Tocmai am aflat că din spectrul infinit al culorilor, Institutul Pantone, autoritatea internaţională în domeniul culorilor şi a sistemelor de culori, a anunţat că „verdele proaspăt“ este culoarea anului 2017, urmând culorilor „roz-cuarț” și „albastru-seren” din 2016 și „marsala”, culoarea vinului roșu (de Marsala, probabil), din 2015.
După 10 ani de umblat prin lume, după ce am pășit pe 4 continente și 30 de țări, mi-a luat câteva zile să selectez din zecile de mii de fotografii digitale o mână de imagini simbol, identificabile la prima vedere.
Dincolo de publicitar și de senzațional rămâne faptul că există câteva culori de bază, identificabile (arhicunoscutul ROGVAIV: roșu, orange, galben, verde, albastru, indigo și violet) și infinitatea de nuanțe intermediare în care acestea se pierd.
Pornind de la această comparație am selectat din portofoliul meu de imagini câteva pe care le-am considerat simbolice, identificabile la prima vedere, așa numitele „culori pure”. Unele sunt reprezentative pentru o țară, altele pentru o capitală sau pentru un simplu oraș sau altele pentru o zonă geografică, dar nu spun mai mult ci vă las să le priviți și să le catalogați singuri. Pentru imaginile asupra cărora aveți dubii, un indiciu poate fi harta pe care sunt marcate locurile unde au fost făcute fotografiile.
Spor la identificat!
sdsfsdfsdzfsdfsfsdf
aSdadadaSdSAdaS
culorile pe care le vedeti voi si la care ne-am dori si noi sa ajungem…
ma tot intorc la postul asta… si era un preambul la explozia de culoare care urma, Mexic
M-am întors și eu la el după Mexic și i-am adăugat o imagine cu piramida lui Kukulcan de la Chichen Itza.