O nouă dimineață. Acvatoriul din Koufos e ca oglinda. Locul în care am fost avertizați să nu acostăm e ocupat de un pescador uriaș.

Azi vom porni spre insula Limnos. Ruta măsoară 54 de mile, ceea ce inseamnă un drum de zece ore. Nu cunosc consumul real al Terangăi și pentru orice eventualiate socot că ar fi prevăzător să fac un stoc de motorină. Știu că există o benzinărie nu departe de port și împreună cu Dorin cumpăr 20 de litri de carburant, în două canistre.

La ora 9 molăm parâmele și plecăm. Windy prognozează vânt strâns din babord în prima jumătate a zilei. Ieșim solemn prin strunga de piatră și punem prova pe est curat. Navionicsul semnalează în drumul nostru o epavă, dar nu e stres căci adâncimile sunt în jur de 90 de metri. Soarele începe să ardă și marea e de ulei: deocamdată suntem în calm plat.

Pentru micul dejun scoatem de la frigider o pungă de salată pe care o combinăm cu roșii și porumb și o dregem cu ulei de măsline și niște brânză. Georgică ține timona în locul nostru. Dacă e adevărat că ziua se cunoaște de dimineață, e posibil să avem parte de o nouă zi însorită, dar cam fără vânt. Dorin își ia în primire locul de plajă de pe dinghy, iar eu mă cocoț pe scaunul din balconul prova.

În timpul micului dejun Teranga a ieșit de sub coasta Sithoniei, asigurându-ne vizibilitate directă spre Athos, ultima din cele trei peninsule ce formează „tridentul” Halkidiki. Administrativ, limba de pământ constitue teritoriul unui stat monahal constituit din 20 de mănăstiri și 14 schituri, însă pilonul de forță al locului e muntele omonim de 2033 metri ce domină marea cu silueta lui perfect piramidală. O ușoară pâclă voalează în albastru depărtările, dar asta nu ne împiedică să fotografiem continuu căci vârful e, fără discuție, fotogenic.

Pe nesimțite calmul dimineții se destramă și se ridică vântul. Desigur, n-avem norocul să fie purtător, dar nici ghinionul să fie de bulină, așa că ridicăm velele și cu 1800 de rotații la mașină avem 5,5 noduri pe Navionics. Marea e de gradul 1 asigurându-ne o înaintare lină, deloc pe placul lui Dorin.

-Am crezut că o să fie mai palpitant!

-Păi, când e vânt, e palpitant!

-Mda, poate, dar până acum n-a fost. Mă gândeam că yachturile astea merg cu vreo 30 de kilometri pe oră…

Dorin are o cabană pe malul lacului Beliș, și-o barcă cu motor, un RIB, cu care se plimbă pe lac. Obișnuit cu viteza RIBului, i se pare că Teranga se târăște pe apă. Om de acțiune și implicit în antiteză cu firile meditative, Dorin se plictisește repede.

-În teorie navigația cu vele pare frumoasă, dar prea puțin bate vântul atunci când ai nevoie, sau când bate nu e din direcția bună, așa că nu prea văd rentabilă investiția în atâtea pânze, funii și catarg. E cam ca și cu panourile solare: când e cald și n-ai nevoie de ele îți furnizează energie din plin, iar când e frig, te lasă baltă.

-În mările interioare n-ai nici-un control asupra vântului, însă ține cont de faptul că pentru yachturile mici, velele oferă singura opțiune de înconjor al Pământului: la motor este exclus căci nu poți îmbarca combustibilul necesar, în schimb dacă îți programezi bine etapele, prinzi vânturile sezoniere ca alizeele și musonii, ce bat constant și rezolvă traversarea oceanelor.

-Io zic să nu opriți motorul, că e de bază, și dacă chiar vreți, puteți scoate și velele, că dau bine în poze!

Ăsta mi-e omul! Nu mă mir, fiindcă îl cunosc destul de bine. Atunci când i-am propus să vină cu noi m-am gândit că va fi posibil să i se pară plictisitor. Cu câțiva ani în urmă l-am chemat la o tură cu caiacele pe Mureș și după câteva ore a declarat că a văzut tot ce  e de văzut și că ne așteaptă la piciorul unui pod de unde putem să-l recuperăm cu mașina.

Pe la ora 14 ni se face foame. Avem în frigider trei porții semipreparate de cus cus cu legume pe care le vărsăm în tigaie împreună cu niște apă. Nu e cine știe ce delicatesă, dar ne astâmpără foamea și cu burta pusă la cale putem să ne facem somnul de frumusețe.

*

Continentul a dispărut în pâcla din pupa și doar Athosul ne veghează în babord, în timp ce în prova apare tot mai apăsat conturul unui tărâm ce nu poate fi decât insula Limnos. După o zi superbă și vântul a obosit, așa că strângem velele și ridicăm turația motorului.

Mike își face de lucru, strângând șuruburile pasarelei. Ar fi de cusut și îmbrăcămintea timonei, dar pentru asta va trebui să cumpărăm în Myrina ac și ață.

Înserarea se insinuează prin coloratură. Marea e de mercur, liniștită și oarecum vâscoasă, reținând multă vreme deformările din siaj. Pe cerul stratificat în nuanțe de la albastru la oranj, catargul, ghiul și sarturile trasează contururi clare, geometrice. Sunt din nou în scaunul din balconul prova, fascinat de mare și de culori, sau mai corect, nesătul de mare și de culori. Nu spun că nu-mi plac majoritatea zilelor mele, cele în care fac tot ce trebuie ca să viețuiesc, dar le consider prețul ce trebuie plătit pentru plus valoare, pentru aceste zile în care mă bucur necondiționat. N-am mai văzut niciodată marea așa, ca un smalț neted și lucios în prova sau ca o cremă bătută cu telul în pupa și nu mă mai satur să fotografiez. Oare ce ne mai rezervă această călătorie? Avem în față câteva insule și traversadele dintre ele și deja mi se par prea puține, dar până acolo trebuie să pregătesc întrarea în Myrina.

Consult cartea pilot. Orășelul ocupă fundul unui golf a cărui gură e apărată de două centuri de diguri, una exterioară delimitând portul navelor comerciale și al feribotului, și una interioară pentru portul turistic în fundul căruia e și portul pescăresc. Din larg, reperul e constituit de cetatea de piatră ce domină orașul de la înălțimea unei coline, pe care o distingem deja în prova.

Mike e la timonă, stresat de un vapor ce ne vine din babord. După alură și viteză e clar că e un feribot ce vizează Myrina. Pentru a intra în port perpendicular pe pasa de intrarea trebuie să facă aproape un rondou ce nu știm dacă va fi prin pupa sau prin prova noastră, ca să deviem în babord sau în tribord.

-Ne vine prin pupa!

-Ba cred că prin prova!

Profesorul meu de matematică avea o teorie potrivit căreia, pus în dificultatea de a alege între două posibilități,elevul o alege întotdeauna pe cea proastă și așa pățim și noi: nu bine abatem spre babord când feribotul își schimbă cursul, punând prova pe noi. Suntem încă departe unul de altul, însă e clar că vaporul va intra în port înaintea noastră, ceea ce impune să ne abandonăm ruta și să-i fugim din cale.

-Mărește turația mașinii!

Mike execută cu bucurie. Fugim paralel cu țărmul în timp ce feribotul ne taie siajul, apoi întoarcem și ne reluăm ruta.

În timp ce ne fâțâiam în gura portului, seara a pus stăpânire pe oraș și pe capetele digurilor s-au aprins luminile de balizaj. Intrăm cu viteză redusă în acvatoriu, în timp ce feribotul e amarat deja și-și descarcă mașinile. Un nou dig delimitează portul turistic ce e aproape gol. Ar fi loc în fundul portului, în fața hotelului Lemnos, dar nu suntem chiar așa vedete. Dorin propune o amarare la capătul digului, eu propun baza lui și Mike care se uită când la unul când la altul ratează rondoul…

-Bine, hai la capăt!

Nu-mi place capătul fiindcă e expus siajelor tuturor navelor, dar e important să ne legăm cu bine la chei și mâine om mai vedea. Mike aduce yachtul paralel cu digul și când să cobor zăresc la suprafața apei un brâu de piatră ce împinge cheiul spre larg, atentând la coca Terangăi.

-Nu e bine! Abandonăm!

-De ce?

-Cheiul nu e perpendicular și mă tem să nu ne lovească opera vie. Du-te la celălalt loc.

Mike iese și duce yachtul la baza digului. Oroare: și aici e la fel!

-O să punem două rânduri de baloane, și sus, și jos. Sar pe chei și iau volta parâmelor după babale, apoi vine și Mike și ne strângem mâinile: traversadat s-a terminat!

-VA URMA –