Azi avem o etapă mai scurtă, de numai 41 de mile. Aseară mi-a scris Constantin pe Whatsapp:

„Kirule, mâine seară voi fi în Skyros. Mă aștepți?”

„Cum ajungi în Skyros?”

„Cu Nefeli”

„Nu e nimic de făcut pe-aici”

„Vin cu Nino, pentru plăcerea noastră. Ia scuter și vezi insula”

”Nu te aștept. Mergem în Kyra Panagia”

„Drum bun. Ai grijă miercuri pe la prânz, să acostezi în Skopelos cât mai adânc, cu multe parâme. Vor fi 60 de noduri seara și noaptea”

„OK”

Așadar Kyra Panagia, apoi o noapte furtunoasă. Pentru echipaj Kyra Panagia este tot o destinație nouă, căci cu toate că ne-am învârtit doi ani la rând prin Sporadele de Nord, n-am ajuns niciodată aici. Fiind o insulă nelocuită nu are port, însă un golf adânc, în Y, oferă un frumos loc de ancorare. Nici la ancoră n-am mai înoptat vreodată și nici cu dinghy n-am mai fost la mal și cum odată și odată va trebui să exersez toate acestea, mi se pare momentul potrivit, cu atât mai mult cu cât îl avem cu noi pe Dorin care se pricepe la bărci și la motoare.

La ora opt echipajul își bea cafeaua în cockpit. Înainte de a pleca mai departe urc până la bisericuța ce se expune privirilor pe un bot de deal ce domină marina. Construcția în sine e banală, dar locul oferă o privire panoramică asupra golfului. Un yacht tocmai ia largul și e momentul să-i urmăm exemplul.

Personalul marinei își începe munca abia la ora nouă, așa că nu avem pe cine saluta. Încălzim motorul, ridicăm pasarela, molăm parâmele pupa și ne dezlegăm de la mooring. Un yacht vine la acostare și neînțelegându-i prea bine manevra ajungem să-i luăm fața, ne cerem scuze prin gesturi și punem prova pe canalul ce desparte Skyros de o insulă lungă și aridă ce acoperă marina spre nord.

Din nou, marea e de ulei. Nicio boare de vânt nu justifică ridicarea velelor, așa că ne bazăm exclusiv pe motor. Rămân la timonă până ce ieșim din canal, apoi cuplez pilotul automat și-mi ocup postul de observație din balconul prova.

Totul în jur e albastru. De data asta culoarea cerului se ia la întrecere cu cea a Egeei. Deep blue. Cu soarele prăjindu-mi ceafa, culoarea rece e reconfortantă. Nu ne grăbim: cu 2000 de rotații la mașină, Teranga pare că stă pe loc.

O aripioară se joacă prin apă ușor în tribord.

-Delfin în față!

Echipajul scoate telefoanele. Se pare că e doar unul, absorbit cu totul de o îndeletnicire misterioasă. Cum nu are de gând să vină la noi, îi sugerez lui Mike să țină prova pe el. Când suntem aproape, ne evită elegant, apoi îl zărim o vreme în siaj, mereu în același loc, continuându-și îndeletnicirea.

La ora 10:30 telefonul bipăie: e Constantin pe Whatsapp.

„Kirule, uită Kyra Panagia. Mergeți la Neo Klima. Va fi cumplit mâine seară. Nu e bine nici în Skopelos port”

Mda! Mă temeam de asta! M-am uitat aseară pe Windy și am văzut că vine vâjul, violet-roz, culoarea vântului turbat, dar asta pe miercuri seară, adică mâine. Dacă ne facem damblaua și înoptăm în Kyra Panagia, putem pleca cu noaptea în cap ca să ajungem până la 14-15 în Neo Klima. Tastez:

„Am văzut pe Windy. Avem timp să ajungem mâine la adăpost”

„Nu. Va veni mai devreme cu câteva ore”

Hm! Noua situație îmi cam încurcă planurile. Dacă intrăm deseară în Neo Klima, înseamnă că mâine vom sta toată ziua la mal așteptând furtuna. Mă gândesc să ne continuăm traseul spre Kyra Panagia, să dăm o tură de golf, după care să mergem să înoptăm undeva spre Neo Klima, de exemplu în Patitiri, de unde mâine dimineață avem timp să ajungem devreme la adăpost. În felul ăsta ne ținem cumva de plan și navigăm câteva ore și mâine. Verific distanțele. Până în Patitiri, via Kyra Panagia, sunt cam 55 de mile, adică un drum de 11-12 ore. Ar însemna să gonim toată ziua și să acostăm pe întuneric, dar ar merge… Îi scriu lui Constantin și primesc „ok”.

E bine că avem un plan, însă planul nu-mi place. Tot chichirezul Kyrei Panagia stătea în noaptea la ancoră, ori partea asta a rămas pe dinafară… în rest trebuie să tragem tare toată ziua și tot vom ajunge târziu la acostare. Și pentru ce? Și-apoi, nu cunosc Neo Klima, dar nu poate fi un port mare: dacă mâine se vor trage și alții la adăpost și pe când vom ajunge noi nu vom găsi un loc convenabil? Se merită? Parcă o aud pe Cosmina, toamna trecută, tot prin aceleași ape: „Te cunosc eu, ai tendința de a întinde coarda…!”. Asta cam așa e. În plus sunt balanță, adică nehotărât, așa că îmi vine greu să iau o decizie. Ce să fac? Mă uit la marea liniștită și albastră și parcă nu-mi vine să schimb cursul, dar nici n-are rost să bifez porturile și insulele numai așa, ca să spun că am fost și pe acolo.

În prova babord apare ca o pată Skanzoura, insula piraților din „Toate pânzele sus”. O știu din toamna trecută, când ne-am apropiat de ea, o insulă nelocuită, cu maluri pe alocuri stâncoase. Dacă ne-am abate pe la Skanzoura pentru a face o acostare cu dinghyul? Ideea mă înveselește spontan. Avem timp berechet pentru o zbenguială cu barca și deseară vom intra pe lumină în Neo Klima. Pentru azi traseul este fain, iar mâine vom vedea ce e de făcut, poate luăm autobuzul până în Skopelos port. Împărtășesc ideea echipajului și primind sufragiile lui, revin pe Whatsapp:

„Nu, e prea lung traseul. Tragem deseară în Neo Klima”

„Perfect”

O senzație de liniște mă cuprinde, semn că noul plan mă mulțumește. Îi comunic timonierului noul curs și-mi reiau locul în balconul prova.

S-a ridicat vântul, deci ridicăm și noi velele. Insula se vede din ce în ce mai bine în prova și caut pe Navionics un golf în care să ancorăm. Mike e la timonă și tot el va rămâne la bord cât timp nava va sta la ancoră.

La ora 1:30 coborâm velele și intrăm în golf la motor. Marea este destul de adâncă așa că ne apropiem de uscat cât mai mult. Îl instruiesc pe Dorin privind manevra vinciului de ancoră și îl las la prova, în timp ce stau cu ochii pe sonar.

-Aici e bine!

Mike execută rondoul și când e cu pupa la uscat, pune mașina pe înapoi.

-Lasă ancora!

Lanțul începe să huruie și ancora dispare sub apă. Derulăm întreaga lungime, căci golful este destul de larg ca o eventuală rotire în jurul ancorei să nu ne pună pe țărm. Vântul bate dinspre uscat și mi-e teamă că ne va împinge peste ancoră, dar greutatea lanțului pare să ne țină în loc. O vreme urmăresc reperele de la mal precum și trackul de pe Navionics, dar înafara rotirii în jurul provei, nu văd să avem derivă.

-Ok. Debarcăm!

Dezlegăm dinghy și îl lasăm la apă, după care îl aducem în pupa dealungul bordului. Dorin coboară în barcă și îi pasez motorul. Obișnuit cu motoare mai mari, se teme că va fi greu, dar micuțul Suzuki de 2-3 cai putere e de jucărie. Odată instalat pe oglinda bărcii, slăbim capacul rezervorului ca să „benzinească”, tragem șocul, trecem comutatorul pe „on” ca să „scâteiască” și tragem la sfoară ca să pornească, ceea ce și face, din prima. Până la plajă nu e mult, dar habar n-avem câtă benzină e în rezervor și pentru orice eventualitate luăm cu noi și canistra cu combustibil. Dezleg dinghy, Dorin cuplează elicea și plecăm.

Pentru dimensiunile bărcuței, motorul e vânos. Abia apuc să fac câteva fotografii cu yachtul rămânând în siaj, că și ajungem la mal. Dorin rabatează motorul pentru a nu lovi elicea și echipați cu sandale, sărim în apă. Sub soarele nemilos, baia e binevenită. Tragem barca pe nisip și ne uităm în jur.

Golful are malurile stâncoase și doar în capăt o mică plajă cu nisip. Valurile au adus la mal dealungul timpului o groază de obiecte plutitoare ce împestrițează locul. Facem câțiva pași și asta e tot căci vegetația sub formă de arbuști se întinde până la apă și e de nepătruns. În conjunctura dată este foarte clar că am debarcat doar așa, de chichi-machi, căci nu e nimic de făcut pe insulă și înainte de a urca din nou în barcă ne minunăm doar de septele și lapiezurile săpate de șiroirea valurilor pe stâncile malului.

La întoarcere preiau eu motorul, de la pornire până la acostarea în pupa yachtului, apoi ridicăm dinghy la bord, fixăm micuțul Suzuki pe balustrada de inox din pupa și ridicăm ancora cu destinația Neo Klima.

Debarcarea ne-a făcut foame, însă de data asta rămân eu de cart și-l las pe Mike să gătească împreună cu Dorin. Cu ouăle cumpărate aseară din Linaria  cei doi prepară o nouă omletă cu legume pe care o savurăm în cockpit, la umbra bimini topului.

Nu e vânt, așa că navigăm la motor. În timpul mesei am trecut pe lângă stâncile situate între Skanzoura și Skopelos.

Odată cu apusul ne pregătim ca să intrăm în port. Un plafon de nori străvezii blurează discul incandescent al soarelui. Atmosfera este de un calm desăvârșit, iar marea pare smălțuită.

-Rămâi la manevră? îl întreb pe Mike.

-Rămân.

Cheiul este destul de plin, dar spre capăt ar fi loc de acostare cu pupa. Deoarece nu e manevra favorită a lui Mike, rămân în preajmă ca să-l asist, în timp ce Dorin merge în prova la vinciul ancorei. Știu unde se încurcă Mike, așa că îl sfătuiesc:

-Vezi că și la mersul înapoi nava se duce tot în direcția în care învârți timona, nu invers.

Secundul și-a ales locul de acostare și se poziționează în dreptul lui.

-Lasă ancora!

Dorin execută, iar Teranga vine ață la chei. Un cuplu mai în vârstă coboară de pe yacht și ne așteaptă pentru a ne lua parâmele. Manevra iese ca la carte și chiar și lanțul e derulat aproape tot, lucru ce ar trebui să ne asigure o ancorare solidă. Le mulțumim vecinilor noștri amabili și abia după ce nava e legată și motorul oprit avem ochi pentru navele din jur.

Așadar Neo Klima. Portul e ascuns în amfiteatrul natural al munților. Furtuna de mâine vine de dincolo de insulă, ceea ce înseamnă că vom fi la adăpost.

-Nu știu, nu cred, se arată sceptic Dorin. Am mai pățit așa într-un camping din Croația. Furtuna a venit peste munte și versanții numai bine au canalizat masele de aer ca într-un tub. A fost prăpăd, dimineața toate corturile de pe direcția suflului erau culcate la pământ.

Are logică ce zice Dorin, dar mă încred în cunoștințele și experiența lui Constantin.

În babord avem yachtul Nausikaa II, sub pavilion german, un Sirius 38 pe puntea căruia trebăluiesc vecinii noștri amabili ce ne-au ajutat la acostare. Față de toate celelalte yachturi din port, Nausikaa II e legată cu bordul la chei, cu parâme duble sau chiar triple. Chiar și în momentul de față echipajul asigură lucrurile de la bord, legând cu sfilațe colacii de parâmă ce atârnă la baza catargului. Hm! Să fie chiar atât de groaznică furtuna de mâine?

Coborâm pe chei și într-o plimbare lejeră luăm la rând yachturile ancorate bord la bord. Majoritatea sunt Beneteau, având la crucetă pavilionul Sailing Holiday, ceea ce trădează o flotilă ce-și face itinerariul prin zonă.

În fundul portului descoperim o așezare cu case noi, moderne, aliniate la șosea. Câteva taverne și magazine susțin necesitățile localnicilor și a celor veniți vremelnic pe apă. Nu ne e foame, așa că nu intrăm nicăieri ci ne mulțumim cu o plimbare de recunoaștere, după care, odată cu înserarea ne retragem în cockpit.

-VA URMA-