• -călătorii cu pluta, caiacul sau yachtul
• -325 pagini
• -copertă înfoliată
• -cu o prefață de George Arhip și epilog de Constantin Lascu

„Delta Dunării în ansamblul ei nu este un spaţiu de o nesfârşită frumuseţe. Turiştii ce se îmbarcă pe vaporaşe văd partea ei cea mai banală, canalele largi, mărginite de păduri de plop sau sălcii, sau lacurile, mai mici sau mai mari. Acolo unde apa e adâncă, plantele acvatice nu-şi pot fixa rădăcinile şi luciul apei rămâne nepopulat iar unde lacurile sunt superficiale, de mică adâncime, suprafaţa lor e năpădită de nuferi şi ciulini. Pe apă, pe crengile copacilor sau pe fundalul cerului apar păsări, însă întotdeauna la depărtări apreciabile. E frumos, aşa, la modul general, dar nu spectaculos. Totuşi, delta are puterea de a te fermeca. Ea a furat minţile şi sufletele multor oameni şi aici, nemişcat în caiac, uluit de ceea ce vedeam, îmi derulam în minte această revelaţie. Frumuseţea deltei nu e localizată undeva, precis. În funcţie de o grămadă de factori obiectivi, de condiţii meteo, de lumină, dar şi de factori subiectivi, ţinând intim de observator, frumuseţea deltei e ba aici, ba acolo, ba azi, ba mâine. Cred cu tărie că pentru superlativele deltei nu există reţete şi scenarii prefabricate şi nici puncte însemnate cu roşu pe hartă. Să fii încântat de deltă înseamnă să ai ambarcaţia ta cu care să cutreieri apele ca în vechile poveşti în care voinicii căutau fără să ştie unde, să ţi se înfunde, să te laşi întors din drum, să rătăceşti. Şi poate atunci, dacă delta vede că nu eşti mânios şi nu o urăşti, dacă ea simte că oricâte capcane ţi-a întins îi rămâi prieten, poate atunci ridică ici colo câte un văl pe sub care vezi palate, grădini ale raiului, peisaje de o armonie copleşitoare. În faţa mea se deschidea un tunel perfect simetric. Deasupra erau coroanele sălciilor ce îşi dădeau mâna de la un mal la altul. În acest spaţiu al boltelor gaudiene, lumina pătrundea diafană, cernută de frunze, iar apa întunecată, neclintită, întorcea imaginea, oferind peisajului spaţialitate. Siajul unui caiac deforma suprafaţa oglindită, îngroşând sau subţiind trunchiurile bătrâne. Am înlocuit padela cu aparatul de fotografiat în încercarea de a fixa această clipă, de a lua acasă cadoul deltei. Aveam GPS-ul pe punte, dar nu m-am obosit să iau coordonatele. Degeaba voi reveni, peisajul de aici este în pereche cu cel de acum. Mâine sau peste un minut, cel ce va veni nu va găsi decât un canal oarecare, cu sălcii oarecare, cu cer plumburiu deasupra sau chiar cu soare, însă nimic din tunelul acesta secret ce ne asigura ieşirea (sau intrarea?) spre un nou orizont…”