Praga

Pompei

2 iunie 2016 Comentarii (0) Calatorii, Italia

Napoli

IMG_8514

În 2007 când am ajuns prima dată în Italia eram proaspăt sosiți din India și comparația dintre cele două a fost inevitabilă. Eram în nord, în Dolomiți, și mă încânta bunul gust, curățenia și rânduiala moștenită de la austrieci. În India găsisem de asemenea rafinament și bun gust, mânjit însă, în mizerie și delăsare. M-am întrebat atunci care din cele două îmi place mai mult, dar n-am putut răspunde și întrebarea a fost dată uitării pentru aproape zece ani când am ajuns la Napoli, unde centrul istoric combină incredibil monumentele de arhitectură tipic italiană cu delăsarea și mizeria stradală, tipic indiană. Napoli e locul în care Italia și India cad la pace fiindcă fără a înceta nici o clipă de a fi italian, are aerul unei prințese în zdrențe. Timpul are o culoare a lui pe care nu o poți defini, dar pe care o poți recunoaște, așa numita „patină” ce transpare în spoiala zidurilor, în caldarâmul uzat, în piatra statuilor sau în picturile șterse ale vechilor biserici completat cu aranjamentul gunoaielor și al ambalajelor abandonate în urma comerțului stradal. Promiscuitatea în condiții de lux mi-a adus aminte de titlul unei povești a lui George Arhip: „Apartament confort 3 cu 40 de camere”.

  • IMG_8424
  • IMG_8458
  • IMG_8467
  • IMG_8470
  • IMG_8519
  • IMG_8525
  • IMG_8528
  • IMG_8535
  • IMG_8567
  • IMG_8632
  • IMG_8775
  • IMG_8850
  • IMG_8854
  • IMG_8856
  • IMG_8861
  • IMG_8902

Save

Save

Lasă un răspuns