Dacă ziua de ieri a fost rezervată sudului, azi ne propunem nordul. La ora 9 suntem în mașină și pentru început vizităm moara de vânt din Tiagua, pe care am remarcat-o încă de la venire. Deși nu mai este în funcțiune, construcția e bine conservată slujind în continuare în scop turistic.
Următoarea oprire e neprogramată. Șoseaua trece pe lângă un crater ce are la bază o carieră de piatră și ne atrage un perete de rocă dantelată spre care facem o scurtă plimbare pe jos.
Urmăm indicațiile GPS-ului spre Castillo de Santa Barbara, un fort ce adăpostește Muzeul pirateriei. Ridicat pe vârful unei coline este vizibil de la depărtare, însă șoseaua ce urcă la el este barată. Muzeul este închis., dar ne atrage Teguise, localitatea prin care trecem. Străzile și clădirile îi trădează vechimea așa că parcăm în centru și o luăm la pas spre biserică.
Interiorul bisericii e mult mai puțin spectaculos ca exteriorul, dar piața din jur e drăguță și în general localitatea are farmec. După ce ne vânturăm pe câteva străzi și intrăm în magazinele de artizanat regăsim mașina și plecăm mai departe spre o grădină de cactuși amenajată pe fundul unei caldere.
Niște aflorimente cu forme ciudate ne atrag atenția. Șoseaua coboară paralel cu o vale seacă dealungul căreia sunt câteva mașini parcate. Oprim și noi și o luăm la pas printre martori de eroziune cu forme bizare. Există și o carieră de piatră în zonă, dar cele mai ciudate stânci sunt pe vale. După ce ne facem pozele plecăm mai departe și tragem în următoarea parcare unde un uriaș cactus din metal atrage turiștii.
Grădina de cactuși ocupă fundul unui lighean natural bordat cu pereți clădiți din roci vulcanice. Încă de la intrare realizăm că locul e deosebit. Chiar dacă majoritatea speciilor sunt originare din Mexic, în climatul arid al insulei plantele plesnesc de sănătate. Pe terasele periferice sunt exemplare mărunte cu cele mai ciudate forme și culori, iar pe fundul plat cresc uriași ghimpați de mărimea unor arbori în care descoperim chiar niște păsărele cu tril. Locul este îngrijit impecabil, fără cea mai mică uscătură căzută printre plante sau, Doamne ferește, vreun gunoi. O moară de vânt și un restaurant completează spectacolul naturii. Chiar dacă grădina nu este foarte mare, ne place atât de mult încât vizita durează aproape o oră.
Următorul obiectiv este o peșteră vulcanică. Partea superioară a cavernamentului, situată pe un deal, se numește Cueva de los verdes, iar jos, pe malul oceanului, e Jameos del Agua, terminația peșterii în stil cenotă, acaparată de un restaurant. Deoarece e la șosea, parcăm la Jameos del Agua, dar biletul de intrare de 15 euro ne face să ricoșăm pe plajă. Mai curios, Cipri rămâne să viziteze cât timp noi facem o plimbare pe malul mării, apoi urcăm împreună dealul pentru Cueva de los verdes și abandonăm din nou când vedem mulțimea mașinilor parcate.
Intenționăm să prindem apusul la Mirador del Rio și cum e încă devreme facem un ocol până în Orzola, cea mai nordică localitate. Oprim în port unde asistăm la plecarea feribotului spre insula vecină (La Graciosa), apoi în lipsă de obiective ieșim din localitate la o plajă învecinată ce pare să fie ștrandul local. Malurile aspre de lavă nu sunt deloc prietenoase cu cei ce visează la baie, dar aici un mic pârâu a domesticit peisajul cu aluviuni. Chiar dacă arată ca un smârc, prezența nisipului și apa mică atrage numeroase familii cu copii ce se zbenguie și se stropesc în cel mai clasic mod.
Când socotim că a venit vremea, pornim la deal spre miradorul vestit. După cum ne așteptam, punctul de belvedere ocupă vârful cel mai nordic al insulei, dar ca și Jameos del Agua este un loc privat așa că ne continuăm drumul și câteva sute de metri mai jos parcăm anevoie la rând cu alte mașini înșiruite dealungul drumului strâmt.
Suntem la circa 400 de metri altitudine si din acest punct privirea planează nestingherită asupra insulei La Graciosa, aprope plată, așternută ca un covor la picioarele noastre. În lumina caldă a apusului, panorama e deosebită. O vreme admirăm peisajul de aici, apoi pentru variație ne mutăm la Mirador de Guinate, unde prindem ultimele raze de soare.
Cu asta încheiem ziua. Restul crestei muntoase o străbatem pe întuneric, coborând în serpentine spre Teguise. Foamea ne ajunge din urmă și pe străzile din centrul vechi găsim în cele din urmă un restaurant ce ne primește. E ziua lui Mike ce ne oferă cina, apoi, la plecare, o muzică cu sonorități aparte ne atrage în piața bisericii unde un grup de localnici par să exerseze un fel de procesiune medievală ce înaintează solemn pe o melodie ritmică ce mixează castaniete, triangluri sau chiar săbii folosite ca element de percuție.
