Denumite generic case, interioarele de locuit ne-au fascinat, ne-au stârnit fanteziile, ne-au bântuit visele, ne-au dat bătăi de cap și ne-au păpat banii. Umblând prin lume am locuit vremelnic în multe odăi. Unele au fost simple puncte de tranzit, ieftine și fără pretenții, altele au fost spații convenționale, dar am avut norocul și fericirea de a fi stăpânul de o zi și o noapte și asupra unor interioare aranjate plăcut, cu mult bun gust, în care aș mai fi rămas. Adeseori m-am gândit ce mi-a plăcut într-un anume loc și adunând aceste concluzii și făcând numitorul lor comun s-a detașat o idee.
Poate vă veți întreba ce caută acest nou meniu „Casa ta”, într-un blog de călătorie. Ei bine, am realizat că orice gând de plecare e în pereche cu unul de întoarcere și dacă destinațiile călătoriilor sunt diverse, întoarcerea e întotdeauna acasă.
Într-o lume din ce în ce mai complexă pe care, în consecință, o înțelegem și o stăpânim din ce în ce mai puțin, ni se întâmplă din ce în ce mai des să nu cunoaștem dincolo de aparențe. Abia dacă am auzit câte ceva despre sursa apei ce ne vine la robinet, nu cunoaștem aproape nimic despre laptele pe care-l cumpărăm de la magazin și nu avem nici cea mai vagă idee despre cum sunt construite clădirile în care intrăm. Toate aceste aspecte sunt specifice modernității ce înlocuiește cunoașterea cu încrederea: încredere că apa pe care o bem este potabilă, că laptele nu este infestat și că clădirile nu ne vor cădea în cap.
De câțiva zeci de ani designul modern încearcă să ascundă informațiile structurale și funcționale în spatele unor măști de genul tavanului fals și al caroseriei automobilului. O mașină modernă nu mai este un ansamblu funcțional de roți, fulii, bare și șuruburi ci o formă aerodinamică atent finisată, cu valențe estetice.
În trecut lucrurile erau simple fiindcă erau la vedere: apa se aducea de la fântână, laptele de la vaca din grajd iar casa era din cărămidă și din grinzi de lemn. Nu trebuia să știi nimic aprioric, fiindcă mișcându-te în acest univers fără nimic ascuns simțurile tale te preveneau imediat ce nu era în regulă cu ceva. Sătui să ni se tot ascundă informațiile și să trebuiască mai mereu să mergem pe încredere, am început să tânjim inconștient după lucruri simple, primordiale, cu atât mai mult cu cât se adeverește că lucrurile în care aveam încredere ne mint: lemnul este rumeguș presat, cărămida este o subțire placă ceramică și metalul un plastic vopsit.
Noua lume este lumea digitală, în care materialele sunt pixelii sau în cel mai bun caz printurile aplicate pe suporturi materiale fără valoare. Fără să conștientizăm, ne e din ce în ce mai dor de materie, de materie adevărată, de materie la vedere. În ziua de azi există o acută foame de textură pentru că printului digital îi lipsește textura. Textura implică grosime, materie, ori lumea digitală e numai o spoială. Vrem să vedem cum sunt făcute lucrurile fiindcă ne surmenează faptul de a trebui să avem tot timpul încredere și mai mult, acceptăm convențiile ca să fim integrați lumii în care trăim, dar când venim acasă am vrea să fie pe placul și pe gustul nostru. O casă construită din materiale naturale (lemn, piatră, cărămidă, fier, fibre naturale) în care zidurile și grinzile sunt la vedere ne atrage imediat. Într-un astfel de spațiu putem lăsa garda jos, ne putem relaxa.
Acestea sunt casele care mi-au plăcut. Acestea sunt casele pe care le țin minte, casele cărora aș vrea să le spun acasă. Casele în care îți poți permite luxul materiei, nu doar cel al senzațiilor.
