„Cine n-a citit măcar o carte scrisă de Jules Verne? Şi cine dintre cei ce-au citit nu s-a imaginat pornind în căutarea aventurii? Ce păcat că ne-am născut în acest secol în care suprafaţa Pământului poate fi explorată confortabil pe ecranul unui computer! Ce vremuri minunate şi câtă poftă de viaţă trebuie să fi avut Columb când a pornit pe mare să demonstreze că Pământul e rotund, câte vise s-au irosit în căutarea izvoarelor Nilului şi ce tragedii eroice s-au scris la poli! Mai aproape de noi, ultimele mari bătălii s-au dat pe piscurile Himalayei. Oameni în toată firea au lăsat casa, familia şi confortul unei vieţi călduţe pentru a traversa mări şi continente, pentru a înfrunta un mediu ostil, pentru a ieşi în afara parametrilor de funcţionare a corpului uman, doar cu speranţa atingerii unui vârf de munte, a inutilului. Să fie vorba de minţi rătăcite? Nu! Din contră. Erau cei pe care, aşa cum spunea Eminescu, „lumea nu putea să-i mai încapă”, spirite dârze pentru care provocările unei vieţi normale nu însemnau mare lucru”.
Fragmentul pe care l-am reprodus din noua carte a lui Dorin Chiş, Dincolo, ar putea el însuşi să incite cititorul la aventura cunoaşterii prin ochii unui împătimit al munţilor, peşterilor şi apelor. Cu siguranţă, un montaniard sau un speolog sau un navigator va rezona cu gândurile exprimate în rândurile de mai sus. Eu vorbesc însă despre scrierea lui Dorin Chiş cu uimirea celui care a văzut doar vreo două peşteri la viaţa lui, a bătut cu piciorul vreo câţiva munţi şi a făcut vreo două croaziere pe Dunăre, în ambarcaţii conduse de alţii.
Mi-au trecut multe cărţi prin mână. Ca editor, vin în contact cu minţi şi mai ales suflete, poate mai mult şi într-un fel mai aparte decât alţii. Am văzut multe cărţi, în marea lor majoritate foarte bune. Trebuie să recunosc însă că felul în care scrie Dorin Chiş mă încântă cum numai în copilărie mă mai încântau aventurile pe care le descopeream în cărţi. Da, Dorin are darul acesta de a scrie frumos, incitant şi simplu în acelaşi timp, dar care-ţi permite să vezi cu ochii minţii chiar mai mult decât ceea ce citeşti. Scrisul lui Dorin Chiş te face să vezi dincolo de adâncurile unei peşteri sau dincolo de întinderea de ape ori de creste montane: te face să vezi în adâncul spaţiului şi timpului din tine. Te îndeamnă la aventura cunoaşterii şi autocunoaşterii. Aventurile pe care le descrie par, la prima vedere, doar simple aventuri, fapte şi lucruri care s-au mai întâmplat sau se pot întâmpla şi altora. Da, dar dincolo de cuvinte, mai găseşti ceva: pe tine. Citind cartea lui Dorin Chiş, te cufunzi într-o transă hipnotică în care tu însuţi îţi descoperi sau redescoperi resurse şi pofta de a-ţi depăşi limitele cotidiene, de a-ţi depăşi condiţia.
Cu siguranţă, un speolog sau un montaniard ori un navigator va găsi locuri şi lucruri familiare în scrierile lui Dorin Chiş. Dar va găsi şi altceva. Da, a citi pe Dorin Chiş are valenţe terapeutice sau cel puţin de exerciţiu de dezvoltare personală. Călătorind cu Dorin, călătoreşti cu tine, într-o aventură uimitoare, iniţiatică, revelatoare.
Fragmentul pe care l-am reprodus la începutul acestui articol este şi începutul părţii a doua a cărţii, parte pe care autorul o numeşte „Departe de casă”. Pentru că Dorin Chiş nu se mulţumeşte să umble doar prin jurul ogrăzii. El ţinteşte mai sus şi mai departe, chiar dacă, paradoxal, acest mai sus înseamnă adâncuri de peşteri.

       George Arhip