Am mai fost (în urmă cu ani buni) la cascada Boiului, dar n-am făcut traseul marcat în circuit ce se ducea pe vale și se întorcea pe culme, pe la Pietrele Boiului. Pentru o tură de weekend părea numai bun, așa că l-am abordat, luând-o cu noi și pe Mara.

Am lăsat-o pe Baghera în Lorău și am pornit pe jos pe drumul pietruit ce urmează valea Boiului. De când n-am mai fost, s-au construit pe vale cabane, un glamping și câteva pseudocăsuțe sub forma unor șoproane ce adăpostesc rulote puse pe butuci.

Cascada Boiului este un obiectiv destul de atrăgător de vreme ce are suficienți vizitatori cât să nu rămână niciodată în singurătate (cel puțin în weekend). Când am ajuns noi, tocmai se pregătea să plece un grup de familii ce ne-a depășit cu mașinile pe vale, și o altă familie venea în urmă, pregătindu-se să ne ia locul. Mara a apreciat cum se cuvine cele două marmite de la baza cascadei în care a înotat bucuroasă, după care am revenit la drumul de pe vale și am continuat traseul urcând pe culme.

Înainte de coborârea la Peștera Fugarilor lipsa marcajelor ne-a pus în dificultate, dar ghidați de localnici am reușit să ținem traseul. Peștera (în fapt o simplă grotă) își datorează numele facilităților „domestice”: mică, uscată, cu podeaua plană și cu o spărtură laterală pe post de horn, e numai bună pentru a fi locuită (o vatră de foc și niște farfurii de pleu certificând acest lucru). Singurul lucru ce-i lipsește e apa.

Mai departe, traseul trece pe la un excelent punct de belvedere situat pe stâncile numite Pietrele Boiului, apoi pe un vârf pleșuv de pe care coboară abrupt la marginea Lorăului, unde am lăsat-o pe Baghera.

Traseul de nici 10km ne-a plăcut. Fără a fi greu sau prea lung, oferă peisaje domoale, puncte de belvedere și două obiective frumoase: cascada Boiului și Peștera Fugarilor.