Ne așteptam să găsim un râu umflat și tulbure, dar n-a fost așa. Dimpotrivă. Semnele de pe maluri trădau faptul că nivelul apei era mai coborât cu cel puțin un metru față de cota normală, apa era verzuie, iar curentul cvasinul.

Ce ne place pe apă? A trebuit să ies de multe ori ca să-mi dau seama că apa are o liniște anume pe care o poate transmite. Apoi mai e și faptul, deloc de neglijat, că pe apă nu sunt șosele și implicit, ajungând cu barca acolo unde nu pot ajunge cei mai mulți oameni cu mașina, poți încerca sentimentul sălbăticiei. Să pun la socoteală și girațiile moi ale ambarcațiilor, senzația de glisare? Sau poate faptul că lăsându-te în voia curentului, te deplasezi neauzit, într-o liniște totală, iar când totuși vâslești, sunetul apei îți cântă în ureche?

Chiar dacă a fost cam frig, am coborât 17 kilometri bucurându-ne de liniștea pădurii și de ciripitul vesel al păsărilor.