietatea turistică sunt cele două variabile ce stabilesc nivelul prețurilor la cazare. Una e să cauți cazare în India și alta în Suedia, la fel cum nu e totuna Roma cu Salerno. O scurtă căutare pe siteurile specializate, gen Booking, ne poate forma o idee asupra costurilor de cazare. E bine să avem o idee clară asupra propriilor cerințe privind gradul de confort pe care ni-l dorim (baie proprie sau la comun, wi-fi, mic dejun inclus etc.).
Pont: reducerea costurilor
În cazul cazării putem opta pentru reducerea confortului, pentru hostelurile ieftine pentru backpackeri sau pentru soluția cortului, fie în campinguri, fie direct în natură.
Aplicație: călătorie în Portugalia.
O scurtă căutare pe Booking mi-a relevat faptul că iarna, o cameră dublă cu baie proprie în diferite localități din Portugalia se poate închiria la tarife în jur de 40 de euro/noapte.
Mâncarea
Uneori am vrea să sărim peste mese, dar acest lucru este total contraindicat. Cu stomacul gol s-ar putea să terminăm călătoria, însă locurile vizitate pe fugă și în stare de nervozitate ar putea să ne inducă sentimentul ratării. Putem reduce cheltuielile cu mâncarea evitând restaurantele, alegând cazări cu mic dejun inclus sau închiriind apartamente cu bucătărie în care să ne gătim singuri produse proaspete negociate la piață.
Taxe și bilete de intrare
Acest capitol pare cel mai sărac în alternative. Unele muzee care au intrarea gratuita în anumite zile (ex: Vatican – ultima duminică din lună), însă trebuie să fim conștienți că în acele zile aglomerația va fi maximă. Anumite carduri turistice oferă reduceri la accesul în muzee, alte carduri optimizează costurile transportului public însă în general nu putem scăpa de cheltuieli decât renunțând sau fentând, ceea ce, firește, nu recomandăm.
Pont: cele mai pertinente sfaturi în materie de oportunități le puteți afla la birourile de informații turistice.
Cumpărături
Dacă până aici am încercat toate cele enumerate mai sus și tot n-am redus bugetul atât cât am fi vrut, urmează vestea cea mare: la cumpărături putem renunța cu totul, ele fiind un moft.