L-am luat pe Gringo și pe Endorfin și cărați de Baghera am pornit la drum. Umplerea rucsacurilor, încărcarea caiacelor și mai ales traficul auto ne-a creeat o anumită stare de agitație ce a pierit odată ce am urcat în caiace. Lacul imens părea să absoarbă totul în apele lui adânci. Gringo era prima dată la apă după ce a ieșit de sub pensulele Angelei și cu noul look ne întreținea încântarea.
4-5 iulie 2015
Pentru weekend se anunța vreme frumoasă și călduri mari așa că ne-am propus să ieșim la un lac de altitudine.
Am traversat apa spre poiana în care obișnuiam să tragem și am găsit-o, ca de obicei, pustie. Departe de a fi de o frumusețe răpitoare sau de a avea alte caracteristici secrete, poiana ne atrage cu cadrul ei natural și pentru faptul că e intimă. Întotdeauna ne-am simțit bine aici și probabil că deja chiar istoricul ei contribuie la percepția pozitivă.
Ne-am propus să scăpăm de caniculă și am reușit atât de bine încât odată ce soarele a trecut dincolo de culme, s-a făcut chiar frig. Sacii de dormit de vară păreau subdimensionați pentru încercarea căreia trebuiau să-i facă față, dar până la urmă și-au făcut treaba. Dis dimineață am ieșit pe lac, apoi ne-am întins la soare, am citit, am moțăit, am ascultat păsările ce locuiau în brazii de deasupra noastră, apoi iar am citit și iar am moțăit până când, cu regret a trebuit să strângem și s-o luăm spre casă.
Titicaca de Cluj 🙂 !!!
Superbe fotografii, FELICITĂRI!!!
Merci! Felicitări și ție pentru primul comentariu pe site. Faina pictogramă ai primit 🙂
Malurile sunt destul de abrupte pentru a împiedica lansarea unei ambarcații. Dacă însă lacul este plin sau aproape plin sunt câteva locuri prin care se poate ajunge la apă, dar numai cu bărci ușoare, gen caiac sau canoe. Ce fel de barcă aveți?
Exact. Se coboară lipit de capătul barajului (celălalt capăt, nu cel cu cabina paznicului).