Beneficiind de micuțul Suzuki Jimny, ne-am încumetat la lunga intrare de pe râul Bărbat. Chiar dacă nu ne trezisem devreme, la ora prânzului eram la Stâna de râu și atacam traseul pe picioarele noastre.

În urmă cu 25 de ani ne-am încumetat să ieșim din arealul Apusenilor și Retezatul a fost prima opțiune. Neavând termen de comparație în materie de munți de altitudine, înregistrasem doar că peisajul era altfel, fără a-l putea însă cataloga. Azi, urmând traseul spre crestele îmbrăcate în lespezi și jneapăn realizez cât de fotogenic este și nu pot decât să regret că peste câteva ore va trebui să ne întoarcem. Mi-aș dori foarte mult o tură cu cortul în care să pot înopta în căldările glaciare, pe iarba grasă, înconjurat de jneapănul parfumat, în imediata apropiere a lacurilor curate, de o incredibilă transparență. Departe de telefon și calculator, mă fascinează liniștea aproape totală de la 2000 de metri, o liniște doar aparentă fiindcă muntele are zgomotele lui.

Până la Tăul Țapului am urcat 500 de metri altitudine, suficienți cât să ne scape de enervanta căldură a orașelor, drept pentru care întoarcerea a fost tristă, cu dese întoarceri ale capului.

”Nu plânge că s-a terminat: bucură-te că s-a întâmplat!”