Concursul „Fii, o săptămână, profesor de ştiinţe!” organizat de Colegiul Tehnic Energetic Cluj-Napoca se adresează elevilor cu aptitudini și înclinaţii deosebite pentru domeniul ştiinţei şi al tehnologiilor și are ca obiectiv valorizarea creativităţii elevilor şi a profesorilor. Într-o zi frumoasă și caldă de la sfârșitul lui mai am plecat spre Cluj, curioși să vedem care sunt ideile și competențele tinerilor cu înclinații tehnice, dar și pentru a ne prezenta propriile lucrări meșterite în atelierul școlii.

La Colegiul Energetic am fost întâmpinați cu căldură și simpatie. Pe largile coridoare ale școlii au fost amenajate standuri la care concurenții și-au instalat dispozitivele: laptopuri cu ecrane pline de cifre sau coduri de program, automatizări comandate de module electronice, machete colorate sau dispozitive artizanale mai mult sau mai puțin finisate. Într-o atmosferă însuflețită, echipele făceau ultimele retușuri sau reglaje, dispuse să împărtășească oricui știința din spatele propriilor realizări.

O uriașă bobină Tesla construită stângaci pe suportul unei țevi din PVC domina vizual spațiul expozițional. În spatele ei, un elev cu aer de savant neînțeles oferea explicații despre tensiune, creind cu ajutorul unei baghete cu vârf metalic spectaculoase flame și descărcări electrice. Mi-ar fi plăcut să fotografiez efectele pirotehnice, dar nu mă puteam apropia din cauza mulțimii adunate la spectacol, așa că m-am îndreptat spre celălalt pol de interes, o masă pe care trona o rachetă impozantă vegheată de doi elevi, la început timizi, ce mi-au împărtășit preocuparea lor pentru măsurători în atmosferă. Racheta nu fusese încă lansată, așteptând încă un motor, dar modulul electronic conținând senzorii de temperatură, presiune și umiditate era gata și funcționa, trimițând datele achiziționate (deocamdată la sol) către un laptop.

-Și pe când, lansarea? i-am întrebat.

-Nu știm precis. Momentan lucrăm la un combustibil pe bază de zahăr și sperăm ca în vacanță să fie gata.

Ca un vechi și pasionat rachetomodelist le-am împărtășit câteva secrete, apoi le-am dat numărul meu de telefon:

-Să mă sunați când lansați racheta, și… succes!

La masa vecină doi elevi meștereau la o valiză metalică. Capacul deschis lăsa la vedere un șir de relee și niște leduri clipind colorat. Cu proaspetele impresii despre racheta din proximitate mi s-a părut că e vorba despre mult detestata „valiză nucleară”, dar nu, elevii mi-am explicat însuflețiți că e macheta de comandă a iluminatului unei case inteligente și abia atunci am observat că ledurile ieșeau la suprafață prin releveul unei clădiri, exemplificând aprinderea din mai multe puncte, temporizată sau cu ajutorul senzorilor de lumină. Ușurat, le-am mulțumit pentru explicații și m-am grăbit să ajung din urmă echipa de jurizare formată din profesori și studenți de la Politehnică, ce tocmai chestiona elevii de la un stand de motoare electromagnetice:

-… solenoidul este statorul, iar această baterie pe care am montat la capete magneții permanenți constituie rotorul. În momentul în care rotorul este introdus în solenoid…

Juriul a scăpat exclamații involuntare de uimire atunci când bateria fără roți a dispărut din mâna elevului apărând instantaneu la celălalt capăt al solenoidului.

-Și care credeți că ar fi aplicațiile practice ale acestui motor? au întrebat studenții.

Am aplecat urechea ca să aud răspunsul căci standul era al Colegiului Tehnic Traian Vuia iar elevii erau elevii mei…

-Așa merg trenurile în China, a răspuns mândru unul dintre ei.

Am părăsit standul râzând pe înfundate, gata, gata să calc pe o mașinuță ce părea să șovăie, schimbând neașteptat direcția.

-Asta ce mai e? am întrebat cu voce tare.

-O mașină ce știe să se deplaseze pe o linie!

M-am uitat mai bine la elevul cu explicația, să văd dacă nu glumește, dar foarte serios a continuat:

-Vedeți, am trasat pe pardoseală o linie neagră, iar mașina cu acești senzori poate să detecteze culoarea…

… și într-adevăr, amalgamul de electronică și acumulatoare ce echipa șasiul montat pe două roți oscila la dreapta și la stânga liniei șerpuitoare, ca un câine de vânătoare ce amușină după urme.

-Și astalaltă mașinuță?

-Asta știe să ocolească obstacole!

Când am auzit de obstacole mi-am amintit brusc că mai am doi elevi care trebuie să prezinte o lucrare științifică și lăsând baltă mașinuțele m-am grăbit să găsesc sala unde se făceau comunicările. Am intrat tiptil, ca să nu deranjez și m-am așezat cuminte în bancă. În fața auditoriulului un elev îmbrăcat într-un sacou elegant dădea explicații gesticulând convingător. M-am uitat repede pe ecran ca să văd care e tema prezentării: aplicarea teoriei jocurilor pentru gestionarea pandemiilor. Măi, măi… Știam eu ceva despre teoria jocurilor, dar nu destul pentru a înțelege cum poate cartelarea să micșoreze incidența cazurilor de COVID, așa că am abandonat subiectul științific și m-am concentrat asupra elevului:

-La etapa județeană a concursului încă nu aveam datele despre distribuția pe vârste, însă acum pot să vă spun că echilibrul Nash a fost atins…

Exprimarea era clară și concisă. Dacă puiul de om ce anima expunerea n-ar fi prezentat caracteristici fizice juvenile, ai fi putut crede cu toată convingerea că te găsești la un curs predat de un profesor universitar.

-Când voi fi doctor, a încheiat elevul, îmi doresc să gestionez aceste situații pandemice și să creez strategii…

Aplauze! Subiectul complicat a cam dat de furcă juriului așa că în timp ce elevul a răspuns la câteva întrebări suplimentare, l-am instruit pe Cătălin:

-Ai văzut ce frumos a prezentat? Așa trebuie să faci și tu!

Dar spre deosebire de viitorul doctor care și-a întocmit cu pasiune disertația, Cătălin prezintă o idee de-a mea, ceva foarte complicat cu niște materiale feromagnetice…

-… care plasate în câmp magnetic se vor magnetiza…. adică… se magnetizează… găsindu-se într-un câmp magnetic care le magnetizează prin magnetizare…

Juriul pare complet depășit:

-Dacă doriți, putem trece la următoarea prezentare și mai prezentați o dată la final.

-Da, vă rog! răsuflă ușurat Cătălin.

Festivitatea de premiere s-a consumat în aula școlii înțesată de bannerele sponsorilor (marile firme electrice). Fiecare elev a primit diplome și premii (scule și truse de scule), apoi ne-am luat rămas bun de la organizatori și de la ceilalți participanți.

Pe drumul spre casă am rememorat cele petrecute…

-Ce ziceți, băieți, participăm și la anu`?

-Da!