Traseele montane de lung parcurs sunt o invenţie franţuzească, de unde şi denumirea „grand randonnee” sau abrevierea GR (marcă înregistrată). Primele trasee au fost marcate în 1947 de voluntarii organizaţiei Comitetul Național al Marilor Trasee Montane, devenită ulterior Federaţia Franceză de Drumeţie.

Conceptul de drumeţie de lung parcurs se bazează pe lângă identificarea căii prin marcare şi întreţinerea potecii, pe o reţea bine pusă la punct de refugii montane plasate convenabil astfel ca să se poată ajunge de la unul la altul într-o etapă de o zi. Câtă vreme în Carpaţii româneşti, termenul de refugiu desemnează mai mult un adăpost care îţi asigură un acoperiş deasupra capului şi rareori o sobă necesară în anotimpul rece, pe GR refugiile sunt echivalentul cabanelor, deservite de personal, în care se poate dormi contra cost pe priciuri echipate cu saltele şi unde, tot contra cost se poate lua masa sau se pot cumpăra alimente, ceea ce face ca traseele să poată fi parcurse cu rucsacuri uşoare conţinând doar sac de dormit şi haine.

Conform  wikipedia, în Franţa lungimea traseelor GR a ajuns la 60.000 km, dar dintre toate, cel mai dificil este cotat GR20 ce traversează insula Corsica pe crestele munţilor, pe direcţia nord-sud, de la Calenzana la Conca.

Insula nu e mare, având pe axa nord-sud nu mai mult de 150 de kilometri, iar GR20 este împărţit în 15 etape delimitate de următoarele refugii aparţinând Parc Naturel Regional de Corse, sau private (de la nord la sud):

Plecare din Calenzana

Refugiul1: d`Ortu di u Piobu

Refugiul 2: Carozzu

Refugiul 3: Haut Asco

Refugiul 4: Ciottulu di i Mori

Refugiul 5: Manganu

Refugiul 6: Pietra Piana

Refugiul 7: l`Onda

Refugiul 8: Vizzavona (refugiu privat)

Refugiul 9: Capanelle

Refugiul 10: Col de Verde (refugiu privat)

Refugiul 11: Prati

Refugiul 12: Usciulu

Refugiul 13: Asinao

Refugiul 14: Paliri

Coborâre în Conca

În cea mai mare traseul se înşiră la altitudini cuprinse între 1500 şi 2500 de metri (altitudinea maximă este Monte Cintu 2710m). Vizzavona este mijlocul traseului şi în acelaşi timp şaua cea mai joasă (aproximativ 1150m). Fiind punctul cel mai jos din întreg lanţul montan, prin şaua Vizzavona trece atât şoseaua cât şi calea ferată ce traversează insula de la est la vest. Ce e la nord de Vizzavona este numit GR20 nord şi similar ce e în sud e numit GR20 sud. Partea nordică este mai înaltă şi mai aridă, mai accidentată şi cu mai multă stâncă iar cea sudică este mai joasă, cu porţiuni ce traversează păduri bătrâne de pin sau păşuni.

Ceea ce face ca GR20 să fie considerat cel mai greu traseu de lung parcurs e diferenţa mare de altitudine ce trebuie învinsă în fiecare etapă. Aşa cum se vede în imaginea de mai sus, traseul nu urmăreşte o creastă ci traversează o succesiune de creste transversale (termenul „col” înseamnă şa).

Pentru cei ce se gândesc să abordeze GR20 voi încerca în cele ce urmează să detailez câteva aspecte mai  importante.

În insulă se poate ajunge cu avionul pe unul din cele patru aeroporturi (Ajaccio, Figari, Calvi sau Bastia), sau cu feribotul din Franţa sau Italia. O reţea funcţională de trenuri şi autobuse asigură transportul facil la şi de la localităţile ce deservesc traseul GR20.

Parcurgerea traseului GR20 se poate face în trei moduri distincte sau în diverse combinaţii rezultate din cele trei moduri. Primul mod ar fi cu cazare la refugii al doilea ar fi cu cazare în corturile închiriate de la refugii şi al treilea ar fi să îţi duci cu tine propriul cort. Pentru primele două moduri e bine să-ţi faci rezervare fiindcă locurile sunt limitate. Rezervarea unui loc în refugiu sau în corturile puse la dispoziţie se poate face pe pagina oficială a Parc Naturel Regional de Corse . Dacă optezi să cari în rucsac propriul cort e bine să ştii că fiind vorba de un parc natural, bivuacul este permis doar contra cost, lângă refugii, iar din cauza spaţiului limitat şi locurile de bivuac se rezervă pe acelaşi site.

În final câteva informaţii practice:

Refugiile au bucătărie comună dotată cu apă curentă, aragaz, oale, căni, tacâmuri, burete şi detergent de spălat vase, aşa că e bine să ai în rucsac câte ceva de gătit sau măcar nişte pliculeţe de ceai, chibrituri sau brichetă, sare şi condimente. De asemenea fiecare refugiu are WC, spălător şi duş, unele cu apă rece, altele cu apă caldă (de la panouri solare – deci e bine să ajungeţi cât mai e soarele sus). Uneori deasupra robinetului de apă din bucătărie există menţiunea că apa nu este potabilă, dar absolut fiecare refugiu are în preajmă un izvor semnalat cu tăbliţa „source”.

Cei ce optează să comande mâncare la refugii se pot aştepta la următoarele preţuri:

-Mic dejun – 7-8Euro (două feliuţe de pâine, un pătrăţel de unt, două capace de gem, un suc la cutie din acela mic pentru copii, un pliculeţ de ceai sau cafea la alegere).

-Cină -18-20Euro (felul1 + felul2 + desert, porţii uriaşe).

-Bere corsicană Pietra la doză de aluminiu – 6Euro/buc.

Se pot cumpăra de la refugii diverse conserve, brânză, supe la plic, cârnaţi, biscuiţi, coca cola, ciocolată, la preţuri cu 1-2 Euro mai mari ca în civilizaţie.

Chiar dacă optezi să mănânci la refugiu trebuie să ai în rucsac fructe uscate, batoane, alune, biscuiţi, ciocolată sau un minim de mâncare fiindcă traseele sunt obositoare şi uneori lungi, ba mai mult, cina se serveşte după ora 18 aşa că fără aceste paliative rişti să faci foame.

Ghidurile montane nu includ râurile la surse de apă, ci doar izvoarele ce sunt semnalizate în teren cu inscripţia „source”. Ochiometric râurile corsicane sunt extrem de curate şi noi am băut din ele fără rezerve şi fără probleme ulterioare.

În funcţie de condiţia fizică a fiecăruia, etapele specificate mai sus se pot comasa. De pildă am întâlnit pe traseu un italian care a făcut tot GR20 în 7 zile, parcurgând zilnic două etape. Unele etape (de exemplu Pietra Piana – l`Onda) sunt atât de scurte încât chiar nu merită să rezervi pentru ele o singură zi.

Pe unele etape traseul GR20 coboară de pe creastă. Pe aceste porţiuni, cei ce vor să facă creasta sunt îndrumaţi de semnul bandă galbenă sau bandă galbenă dublă. Benzile galbene marchează variante mai rapide, dar mai dificile.

GR20 trece adeseori pe la stâne (bergerie) de la care se poate cumpăra brânză sau la care se poate mânca omletă sau chiar se poate campa. Cel mai adesea la aceste stâne veţi găsi vaci, de puţine ori oi şi ca şi curiozitate, nici o stână nu are câini.

Jurnalul ascensiunii noastre:

Linkuri utile:

Experienţa lui Şerban Chiurlea

Jurnal GR20