Catalizatorul escapadei a fost Răzvan care nu vroia să schimbe prefixul înainte de a vedea Retezatul.
O nouă poveste din ciclul „după 30 de ani” căci prima dată am urcat în Retezat în 1991
Am urcat în mașină la 3 dimineața, la 6 luam „micul desayuno” la Simeria, apoi cu voinicul Jimny intram adânc în munte pe forestierul ce ne asigura accesul în Poiana Pelegii.
Am spus (și nu mă dezic) că muntele meu de suflet e Făgărașul, dar nu pot să nu recunosc că retezatul e mai fotogenic. E suficient să văd partea alpină a culmilor ce ne înconjoară ca să-mi dau seama de aceasta, iar când ajungem sus, la Bucura, și orizontul se deschide, devine evident.
E adevărat că în acest anotimp afinul e deja roșcat, adăugând nuanțele sale la verdele jneapănului, la albastrul lacurilor și la cenușiul-gălbui al lespezilor, dar oricum peisajul ar fi fost extraordinar.
La prima vizită, în 1991, veneam din Apuseni și neavând o altă experiență de altitudine nu aveam termen de comparație, dar azi, după 30 de ani de bătut cărări montane popt să-l prețuiesc la adevărata lui valoare.
A fost un traseu scurt, de numai zece kilometri, suficient însă pentru a ne bucura. Dupăamiaza eram din nou la Simeria și odată cu noaptea ajungeam acasă.
