În ciuda faptului că următorul refugiu (Paliri) e la doar patru ore distanță, pe la 7:30 rămânem singuri. Ca în fiecare dimineață, lumea s-a trezit devreme și a plecat grăbită, lucru ce nu-l putem pune decât pe seama obișnuinței.

La adăpostul pădurii

Pe la ora 9 ne urnim și noi. Azi e o zi frumoasă, cu soare plin, promițând să devină toridă. De la refugiu marcajul coboară ușor până la talvegul văii, trece apa, apoi urcă nițel și ține curba de nivel kilometri buni, tot prin pădure. Parcursul e monoton și plictisitor, singurul lucru pozitiv fiind umbra ce ne ferește de radiațiile solare. După aproape trei ore ajungem la capătul muchiei și cotim pe după ea ieșind din pădure. Peisajul se schimbă radical și ne trezim într-o lume a stâncilor roșii. Dintr-o dată devine cald. E aproape ora prânzului și piatra dogorește. Poate culoarea, poate căldura ne duce cu gândul la Colorado.

Rocile roșii

Pe versantul opus se ghicește tăietura șoselei ce traversează creasta prin Col de Bavella, punctată pe o distanță semnificativă de sclipiri ale soarelui în oglinzi și parbrize. Deși nu se aude nici-un sunet, aglomerația umană își face simțită prezența prin multe alte semne pe care subconștientul nostru știe să le perceapă. Până în șa mai avem de urcat pe cărări de piatră cu șopârle ce fug speriate din fața bocancilor noștri. Întâlnim grupuri neechipate pentru munte, plimbându-se în pantofi de sport și haine de oraș, apoi distingem zgomotul îndepărtat al motoarelor. Apar tot mai des indicatoare diverse și cărarea se lățește devenind un bulevard aglomerat ce ne conduce la șosea. Odată ce ieșim din pădure ne trezim în plin furnicar uman atras de spectacolul crestelor tăioase. Locurile de parcare sunt insuficiente pentru mareea auto ce inundă fiecare metru pătrat revărsându-se pe șosea până hăt departe. După șapte zile de liniște, murmurul neîntrerupt punctat cu țipete și torsul motoarele la relanti acompaniat de ventilatoarele instalațiilor de climatizare par un vacarm în toată regula. Câteva terase și restaurante par să se bucure de această aglomerație și înfometați, ochim o masă liberă.

Muchiile tăioase

Revenirea la civilizație e și plăcută și agasantă. Avem în structura noastră apucături de orășean și muntele nu ne poate fi casă ci doar un refugiu temporar, dar aici e totuși prea hărmălaie așa că după ce ne regalăm cu un prânz consistent și trecem și pe la un magazin  pentru o alimentare frugală, regăsim cu plăcere poteca ce se afundă în pădure și pierdem treptat semnele civilizației: mai întâi zgomotul motoarelor, apoi grupurile de turiști în pantofi și haine de oraș.

Spre refugiul Paliri

Chiar dacă ușoară, etapa de azi are la rândul ei o diferență de nivel pozitivă pe care trebuie să o urcăm vrând-nevrând. Andrieș spunea că „stomacul plin e cel mai rău dușman” și e momentul să o simțim pe pielea noastră. Ajungem cu greu într-o șa dincolo de care nu avem decât să coborâm prin pădure până la refugiu.

Casa cabanierului

Dealungul celor nouă etape pe care le-am parcurs am avut parte de un peisaj variat, de la cel alpin cu lacuri glaciare până la platouri cu aspect de câmpie, însă Corsica nu și-a epuizat resursele. Combinația de pădure tânără de pin cu turnuri izolate de piatră este încântătoare și în acest decor descoperim construcția scundă de piatră a refugiului Paliri. Ansamblul ni se pare de un pitoresc desăvârșit și ne pare bine că nu am încheiat traseul GR20 facil, în Col de Bavella.

În timp ce ne servim ceaiul menit a ne rehidrata după fiecare etapă, tragem cu urechea la șușotelile unui grup pe care l-am numit Lonely Planet. Prima dată l-am întâlnit pe terasa refugiului Asinao înscriind calificative în tabele privind starea dușurilor și calitatea prânzului servit contra cost. După natura interesului bănuim că servesc vreun ghid turistic sau măcar o revistă de profil și ne-ar distra să le aflăm opinia, însă cele două Lonely își iau tabelele și se retrag să dezbată în bucătărie, nu înainte de a se îmboldi cu un încurajator:

-Deci mâine va fi ultima zi de muncă…

Deasupra refugiului există o mică terasă de unde se vede marea. O vreme urmărim spectacolul norilor invadând văile de sub noi, apoi ultimele raze de soare se sting și răcoarea serii ne fugărește la somn.

Alte imagini:

Mai departe: