Se spune că ziua bună se cunoaște de dimineață. Pe lângă faptul că soarele strălucea pe un cer fără nori, față de zilele precedente temperatura crescuse simțitor făcând mult mai plăcută mica noastră plimbare pe serpentinele ce coborau spre stația de autobuz. Tocmai când începusem să ne îngrijorăm că suntem un pic în întârziere, o mașină opri din proprie inițiativă lângă noi, șoferița oferindu-se să ne coboare în stație. Ziua abia începuse și deja era a doua oară când o situație aparent potrivnică își găsea singură rezolvarea așa că am înțeles că acest patern se va repeta și că în ciuda evidenței, va fi o zi cu happy end.

Ajungând în stație mai repede ne-am gândit să ne rezolvăm problema cash-ului la un ATM din apropiere. După introducerea pinului și a celorlalte informații mașinăria a intrat în letargie, refuzând să scoată cuvenitul bon de eroare, după care s-a mai înviorat și ne-a readus în meniul principal. Contrariați ne-am mai încercat o dată norocul și de data asta am primit banii, dar aveam dubii în legătură cu prima tranzacție. Autobuzul tocmai intra în stație așa că nu mai aveam timp de investigații și, încredințați că ziua de azi nu se poate termina decât cu happy end, am plecat spre Palermo.

Fermă veche

Peisajul din centrul Siciliei mă fascinează. Pe vârful colinelor apar vechi construcții din piatră acoperite cu olane ceramice închipuind ferme izolate având drept background un veritabil cadru montan. După aproape două ore ajungem în Palermo, unde trebuie să schimbăm autobuzul.

Vuciria

Obiectivul zilei e siteul arheologic de la Segesta. Fostă cetate a unei populații din epoca pregreacă a insulei, măcinată de războaiele cu Selinunte și Siracuza și în final ștearsă de pe fața pământului de vandali, Segesta păstrează în pustietatea unui cadru eminamente natural un splendid amfiteatru și-un templu doric foarte bine conservat. Din păcate, neavând vreo localitate prin preajmă fostul oraș nu e deservit de cursele de autobuz, dar totuși, scotocind pe internet am dat peste o obscură firmă de transport ce pare a avea o cursă și astfel, îndoindu-ne de veridicitatea informațiilor, căutăm stația Tarantolla Bus pe o stradă din vecinătatea gării, stație pe care în spiritul happy endului o și găsim. Până la ora de plecare avem o fereastră de două ore în care luăm la picior străduțele medievale ale centrului vechi semănând izbitor cu suratele lor din Napoli, revedem mizera piață Vuciria cu gunoaiele și clădirile ei în ruină și debușăm la malul mării, în portul turistic, unde ne dedulcim cu imaginea elegantă a yachturilor.

Portul turistic

Palermo este și un oraș al românilor. Urmașii lui Bălcescu și-au stabilit fieful în zona gării unde poți auzi cerșetori filosofând în graiul lui Eminescu sau femei discutându-și necazurile la o cafea servită pe o măsuță plasată în stradă. Ora de plecare a autobuzului a trecut deja, dar mașina nu e nicăieri și ca să fim siguri că vom avea, totuși, parte de happy end, telefonăm la Banca Transilvania de pe numărul înscris pe spatele cardului: nu, ATM-ul buclucaș din Enna Bassa nu ne-a luat banii! Chiar dacă cu întârziere, autobuzul apare și plecăm, în sfârșit, spre Segesta visată.

Coasta la vest de Palermo

Coasta ce se întinde la vest de Palermo este deosebit de fotogenică. Un masiv calcaros se termină abrupt în mare prin faleze verticale de sute de metri pe care soarele lăsat spre orizont le colorează cu o lumină caldă. Când ajungem la siteul arheologic seara inundă văile cu umbre și mi-e ciudă că nu-mi este îngăduit răgazul de a savura pe îndelete atmosfera locului. Un mic autobuz al parcului ne urcă la amfiteatrul din deschiderea căruia avem perspectiva ultimelor raze de soare, apoi revenim alert la templul doric ce-și profilează coloanele pe fundalul luminos al norilor, la această oră trandafirii. Construcția armonioasă și solemnă zăcând în solitudine are ceva din aerul misterios al statuilor „urechilor lungi” din insula Paștelui. După o zi întreagă petrecută pe drum e de-a dreptul frustrant să fim fugăriți prin acest decor de excepție, dar ieșind din site ne amăgim cu vorba „nu plânge că s-a terminat, bucură-te că s-a întâmplat”. Doar e cu happy end, nu?

Templul din Segesta

Firește, nu avem nici-o posibilitate să plecăm de aici, dar pe Booking am ochit o pensiune agroturistică la vreo doi kilometri, spre care pornim ajutați de utima geană de lumină. Drumul e mai lung decât credeam (sau poate e vorba doar de nerăbdarea noastră), însă în cele din urmă din șoseaua ce se înfundă deja în beznă zărim o curte luminată, sugerând ospitalitate. Eroare! În ciuda aerului primitor ușa are zăvorul pus și barierele nevăzute ale unui sistem antiefracție declanșează o sirenă al cărei piuit e de-a dreptul sinistru. Încerc un apel telefonic la numărul de pe Booking, dar la celălalt capăt nu pare să fie cineva de gardă. Ce e de făcut? Există un sat, Calatafimi, la vreo cinci kilometri distanță, spre care pornim pe jos, ca o ultimă alternativă. E o beznă de-ți bagi degetele în ochi și de data asta nu prea văd happy endul, dar dacă e să fie ar cam fi cazul să apară!

La o curbă în ac de păr apar luminile unei mașini pe care încercăm să o oprim, chiar dacă merge în sens invers. Miracol! Mașina chiar oprește și un puști lasă geamul jos. Pare de-a dreptul încurcat când îl întrebăm de cazare în Calatafimi și ne explică cum în Sicilia luna noiembrie înseamnă extrasezon. El merge la Palermo, dar am pierdut aproape o zi ca să ajungem aici și mă gândesc cu groază să facem cale întoarsă. Sesizând problema puștiul se oferă benevol să facă un ocol pentru a ne duce la Castellammare del Golfo, o stațiune de la malul mării unde avem șansa unui autobuz sau măcar a unui hotel. Acceptăm bucuroși și o jumătate de oră mai târziu salvatorul nostru ne lasă în fața unui bar în care suntem sfătuiți să cerem informații.

Mașina întoarce și dispare în trafic. Suntem într-o localitate bine conturată, ceea ce ne ridică moralul. Din păcate la întrebările noastre privind autobuzul lumea clatină din cap negativ și-atunci nu ne mai rămâne decât alternativa unui hotel. Indicatoarele stradale ne îndrumă spre port însă cu cât ne apropiem de malul mării zona capătă un aer din ce în ce mai părăsit și tot mai des găsim pe ușile închise anunțul „Grazie a tutti. Vediamo in primavera”. Un autocar stă parcat în fața unui hotel luminat festiv. Aici e de noi! Înăuntru e plin de lume. Se pare că tocmai a ajuns un grup de nemți. Cu zâmbetele întinse până la urechi cerem și noi o cameră, dar ca-n bancurile proaste am ajuns prea târziu: hotelul e plin. Suntem obosiți, nu mai avem chef de joacă, vrem să vină happy endul și o rugăm pe recepționeră să ne caute ceva. Femeia e amabilă, pune mâna pe telefon și sună la un alt hotel după, pe o hartă trasează o scurtă linie ce se termină în port.

La Cala Marina au de toate. Camerele sunt foarte drăguțe, pe deasupra la un tarif cât se poate de decent iar pentru 10 euro în plus pot să ne ofere una cu vedere spre port. După toate bâlbâielile soartei nu ne vine să credem că am încheiat ziua atât de bine. Dincolo de atmosfera de extrasezon împrejurimile arată splendid și abia așteptăm dimineața pentru a le explora, îmboldiți de gândul că tot ce ni s-a întâmplat a fost pentru că trebuia să ajungem aici pentru a vedea ceva ce nu am inclus în itinerarul nostru.

Alte imagini:

Save

Save