Se simte în aer mirosul întoarcerii 🙁 Ciribel a plecat acasă aseară și urmează să-l reîntâlnim fiindcă azi e ziua Dublinului, însă până în capitală mai avem de vizitat câteva obiective.

Oprire pe fluviul Shannon la Shannonbridge

În ciuda pânzei de apă ce arată ca un lac, curentul fluviului are o mare viteză: mi-ar place o caiaceală pe râul ăsta!

Mici porturi dealungul fluviului sunt animate de șalupe ce iau largul cu doi-trei oameni ca echipaj și bicicletele aferente pe punte.

Vizităm abația Clonmacnoise (ruinele).

Deși cerul pare să ne strivească, atmosfera este de un calm desăvârșit.

Ne desprindem cu greu și plecăm mai departe spre Trim, unde avem ca obiectiv cea mai faimoasă fortificație normandă.

Un panou face publicitate ruinei: aici s-au fimat unele episoade din Bravehearth!

Nu părăsim localitatea înainte de a da o raită pe la catedrală.

La sugestia lui Ciribel ne abatem câțiva kilometri pentru a vizita Tara Hill.

Chiar dacă vestigiile nu sunt monumentale, serenitatea locului este cuceritoare!

Gata cu joaca: suntem în Dublin! Oana și Ciri ne duc să vedem câte ceva din oraș.

Înțesat cu filiale ale multor companii gigantice americane (Google, Facebook), cartierul nou al Dublinului arată ca… Copenhaga 🙂

După Clonmacnoise și Trim, e… altceva!

Deodată, tulburător, pe cheiul fluviului Liffey ne pomenim înconjurați de zombi: monumentul foametei! Irlanda a fost o țară săracă din care, în secolul trecut, cei ce și-au permis au fugit în America.

Ciri nu se lasă până nu ne duce într-un pub cu muzică live din zona Temple Bar. Și bine face! Cu un Guinness în mână încercăm să ne integrăm locului. Localul e arhiplin și lumea ce stă în picioare se simte bine. Fără dat în petec sau exhibiționism, fiecare savurează muzica sau atmosfera subliniind asta prin mici gesturi sau mișcări de dans.

Irlandezii consideră puburile cam așa: „the Irish Pub is a unique institution”.