Ultima zi pe insulă începe cu bunădispoziție. Ca răspuns la clipul „Frig” distribuit prin WhatsApp, primim mesaje de susținere și facem planuri pentru un turneu pe stadioane în Groenlanda și, de ce nu?, pentru un moment în deschiderea Untold, acasă, la Cluj.

Buletinul meteo nu arată încurajator, anunțând câteva reprize de ploaie. Până la ora 10  trebuie să facem check-out, așa că ne aruncăm bagajele în mașină, lăsând gecile de goretex la îndemână. În zilele anterioare am cam bătut toate drumurile din Feroe, rămânându-ne pentru azi doar partea nordică a insulei Eysturoy, cu vârful Slættaratindur, cel mai înalt din arhipelag.

Pornim. Până la „podul peste Atlantic” urmăm traseul deja știut, însă odată ajunși pe Eysturoy țintim nordul. Șoseaua urmează cu fidelitate țărmul oferindu-ne panorama insulei vecine, cu cascada Fossa căreia, din această perspectivă, îi putem vedea toate treptele, apoi înainte de Eiði,  începem urcușul pe versant, în serpentine. Drumul e secundar, deci nu are mai mult de o bandă, însă desele refugii rezolvă problema încrucișărilor. Un binoclu instalat pe un suport metalic sugerează un punct de belvedere și într-adevăr, locul oferă o priveliște inedită asupra vechilor noastre cunoștințe, Giant și Witch, care n-au reușit să rupă vraja și stau încă împietriți în largul golfului Tjørnuvík.

Oprim în parcarea ce deservește traseul 8 spre vârful Slættaratindur. Câteva mașini stau aliniate pe platou și ridicându-ne privirea descoperim pe versant câteva grupuri de puncte colorate ce se mișcă pe o traiectorie în zig-zag. Cu cei 880 de metri ai săi, Slættaratindur este Olimpul local, ascunzându-și zeii în plafonul de nori. Nu plouă, dar vremea e închisă. Șovăim: să urcăm, să nu urcăm… Traseul dus-întors ar dura cam două ore, dar cum nimeni nu vădește entuziasm, ronțăim niște biscuiți și ne urcăm în mașini pentru un obiectiv mai comod: Gjogv.

Geologic, Gjogv seamănă întrucâtva cu Saksun, amândouă așezările fiind pitite în capătul unor văi ce debușează în Atlantic printr-un sector final cu aspect de canion. Odată ce trecem muntele pe partea estică a insulei avem dintr-o dată perspective largi asupra țărmului și ne oprim pentru fotografii, apoi cu cât coborâm mai mult spre nivelul mării atmosfera se limpezește. Parcăm la capătul din amonte al localității și o luăm la pas spre ocean, pe o străduță liniștită ce urmează râul.

Câțiva copii uzi leoarcă ne atrag atenția. Într-un iaz de câțiva metri pătrați se joacă de-a marinarii traversându-l încolo și-n coace cu niște bărcuțe improvizate ce le oferă prilejul de a exersa manevra „man overboard”. Nici-un adult nu-i supraveghează  căci apa nu are mai mult de jumătate de metru adâncime așa că… pot s-o facă lată!

Înveseliți de sceneta aducând a „vacanța la bunici” ajungem în capătul de jos a satului, unde începe „canionul”. Un plan înclinat abrupt coboară la ocean printre pereții de stâncă înverziți de alge și mușchi, iar jos, la baza lui, regăsim apa de un albastru profund, umflându-se și bolborosind odată cu respirația oceanului. În acest peisaj accidentat, un troliu ajută la urcarea sau coborârea bărcilor pe niște șine corodate de mediul salin. Deși, eminamente vulcanic, locul aduce a exocarst.

În lumea sălbatică a pereților verticali și-a găsit habitatul o colonie de pufini. Aceste păsări nordice numite și papagali de mare, seamănă izbitor cu pinguinii, doar că sunt mult mai mici și, în plus, zboară. O cărare ne scoate deasupra canionului de unde, pândind, avem ocazia să-i vedem destul de aproape, foindu-se pe lângă cuiburi sau venind în zbor cu peștișori în cioc. Prezența lor ne binedispune și cel mai fericit e Horia, care și-a dorit mult să-i vadă!

Ca să plecăm din Gjogv trebuie să facem cale întoarsă pe vale până ieșim în creastă, apoi coborâm pe cealaltă parte la ocean, într-un golf imens dincolo de care apar casele din Elduvik. E ultima localitate pe care o mai avem de vizitat, dar până să ajungem acolo, din fundul golfului facem un ocol la Rocking Stones, un grup de bolovani fără astâmpăr care se bâțâie ca și cum s-ar lăsa de pe-un picior pe altul. Ditamai stâncile își scot scăfârliile din apă în imediata vecinătate a malului și par de-a dreptul fixe, însă un lanț atârnat între ele și mal le trădează mișcarea prin săgeata mereu variabilă. Ca să fim siguri că nu e o iluzie, punem mâna pe lanț și simțim că într-adevăr pietrele „trag”!

Conform previziunilor meteo, vremea s-a stricat și stă să plouă. Elduvik e „dincolo de deal” și am putea merge până acolo pe jos, dar numai gândul de a urca uzi și zgribuliți în avion ne taie orice poftă de drumeție, așa că urcăm din nou în mașini și o luăm spre sat pe șosea.

Elduvik este un mic sat pescăresc, cu pești atârnați la uscat pe la streșini. Un șir de trepte amenajate în faleză ne coboară printr-o crăpătură suficient de largă cât să adăpostească un mic chei, apoi revenim la plaja bolovănoasă a satului. Rulate de valuri, rocile aproape sferice sunt îngrămădite unele peste altele, ca niște bile, iar climatul umed le-a acoperit cu o mzgă verde, alunecoasă. Pe o rampă folosită pentru lansarea bărcilor oceanul a adunat alge crețe și pești sfârtecați.

Gata. Periplul Feroez se apropie de final. În drum spre aeroport ne amintim de ciudata sculptură întrezărită în prima zi în apa lacului adiacent și ieșim de pe șosea ca să o vedem de aproape. Așa cum intuiam, e vorba despre Nix, creatura mitologică cu înfățișare de cal, ce trăiește în apă. Monumentul este realizat prin tehnica gabioanelor, având un cadru de metal, ca o plasă, umplut cu bolovani, iar pe mal, pe un bloc de piatră e scrisă legenda: „Într-o seară niște copii din satul Sorvag se jucau lângă lac. Deodată, Nix s-a apropiat de ei sub forma unui cal mare și copiii entuziasmați s-au urcat pe spatele lui. De îndată ce s-au așezat, calul a pornit spre lac. Cel mai mic copil, care nici nu știa să vorbească corect, nu a putut să se urce și, speriat, a strigat după fratele său, Niklas, care era blocat pe cal: Nika! Nix a crezut că numele lui fusese rostit și și-a pierdut imediat puterea magică cu care-i ținea captivi pe copii și a dispărut; așa că băieții au fost salvați!”

Facem plinul de combustibil și predăm mașinile: micuțele Hyundai și-au făcut treaba! Până la decolare avem o grămadă de vreme așa că ne schimbăm hainele ude și intrăm pe net…

– SFÂRȘIT –