Dacă în trecut fotografiau doar cei ce investeau în tehnică fotografică și se instruiau în legătură cu folosirea ei, în prezent oricine are un telefon mobil și poate să apese pe buton fără să miște aparatul, captează imagini: când sunt plecat în vreo călătorie, mătușa mea care până la 70 de ani nu a făcut nicio fotografie, îmi trimite pe WhatsApp imagini de acasă!

Cantitatea de imagini produsă de fiecare dintre noi este impresionantă! Ușurința cu care o putem face și mai ales iluzia că e gratis (uitând sau nerealizând costurile de stocare) ne tentează să apăsăm mereu pe buton, sau și mai rău, să omitem să mai ridicăm degetul de pe buton.

Dar ce se întâmplă cu cantitățile imense de imagini care umplu memoriile electronice? Mai devreme sau mai târziu, fiecare realizează că ele se transformă în colecții adunate laolaltă pe criteriul similarității, care cu cât sunt mai multe își pierd individualitatea și devin „marfă stocabilă” și mai apoi „arhivabilă” cu șanse cvasinule de a mai fi văzute vreodată de către cineva. Și-atunci? La ce bun întregul demers de imortalizare? Care ar fi finalitatea normală a actului de a fotografia?

Rolul imaginilor este de a fi privite. Pentru aceasta însă, trebuie create condiții, căci cine are chef să caute și să dezarhiveze imagini, apoi să le parcurgă de-a valma, interesante cu neinteresante, bune cu rele?

Prima condiție pentru vizionare este selecția, extragerea din materialul colecționat a unui corpus de lucrări relevante, iar a doua este plasarea lui într-un cadru ușor de accesat, adecvat vizionării.

SELECȚIA

De cele mai multe ori, fotografia întâmplătoare produce imagini care sunt „consumate” pe loc: am zărit ceva ce ne-a atras atenția, am fotografiat și am împărtășit cu alții experiența, după care imaginile pot fi șterse. Cele mai întâlnite situații în care captăm imagini pe care dorim să le păstrăm ca amintiri sunt călătoriile și deloc întâmplător, cu acest prilej le captăm în exces, căci așa cum spunea Stefan Zweig, „nici un artist nu este artist tot timpul, pe întreg parcursul celor douăzeci și patru de ore ale existenței sale zilnice; tot ceea ce este esențial, tot ceea ce este durabil în reușitele sale se înfăptuiește în rarele momente de inspirație”. Abia ajunși acasă suntem asaltați de rude și prieteni ca să le arătăm „cum a fost”, dar, vai, tocmai excesul de imagini ne împiedică s-o facem, sau dacă nu reușim să cedăm ispitei, devenim plictisitori. Salvarea din această situație vine din întocmirea unei selecții de imagini reprezentative care ne va ajuta atât „pe loc”, la ilustrarea celor povestite, cât și peste timp, când vom dori să ne aducem aminte de această călătorie și vom accesa arhiva cu dorința de a ne vedea pe noi înșine în ipostaze care ne avantajează sau măcar ceva frumos, nicidecum o colecție eteroclită de imagini în general prost încadrate, cu subiecte de cele mai multe ori neinteresante peste timp și eventual luate în duplicat sau chiar mai mult.

Efectuarea unei selecții poate fi, din start, descurajantă. O selecție implică decizie, adică efort intelectual, plus timp. Așa cum tabloidele ușurează efortul intelectual prin distragerea atenției și deci prin drămuirea lui în porții mici, primul pas în selectarea imaginilor ar trebui să fie rupere colecției de imagini prin defacarea lor pe zile, cu alte cuvinte organizarea fisierelor în foldere gen „ziua 1”, „ziua 2”, etc.: e mai ușor să selectezi zece imagini dintr-o sută și apoi să faci pauză, decât treizeci din cinci sute, fără oprire.

FINALITATEA

Dintre toate opțiunile privind finalitatea imaginilor, clasicul album foto cu imagini „printate” continuă să rămână una din cele mai atractive soluții. Pe lângă faptul de a fi ușor de răsfoit în clipele de reverie (la o cafea), paginile lui organizează procesul de vizualizare în secvențe creative, ca o poveste.

Din păcate, clasicele albume cu foi de carton despărțite de file semitransparente sunt mai greu de găsit în ziua de azi. Puteți avea norocul să le cumpărați la preț de nimic de la magaziile cu obiecte vechi, aduse din străinătate, dar aceasta nu este o opțiune sigură. Din fericire există variante moderne la aceste albume, așa numitele „fotocărți”. Prețurile sunt mari, dar produsele sunt de top și ținând cont că e ceva „pentru sufletul tău”, s-ar putea să consideri că merită investiția.

Dintre toți cei ce oferă serviciul de realizare de fotocărți cu imaginile clientului, de departe cei mai buni sunt germanii de la CEWE. Din start trebuie spus că ei asigură soluția completă printr-un soft gratuit ce face posibilă editarea cărții, transmiterea ei către centrul de printare și efectuarea plății, urmând ca produsul (fotocartea) să fie primită printr-unul din serviciile de curierat. Procesul de redactare cu ajutorul softului (CEWE Fotolumea) este simplu și intuitiv, programul venind în ajutor cu o sumedenie de opțiuni asupra fundalurilor, măștilor, posibilităților de decorare, a înglobării de text, de coduri QR ce fac trimitere către secvențe video stocate pe net și chiar a hărților pe care se pot încărca propriile trackuri GPS.