Zilele trecute am ieșit la cules de leurdă. Pădurea răsuna de trilul păsărilor așa cum demult nu mai auzisem și tot ce se încadra sub cuvântul floră avea muguri crăpați, gata să se desfacă. În ciuda cerului acoperit, era o atmosferă autentică de primăvară ce mă îndemna să scot caiacele la apă. Am programat ieșirea pe sâmbătă și am găsit încă doi amatori, pe Marco și pe Ovi.

La plecare

Am plecat din Oradea luând caiacele Victor și Lady Ga Ga. Ploua ușor, dar prognoza meteo indica o îmbunătățire în următoarele ore. Am trecut granița la Salonta și imediat după punctul de frontieră am oprit pe malul apei la marginea satului Kotegyan. Optimiști, am dat jos caiacele, am dus mașina la capătul treaseului nautic, la marginea localității Sarkad, de unde m-am întors cu bicicleta, apoi am ieșit pe apă.

Bucuroși să pornim

 N-am mai padelat demult și senzația de alunecare a fost plăcută, însă bucuria nu a durat mult: un zid de trestie ne-a oprit înaintarea după doar câteva sute de metri. Iscodind pe unde e mai subțire am reușit să trecem prin el fără mari probleme, însă nu peste mult a trebuit să scoatem caiacele pe mal din cauza unui prag ce ne-a lăsat fără apă.

Trecere prin zidul de trestii

Malurile erau năpădite de tufe ce ne interziceau accesul la apă, dar am reușit să găsim o breșă și am pornit mai departe. Părea că râul s-a degajat și vom avea parte de apă liberă, dar un păienjeniș de ramuri tinere amestecate cu rugii ghimpați ai unei tufe de măceș ne-au pus din nou la încercare.

Înfundați în păienjenișul de ramuri

Ramurile se apărau aruncând asupra noastră stropii de apă cu care erau încărcate, frunze moarte, aproape putrede, sau ni se prindeau de haine cu ghimpii curbați ca niște cârlige. Am trecut cumva și de acest obstacol și am mai plutit câțiva zeci de metri însă o creangă picată de-a curmezișul albiei ne oprea ca o barieră și în plus dincolo de ea se întindea un nou dop de stuf. Era clar că tot parcursul râului va fi obstrucționat așa că am hotărât să facem cale întoarsă.