Dimineața începe cu o cafea servită în decorul Tatrei. Față de aseară, nu e fir de nor pe cer și crestele se văd cu claritate de cristal. Nu ne grăbim. Intenționăm să urcăm cu telescaunul din Tatranska Lomnica, până la cota 1700 unde vom fi practic în golul alpin.

Am văzut aseară două Dacii cu număr de Brașov, dar nu era nimeni pe la corturi ca să întreb una-alta. Din camping până la stația de telescaun sunt cam doi kilometri și mă gândesc că or fi probleme cu parcarea dacă au plecat fără mașini, totuși ne îmbarcăm în Baghera noastră și plecăm pe roți.

Tatranska Lomnica este o stațiune aerisită, cu mult spațiu verde între cabane. Așa cum mă așteptam, nu se poate parca nicăieri înafara locurilor marcate care sunt, fără excepție, cu plată, așa că nu mai lungim căutarea și tragem în parcarea telescaunului.

La casieria telescaunului e o coadă serioasă, dar fentăm cumpărând bilete de la automat. Telescaunul urcă de la 860m la o stație intermediară situată la 1180m de unde pleacă mai departe o linie de gondole ce deservesc un observator astronomic situat la cota 1770, ținta noastră. Din acest punct mai există o scurtă linie de telescaun spre un vârf de 2190m pe abruptul căruia coboară o pârtie de schi, precum și o cabină ce urcă fără niciun stâlp intermediar pe vârful Lomnica, la 2633m, un pisc semeț, inaccesibil altfel, de unde nu se poate pleca nicăieri.

Ne îmbarcăm și pentru un sfert de ceas savurăm senzația de plutire tăcută printre vârfurile brazilor. Miroase a rășină, muntele se ridică în față ca un zid și uitându-mă la poteca ce urcă dedesubt nu pot să nu mă bucur de cât drum ne scutește. Dacă bați tabăra în zona alpină și faci trasee zilnice pornind de acolo, e ok, dar dacă stai în camping la poalele muntelui nu e o afacere bună să faci zilnic marșul de apropiere prin pădure sau pe pârtia de schi. Pentru azi am luat bilete dus-întors, ceea ce ne-a costat 33euro/persoană, dar n-am mai fost cu cablul de vreo cinșpe ani (din Dolomiți) și trebuie să recunosc că sunt încântat! La stația intermediară schimbăm scaunul zburător cu o gondolă. Poate că iarna sau pe vreme rea e mai confortabil așa, dar azi ne încorsetează degeaba cu geamurile ei din plexi, făcându-ne să regretăm „decapotabila” dinainte.

Debarcăm pe buza unei căldări ce adăpostește un iezer limpede. La nici o sută de metri mai sus un plafon compact maschează partea înaltă a crestei și urmărim cu privirea cablul telecabinei ce dispare neverosimil în ceață. Aerul e umed și tăios, dar atmosfera e neclintită, de un calm absolut. E oră de vârf pentru gondolă însă dincolo de rumoarea potolită a mulțimii se ghicește tăcerea absolută a muntelui: ce fain!

Dornici să ne încercăm puterile ne înscriem pe poteca ce iese pe muchie în urcare ușoară. Observatorul astronomic rămâne sub noi, o clădire austeră cu cupole specifice. Dăm drumul picioarelor, bucuroși de reîntâlnirea cu condițiile alpine. Poteca e în mare parte pe lespezi și nu pot să nu remarc că o mână nevăzută a netezit drumul aducând suprafețele plane cât de cât la orizontală sau formând trepte ergonomice pe porțiunile în urcare. Sarcina a fost făcută cu maximă discreție, astfel că un ochi neavizat poate nici nu observă, în schimb gleznele și genunchii o simt din plin.

Traseul de azi nu e cine știe ce. De la stația gondolei, din căldare, iese pe muchie la 2010m și coboară în valea vecină, la o cabană situată la 1550m. Harta indică 1h în urcare (și atâta facem și noi), apoi începe coborârea serpentinată pe cealaltă față a muchiei.

Panta e abruptă, dar poteca o taie în serpentine comode. Câteva sute de metri mai jos intră pe un vâlcel și coboară de-a dreptul (porțiune pe care există lanțuri), apoi pănă la cabană se merge în coborâre lină, traversând câteva porțiuni cu jneapăn.

Cabana se află pe fundul căldării, pe malul unui lac măricel. De jos, pe firul văii, urcă un drumeag pietruit, iar de jur împrejur se ridică vârfuri abrupte cu aspect de turn. Locul este de un pitoresc desăvârșit și nu e de mirare că e invadat de drumeți ce mănâncă pe malul lacului sau pe terasă, beneficiind de bunătățile din meniul cabanei.

Locul este mult prea frumos pentru a nu poposi și noi. Încercăm să mâncăm sub asaltul agresiv al unor rățuște, apoi ne mulțumim să panoramăm împrejurimile, având în fundal susurul râului, reverberat de pereți.

Din ce-am văzut până acum, Tatra seamănă destul de bine cu munții noștri (Făgăraș), dar ceva intrigă și acel ceva e înălțimea și verticalitatea. Porțiunile înalte trec de 2600m (deci nu cu mult mai mari), dar diferența e sesizabilă, apoi verticalele sunt foarte agresive, nelăsând loc de trasee (chiar și cele existente au frecvente porțiuni cu lanțuri). Deoarece ne-am mișcat bine și avem timp berechet decidem să lungim traseul și să vizităm și căldarea vecină ce adăpostește la rândul ei un lac.

De data asta peisajul se schimbă. Suntem la marginea Tatrei și de aici în continuare culmile își pierd trufia și se molcomesc. Poteca trece dincolo de muchie cam pe curbă de nivel, străbătând o mare de jneapăn. Harta indică 35 de minute (foarte fain, pe hartă apar și timpii pe diferite porțiuni ale traseelor, marcați pentru ambele sensuri de parcurgere), dar de data asta, cu stomacul plin, nu reușim să-l scoatem.

Grosul turiștilor a rămas la cabană. Lacul are oglinda netulburată și dincolo de firavele zgomote antropice liniștea e asurzitoare. De data asta locul ar putea fi de oriunde din Carpații Meridionali și poate tocmai de aceea îmi place nespus. O ultimă creastă flanchează căldarea, după care urmează câmpia. Deși este stâncoasă, nu trece de 2000m și cercetând harta nu găsesc pe ea decât niște cărări nemarcate. Mi-ar place să o străbat, poate data viitoare când vom veni în Tatra.

Facem cale întoarsă. Aproape toți turiștii coboară de la cabană pe vale, doar noi ne împuterim să urcăm înapoi muchia spre observator, dar poteca e croită foarte bine și lespezile aranjate fac ca urcușul să nu fie atât de greu. De data asta scoatem un timp mai bun ca pe hartă și dincolo de muchie începem să întâlnim turiști de scurt parcurs ce vin de la gondolă.

Într-un pliu al muntelui dăm nas în nas cu niște capre. Se pare că sunt obișnuite cu oamenii căci nu se sinchisesc de noi, apoi în preajma observatorului găsim o vulpe cerșind de mâncare.

Nu ne dăm duși de pe munte așa că mai pierdem ceva vreme pe marginea iezerului, apoi ne îmbarcăm totuși și o luăm spre Tatranska Lomnica. Din telescaun tot auzim niște scârțâituri și până la urmă detectăm sursa: pe o pistă asfaltată ce face legătura dintre stația intermediară și stațiune, doi copii coboară cu niște cărucioare cu volan, apoi vedem aceleași cărucioare făcând cursa inversă, încărcate pe bancheta telescaunului.

Cu asta tura se termină. Cu o dulce oboseală în oase regăsim ușurați Baghera. Mă duc să plătesc parcarea la automat și mă ușurez (după cum mă așteptam) de 10 euro.

Seara o petrecem în camping, cu cină la terasă și duș. Mâine se strică vremea și vom merge să vizităm o peșteră.