Refacem pe jos drumul spre stația de autobuz prin orașul cu desăvârșire pustiu, la ora la care, departe de agitația continuă a marilor orașe, Castellammare del Golfo își doarme somnul cel mai dulce. Pe banca din stația de autobuz așteaptă în tăcere doi oameni, apoi, pe măsură ce timpul trece, încep să sosească mașini din care coboară viitorii pasageri ai cursei de Trapani. Murmure sporadice, aproape șoptite, se suprapun peste torsul baritonal al autocarului împrumutând scenei aerul de neconfundat al navetei matinale, în timp ce negrul profund al cerului pălește în nuanțe violacee. Ne așezăm în partea din față printre școlari cu căști în urechi conectați la internet și refacem drumul peste munte, mai întâi spre Scopellos și apoi mai departe, prin sate, până pe coasta de vest a Siciliei.

Orașul

La ora 8:30 coborâm în Trapani. În urmă cu doi ani am stat câteva zile în orășel așa că împrejurimile ne sunt familiare. Alegând să vizităm insula Favignana și frumosul sat Erice, nu ne-a mai rămas timp pentru salinele de la malul mării pe care vrem să le vedem acum. Cu sufletul la gură întrebăm de următorul autobuz spre Marsala și ne dezumflăm instantaneu: nu pleacă nimic în următoarele patru ore, nici tren, nici autobuz, nimic, nimic. Nu-mi vine să cred că suntem în situația de a aștepta pasiv scurgerea celor mai bune ore din zi și, în lipsa alternativelor, mai fotografiez o dată stâlpii de metal de la malul mării roși de rugină ca de niște boli tropicale, piața de pește, yachturile și fortăreața din gura portului. Ploaia ce s-a consumat în timpul nopții a lăsat în urmă un cer fără pată însă vântul continuă să bată aducând la țărm talazuri nervoase ce-și răstogolesc spuma peste digurile de stabilopozi. Zbuciumul acesta născător de pulberi lichide are o încărcătură energetică ce mă remontează, dând sens așteptării, astfel că la ora prânzului urcăm optimiști în autobuzul din care va trebui să coborâm undeva între stații, la malul mării.

Se spune că ce începe prost se termină și mai prost. Urmăresc pe tabletă traseul autobuzului și nu pot decât să deznădăjduiesc atunci când în loc să o apuce pe soseaua de coastă, o ia pe o direcție paralelă din interiorul insulei. Căutând alternative găsesc la un moment dat un drum de câțiva kilometri pe care l-am fi putut urma perpedes, dar șovăi în a-i cere șoferului să oprească și în final ne vedem în Marsala. Din stația în care coborâm există o cursă locală spre saline, dar pleacă abia peste două ore. Flămânzi, nemulțumiți și nervoși, renunțăm. Un obiectiv turistic este ca o masă de prânz pe care, pentru a-și îndeplini menirea, trebuie să o servești la timp, nici fierbinte, dar nici rece, nici prea flămând, dar nici sătul și a cărei alimente trebuie să fie măcar comestibile dacă nu chiar proaspete, gătite savuros etc. Dacă chiar am vrea am putea ajunge la salină, dar mi-e sufletul otrăvit și simt că mi-ar fi silă de o victorie smulsă cu forța. După pățania de la Segesta ne-am rezervat pentru deseară o cameră în Sciacca și în drum spre stația de autobuz ce deservește rutele din sud ne oprim ca să ne potolim foamea cu pizza.

Odată ce am renunțat la saline a dispărut și râca ce mă ulcera. În felul ăsta cea mai lungă zi va trece fără a marca nimic notabil, dar voia bună și echilibrul interior e mai important ca palmaresul. Călătorim mai departe și coborâm odată cu seara în Sciacca, o localitate mărișoară de la malul mării, într-o piață cu clădiri medievale dintre care se remarcă fațada unui palat cu accente arabe. Ca pentru a compensa eșecul zilei centrul vechi este surprinzător la modul plăcut și după ce ne luăm în primire camera la B&B Porta di Mare încheiem ziua cu paste și fructe de mare în restaurantul din fața basilicii.

Alte imagini:

Save

Save

Save