Întâlnirea din anul acesta a marangozilor maghiari a fost organizată la Sarud, unul din porturile cochete de pe Tisa To. Locația apropiată, cadrul natural minunat, oportunitatea de a întâlni câțiva prieteni și nu în ultimul rând scopul întâlnirii au făcut ca propunerea lui Gigi Tolan de a participa și noi să fie de nerefuzat. L-am luat cu mine pe Erich, am urcat două caiace pe mașină și ignorând ploaia ce a căzut tot drumul, ne-am prezentat la întâlnire.

Gigi și Gyula veniseră din Tg. Mureș cu o zi mai repede, așa că ne-au ținut un loc în camping lângă ei. O vreme am mai stat prin mașini, apoi ploaia s-a oprit și a început activitatea.

Cutiuțe

O parte din bărci stăteau aliniate încă de ieri pe malul natural al lacului, iar altele continuau să sosească. Maghiarii construiesc mult după planurile lui Storer ( http://www.storerboatplans.com/) pentru simplitatea și a ușurința în execuție și chiar dacă ambarcațiile lor arată de cele mai multe ori ca o cutie, câteva linii curbe și alte mici detalii reușesc să le facă atractive.

Vânare de vânt

Ploaia a lăsat în urmă un vânt tărișor ce-i incita pe veliști. Un OzRacer a început să facă dute-vino prin golf și Gigi mi-a făcut semn să urc cu el în D4. Așteptam de mult prilejul de a face upgrade-ul la vele așa că nu m-am lăsat rugat. În mod normal barca e pentru o singură persoană așa că cei rămași pe mal făceau pariuri asupra momentului în care ne vom răsturna, însă Gigi era prea versat ca să le dea satisfacție, ba mai mult, văzând ușurința cu care o conducea am îndrăznit să trec și eu la eche și nu ne-am făcut de râs. Mi s-a părut formidabilă joaca cu vântul, atfel că la revenirea pe pământ eram deja complet virusat.

Mașinăria infernală

Către prânz a ieșit soarele și vântul a cam picat. Ascunși la umbra sălciilor urmăream asamblarea unei ambarcații ciudate cu alură de catamaran. Pe lângă faptul că flotoarele erau asimetrice și puntea triunghiulară, constructorul ciudățeniei optase pentru 1001 soluții tehnice din cale afară de sofisticate, ce-i dădeau aerul unei mașinării infernale. Asamblarea i-a luat mai bine de trei ore și când a pus-o pe apă s-a văzut clar că meșteritul îi făcea mult mai mare plăcere decât sailingul.

Opera… moartă

Gigi avea de probat noul lui Duck Punt, pe care l-am pus pe apă. Deoarece nu prea mai era vânt am ieșit în larg cu vâslele. N-am apucat să ne depărtăm prea mult că în față am văzut două flotoare plutind și un om înotând pe lângă ele și ne-am dat seama că e „mașinăria infernală” întoarsă cu roțile-n sus. Cu părere de rău i-am dat o mână de ajutor tractându-l la mal și, fiindcă se pornise un pic de vânt, am schimbat planul și am plecat în larg cu velele, eu singur cu D4, iar Gigi cu noul lui Duck Punt.

Duck Puntul în teste

De data asta am ieșit pe lacul mare. Vântul nu era prea tare și nici soarele nu ardea ucigător, așa că ne-am croșetat siajele câteva ore bune. Dacă aș spune că a fost formidabil aș cădea în banalitate așa că trec la chestiunile negative și mai precis la frustrarea că n-am reușit deloc să urc în vânt,  micuțele ambarcații neavând finețea și reglajele care să le permită chestii sofisticate. După joaca de azi dimineață îmi făceam planuri că aș putea să fac un traseu pe hartă și să plec la drum  cu o astfel de jucărie, dar cvasi imposibilitatea unor anumite aluri m-a făcut să inteleg de ce toate aceste ambarcații sunt conduse într-un du-te vino perpetuu: pe acele direcții au vânt portant și plăcerea de a simți tracțiunea velei, vântul pe față și unduirea valului e suficientă. E fain sailingul, dar nu e ceea ce mi se potrivește.

O velă galbenă. Feliată, vă rog!

O vreme am urmărit celelalte ambarcații ce se mișcau pe suprafața lacului cu niște fluturi colorați, apoi s-a așternut nemișcarea amurgului și a picat și vântul.

Culori la apus

Iubesc clipele serene ale apusului. Neavând companion am plecat de unul singur, de data asta cu caiacul. După cum mă așteptam lacul se făcuse oglindă și aș fi stat mult și bine, dar nu aveam cortul montat și n-aveam chef să ne organizăm tabăra pe întuneric.

Dimineața pe lac

Dimineața am ieșit din nou, de data asta cu Gigi. În zona Sarudului nu există cotloane ci doar luciul imens al lacului ce nu oferă altă variație în afară de cea a luminii și a feței lui schimbătoare datorate vântului, dar a fost plăcut să cutreierăm împreună și să mai stăm la taclale cockpit lângă cockpit.

Între valuri și nori

La ora 10 caiacele și canoele s-au adunat pentru o tură ghidată, oferită de organizatori. Sub soarele ucigător am făcut o tură de 10 kilometri pe lac și pe brațul mic al Tisei, tură cu care s-a încheiat programul întâlnirii.

Tura organizată

Una peste alta au fost două zile plăcute în care am văzut și am experimentat câteva lucruri noi. A fost fain și poate la anu` participăm din nou.

Alte imagini: