Nu ne place aglomerația așa că am plănuit un traseu mai retras, un circuit având punctul terminus poiana Onceasa. Din Vărășoaia am urcat Cumpănățelul, apoi am ținut culmea spre Vlădeasa până pe vârful Piatra Tâlharului de unde am coborât scurt în Poiana Onceasa.
Din cauza șantierului de pe drumul Oradea - Deva, n-am mai călcat prin Padiș de 7 ani. Profitând de toamna caldă ne-am făcut bagajele pentru un traseu de două zile și sâmbătă 10.09.2016 am descins în Vărășoaia.
Întoarcerea am făcut-o pe Cheile Someșului Cald din care am ieșit prin Cetatea Rădesei. Dacă la dus, pe culme, parcursul a fost OK, bucla de întoarcere ne-a dezamăgit. În special pe cheile Someșului Cald poteca nu este câtuși de puțin întreținută. Copacii căzuți (nu puțini) transformă traseul într-un parcurs cu obstacole, iar peisajul e dezolant.
Alte imagini: