Dimineața e mohorâtă. Pe Windy vânturile sunt aproape verzi, adică spre 20kn, însă vin din nord-est, adică în ax cu Alonissos.

-Dacă facem tura în jurul Alonissosului vom avea vântul ori de bulină, ori de pupa, așa că propun să o luăm spre est-sud-est, spre Skanzoura. Dacă vrem să fim deseară înapoi, tura e prea lungă, dar în fond nu ne interesează insula ci să facem sailing așa că putem merge în colo pănă după prânz, apoi ne întoarcem.

Echipajul e de acord. Grasu și Mike au fost deja la magazin așa că putem ridica ancora. Încălzim motorul, controlăm direcția vântului și ieșim cu Mike la timonă.

Micul dejun e servit în salon. De cum ieșim de sub protecția digului începe tangajul.

-N-o să iasă bine, mă dojenește Grasu.

Mda. Se poate să mă fi grăbit un pic cu plecarea. Bag ceva în gură apoi ies ca să-l schimb pe Mike.

Minunat. Până la Alonissos avem vânt de bulină așa că mergem doar cu motor, dar și așa e îmbătător. Ieri a fost cam plat pentru gustul meu, dar azi începe să semene a sirtaki dance. Cerul închis, vântul și valurile ce dau relief mării pot să arate apăsător pentru cineva care e pentru prima dată pe mare, dar pentru un yacht de 36 de picioare cam de aici începe distracția. Instrumentul din consolă indică un vânt aproape constant de 15kn, dar anemometrul din vârful catargului se blochează deseori așa că e posibil să nu transmită valori reale.

Suntem aproape în strâmtoare când Cosmina mă întreabă dacă nu schimb cursul.

-Nu se taie curbele. Cursul se schimbă atunci când reperele ajung în travers.

În provă avem șase-șapte yachturi ce navighează în flotilă. Trecute de strâmtoare își ridică velele unul câte unul și iau același curs, spre Skanzoura, pe care vrem să mergem și noi.

Țin mijlocul strâmtorii. În tribord avem peretele erodat al Skopelosului ce-și etalează straturile într-o grafică abstractă, iar în babord, bolovanul triunghiular, aproape tăios, ce împarte în două strâmtoarea.

-Ridicați velele!

Echipajul știe ce are de făcut. Randa iese ușor din catarg, iar focul se arcuiește elegant înafara ei. Tai motorul și mă uit automat la viteză:

-Opt. Patru punct opt!

Plăcerea lui Mike e să regleze velele. Slăbește contrabalansina pentru a lăsa ghiul să fugă în tribord, mai strânge focul pentru a creea efectul de tunel între cele două vele, apoi mă întreabă din priviri dacă am câștigat ceva.

-Trei. Cinci punct trei!

Echipajul se distrează pe marginea vitezelor în timp ce Teranga e aspirată spre Skanzoura lăsând în urmă un siaj clar. La mijlocul distanței ies din mare două stânci de calcar pe care le văd în orizont.

Stabilesc carturi de câte o oră pentru ca toată lumea să ajungă la timonă și când cartul lui Grasu se termină, mă uit spre Cosmina:

-Vrei să cârmești?

Musul vrea și se instalează la timonă. E prima dată în această postură așa că sunt necesare câteva instrucțiuni:

-Neavând o destinație anume nu ținem cursul după compas ci față de direcția vântului. În mod normal ar trebui urmărită vela, să fie mereu întinsă și să nu ajungă să fluture, dar aici avem pe consolă afișajul combinat al anemometrului și-al giruetei și e suficient să ținem vântul cam la 50 de grade. Cu cât unghiul se micșorează nava se îndreaptă mai către vânt și pierde tracțiunea și cu cât unghiul se mărește nava prinde mai mult vânt și-și mărește viteza, deci timona e și un fel de pedală de accelerație combinată cu pedala de frână.

Musul se conformează. A înțeles mecanismul și stăpânește bine nava. Plăcerea de a naviga cu vânt e înrudită cu surfingul sau schiul și ține, probabil, de amintirile ancestrale de pe vremea vânătorilor culegători, în cazul sporturilor fructul jinduit fiind energia liberă ce poate fi culeasă pe gratis.

La ora 12 avem cele două stânci în travers. Marco s-a retras de ceva vreme în cușetă și cobor la el:

-Ești ok?

-Mă doare capul.

-Ieși la timonă?

-Da.

Marco urcă în cockpit. Cosmina cunoaște cutuma potrivit căreia cel ce predă cartul trebuie să facă un rezumat succint al situației pentru cel ce preia, așa că raportează:

-Nava plutește!

Hotărât lucru, e un voiaj de plăcere!

De jur împrejur nu e nimeni. Flotila de veliere s-a dus un pic mai la sud, probabil în Skyros, iar vapoarele nu circulă pe aici. Azi trebuie să sosească în Skopelos și Cipri cu Armand, la bordul Julianei, o Bavaria 42 ce vine din Atena, dar o întâlnire cu ei e improbabilă.

Insula Skanzoura se vede tot mai clar. E o insulă nelocuită, cunoscută nouă din romanul lui Radu Tudoran „Toate pânzele sus”. La ora 13 Mike preia timona cu tot cu formula „nava plutește!”, iar la 13: 30 facem volta pentru întoarcerea la Skopelos.

Dacă la dus am avut vânt strâns din babord, acum avem vânt de mare larg din tribord și Teranga câștigă un pic de viteză. Sunt cu ochii pe Navionics. În medie avem cam 6,5 noduri, dar vântul nu e niciodată constant, astfel că viteza oscilează și ea.

-Nouă, și încă mai crește! Trei, șapte punct trei!

Cu velele pline de vânt Teranga alunecă grațios, ușor bandată. Ne simțim minunat în decorul mării. Mike e din Suceava, Grasu din Simeria și noi ceilalți din Oradea așa că tocmai de aceea prețuim momentele petrecute împreună. În primăvara lui 2017 am făcut în aceeași echipă o coborâre cu caiacele pe Drina și amintirile sunt atât de plăcute încât propunem să o mai facem o dată.

-Nava plutește!

După Mike e rândul meu la timonă. Pentru această tură mi-am propus să nu pun mâna efectiv la manevre ci să mă concentrez pe comandă, dar acum Teranga e atât de vie încât nu-mi pot refuza un moment de intimitate. Preiau timona în oscilațiile căreia simt pulsul yachtului la unison cu respirația mării. Nimic forțat, nimic agresiv în volutele mărului catargului. Coca graseiază pe val ca și cum ar fi din ulei și până și lumina filtrată de nori e moale, developând de jur împrejur un peisaj fără contraste. Pare că întreg universul s-a împăcat cu sine, conlucrând ca Terangă-i să-i meargă bine. E prea frumos ca așa ceva să țină mult și știu de pe Windy că într-o oră, două, vântul va pica, dar atât cât merge, merge. E ora cadourilor pentru care vom plăti mai târziu, așa că de ce să nu fim fericiți? Am în față reperele clare ale insulelor și învârt ușor timona urmărind cum Teranga baleiază docil orizontul. Atunci când îmi imaginez noi plecări, cu astfel de momente mă amăgesc, fără să pot recunoaște că ele sunt scurte clipe de grație într-un noian de încercări…

-Nava plutește!

Clipa de grație a trecut. Ne apropiem de Skopelos și e momentul să mă gândesc la acostare. Pentru mine și Mike aceasta e prima călătorie de capul nostru și e vital „să ne facem mâna”, mai ales acolo unde lucrurile scârțâie. Aseară Mike a acostat excelent și e rândul meu să încerc exercițiul care nu mi-a prea ieșit la școală.

-Mike, o să acostez eu seara asta. Te rog preia rolul skipperului și comandă manevra.

Previzibil, vântul a căzut și ne apropiem de port la motor. Posibil ca Constantin să fi ajuns deja, ceea ce pune un pic de presiune asupra echipajului, dar constat că, la fel ca la plecarea din Skiathos, nu am emoții. De ce aș avea? Singurul lucru care mi-ar da emoții ar fi vremea potrivnică, dar acum sunt condiții ideale și sunt conștient că pot duce yachtul la cheu, poate nu drept, poate nu din prima, dar măcar în siguranță. Derulez înapoi și-l aud pe Constantin, cel de anul trecut, dintr-o zi însorită când făceam acostări exact la cheul din Skopelos:

-Dacă nu vă iese, întrerupeți manevra și o luați de la capăt, o dată, de două ori, de zece ori, până iese bine. Nimeni nu va râde de voi pentru asta, ci vă va mulțumi pentru că ați avut grijă ca barca voastră și a lor să fie în siguranță.

La intrarea în port preiau timona și reduc viteza. Mike a distribuit rolurile, baloanele de acostare au fost coborâte, ancora pregătită și parâmele desfăcute de pe balustradă. Yachturile de la cheu sunt acostate fără locuri libere între ele așa că decid să acostez lângă ultimul, exact unde apare Constantin. Sunt paralel cu cheul și când consider oportun rotesc yachtul cu prova spre larg. Știu că Teranga se va roti în jurul catargului, dar deja Constantin strigă…

-Oprește manevra! Nu e bine! Dorine, uită-te unde ești… Ia dreapta… Mai mult… Uită-te în spate, cum vrei să știi unde merge yachtul dacă stai cu spatele… Ia stânga… Atât… Redu viteza… Redu viteza o dată… Oprește yachtul… Aruncă parâma… Pe sub balustradă… Așa arunci parâma? Nu se aruncă parâma în fața omului… Vezi că pleacă yachtul, mai dă-i motor… Dă-i o dată… Cine a făcut nodul ăla??? Hai să vezi cum ai acostat!

În cele cinci zile ale acestei călătorii am fi avut cinci ocazii ca să exersăm acostarea, dar una tocmai s-a irosit.

-Când sunt la manevră, a spus mai târziu Armand, nu mă interesează ce strigă lumea de pe mal, că e Constantin sau oricine altcineva. E manevra mea și o fac cum știu…

Dar eu nu pot să-l ignor pe Constantin. Zi de zi viața îmi oferă suficiente momente de decizie în care să fiu eu, pentru a-i da cu tifla gratuit, mai ales acolo unde are dreptate. Da, mai mult ca sigur că manevra mea nu a fost bună și da, cu siguranță am irosit una din puținele ocazii de a învăța din propriile greșeli, dar nu pot să nu-l respect pe cel care mi-a deschis acest drum. Emoții? De ce-aș avea? Nu e nimic înjositor în a fi stângaci. N-am nici-un titlu privind iscusința și nu mi-a adus nimeni osanale ca unui emerit pentru ca stângăcia de azi să mă pună în dificultate.

Yachtul Amorgos sub comanda lui Petrică tocmai intră în port luând presiunea de pe echipajul Terangăi. Petrică navigă anual pe yachturile lui Constantin având familia ca echipaj, dar își capătă la rândul lui perdaful. Amândouă yachturile stau câș în amaraje și le tragem la edec la următorul rând de babale pentru a mai îndrepta situația.

Odată manevra încheiată, apucăm să dăm mâna cu Armand și Cipri ce au sosit în port înaintea noastră. Suntem bucuroși de revedere, dar mai ales rupți de foame, așa că luăm drumul tavernei, nu înainte ca Cosmina să mă strângă ușor:

-Lasă, a fost bine!

Musul e altă fire și nu-i suportă pe comandori. Chiar dacă pe uscat îl place pe Constantin așa cum e, nu există navă suficient de mare pe care s-ar putea îmbarca împreună. Cu toate că am trecut prin beșteleală fără emoții, apreciez solidaritatea musului.

Singura tavernă deschisă e Kyratso`s. Deschidem jocul cu un rând de Mythos, apoi apare Constantin și Petrică cu echipajul lui.

-Ați acostat amândoi ca curu, se mai burzuluiește o dată Constantin. Orice începător, la prima acostare, o face mai bine ca voi.

Petrică e imperturbabil:

-De zece ani navighez pe yachturi și n-am zgâriat nici măcar unul. Pentru mine e important să ajung să dau o parâmă la mal, să văd că nu fuge barca, apoi văd eu ce-i mai fac…

-Pentru mine yachtingul e eleganță și stil, i-o taie skipperul.

– VA URMA –