Ziua 1

Am pornit spre Skadar în ziua de Vinerea Mare, 26 aprilie 2019, Mike din Suceava, Grasu cu Claudia din Deva, Radu cu Ramona din Timișoara și Cosmina cu Kiru și Marco din Oradea.

Am facut joncțiunea în parcarea ștrandului din Timișoara unde am lăsat mașina lui Mike și am plecat mai departe spre punctul de frontieră Moravița, cu trei mașini.

Plecăm spre Muntenegru

De obicei Mike e cel care gafează, însă atunci când grănicerul mi-a cerut talonul mașinii mi-a fost clar că de data asta am comis-o eu.

-Și nu putem trece fără talon, a insistat Cosmina?

-Unde vreți să mergeți? a întrebat omul în uniformă.

-În Muntenegru.

-Eu vă las, dar nu cred să ajungeți.

-Dar unde e posibil să avem probleme?

-Peste tot.

Omul ne dă buletinele și urmați de celelalte două mașini intrăm în no mans land. Mi-e ciudă pe imprudența ce ne poate da peste cap întreaga acțiune, când îmi vine o idee: dacă ne-am întoarce în Timișoara și am lua mașina lui Mike? Riscul să plecăm mai departe fără actele mașinii  e prea mare așa că după ce convenim să ne întâlnim cu ceilalți în Vrsac schimbăm sensul și ne punem la coadă pentru intrarea în România.

La ghișeu, femeia în uniformă de ne cere buletinele și actele mașinii.

-N-avem talon, o informez.

-Dar de unde veniți?

Ezit…

-Din Timișoara!!!

-Nu înțeleg nimic, spune grănicereasa, dar în fine, poftiți actele.

Înainte de barieră ne mai oprește reprezentantul vamal:

-Aveți ceva de declarat?

-Nu.

-De unde veniți?

Întrebarea asta mă irită…

-Din Serbia!

Întoarcere în vama Moravița

Trei ore mai târziu intrăm din nou în vamă la bordul Sanderoului lui Mike, apoi ne regăsim prietenii și pornim mai departe spre Muntenegru. Chiar și fără evenimentul neprevăzut traseul de 840 de kilometri ar fi făcut să ajungem la destinație cu noaptea în cap, dar așa e clar că nu are rost să forțăm și după ce luăm cina la un restaurant rutier găsim o poiană cu păpădii înainte de Uzice și întindem corturile pentru somn. Pentru mâine ne-au mai rămas 280 de kilometri.

Campare la marginea drumului

Ziua 2

Dincolo de Uzice șoseaua urcă pe platourile de altitudine cu largi pășuni alpine și stațiuni de schi cu vechi hoteluri comuniste. Trecem de lacul Uvac ce e rezervație de vulturi, apoi intrăm în defileul văii Lim ce coboară spre Muntenegru. Plouă.

Ieșim din Serbia pe la punctul de trecere a frontierei situat chiar în defileu. Sunt nemulțumit: sârbii nu ne-au cerut talonul mașinii. Traversăm no mans land și ne punem la coadă să intrăm în Muntenegru. În 2009 trebuia plătit 10 euro Ecotaxa, dar acum s-au lăsat de prostii și nu mai trebuie plătit nimic, și în plus ne cer și talonul mașinii: așa mai merge!

Prin canionul Moraca

O vreme mai coborâm pe Lim, apoi traversăm bazinul hidrografic al Tarei și în final ajungem ca tramvaiul pe șine la Podgorica, prin spectaculosul canion al râului Moraca.

Podgorica

Actuala capitală a Muntenegrului, așezată într-o vastă polie, e un orășel aerisit, cu multe spații verzi și clădiri moderne cu aspect avangardist. A ieșit din nou soarele și e cald. Dincolo de oraș părăsim șoseaua ce duce la vechea capitală, Cetinje, și ne lăsăm spre Rijeka Crnojevica pe drumul îngust ce șerpuiește prin peisajul carstic invadat de vegetație. La un cot al șoselei avem o primă panoramă asupra defileului prin care Rijeka Crnojevica se varsă în lac, apoi oprim mai lung la punctul de belvedere „oficial”, unde există un balcon cu perspectivă aeriană asupra râului.

Rijeka Crnojevica

-VA URMA-

Alte imagini: