Face control

Dimineța își face loc în cușeta prova insinuându-se timid prin trapă. Sunt singur, căci Marco a preferat să doarmă în cockpit. Toată noaptea m-au chinuit țânțarii. Cred că mă urăsc: mă vor fără sânge! Stau cu ochii închiși, conștient de girațiile moi ale yachtului. După vaierul vântului, după foșnetul valurilor și scârțâitul yachtului în marș, liniștea de acum pare totală. Ca să ne aducă aminte unde suntem, din când în când funga randei bate în catarg. Atmosferă de port, îmi spun. Mamă, ce bine e! Știu că ar trebui să mă ridic, dar prelungesc la maxim moțăiala lucidă și de n-ar fi grupul social al marinei cu picturile lui celebre și muzica în surdină, mi-ar fi și mai greu să mă trezesc.

Ziua începe cu o veste proastă: ofițerul indulgent ce a înghițit povestea cu yachtul stricat ține ca măcar la plecare să ne vadă meclele și fiindcă era de serviciu aseară, va intra în tură abia la ora 15. Ca să ne țină isonul și vremea e mohorâtă. Nori negri filtrează lumina văduvind-o de toate nuanțele calde și ca și cum toate astea n-ar fi de ajuns, avem de reparat și de șmotruit yachtul.

Cu un impeler nou motorul toarce impecabil și mai rămâne de reparat pompa de santină. Marco scoate apa cu buretele, după care îmi revine sarcina de a verifica mecanismul năclăit de motorină și fiindcă n-am ce-i face, dau o nouă raită pe la magazine rezolvând problema prin înlocuire.

Musul spală puntea

La ora prânzului yachtul e spălat și cu plinul de apă făcut, totul pare funcțional și nu ne mai rămâne decât să facem inventarul proviziilor și să stabilim ce mai avem de cumpărat înainte de a lua largul. O nouă tură de cartofi prăjiți ne scapă de săculețul ce ne bloca accesul la cutia cu scule și la ora 15 suntem gata pentru celebrul face control.

Constantin dă târcoale pe ponton pentru a nu fi găsit la bord, apoi la ora stabilită apare unul din agenți. Găselnița de aseară a fost bună aseară, dar n-am scăpat, tot trebuie să mergem cu yachtul la cheul poliției. Era logic să se întâmple așa, și totuși, nimeni nu s-a gândit la asta. Echipajul decapitat nu știe să facă manevra de acostare, cu atât mai mult cu cât cheul poliției este dificil. Ne uităm muți spre Constantin și pentru prima dată îl vedem șovăind, în incapacitate de a reacționa prompt. Totul s-a întâmplat atât de brusc încât nu e timp pentru scenarii de eșec. E clar că trebuie să mergem și într-un consens mutual echipajul își asumă sarcina, însă fără skipper ne uităm unii la alții dezorientați, în incapacitate de a lua decizii. Mugurel are permis de navigație pe ape interioare și a mai acostat cu alte ambarcații, iar eu am mai fost o dată la cheul poliției și cunosc locul…

-Constantin, numește un skipper!

Clipa de șovăială se prelungește…

-Las la latitudinea voastră alegerea.

Mugurel

Constantin se uită la noi cam cum se uita lumea la Columb când a plecat prima dată spre vest. Hotărâm ca Mugurel să preia timona, eu să mă ocup de navigație, iar Marco și Alin să fie disponibili pentru manevre. Cu sufletul strâns pornim motorul, dezlegăm parâmele și punem mașina încet, înainte. Ieșim. Locul e strâmt și la primul viraj balconul prova atinge prova ambarcației din vecinătate. Mușii sunt pe fază și atenuează impactul, dar îl văd pe Constantin albind și-i aud glasul pe care-l cunosc atât de bine…

Suntem pe canalul de ieșire. Ce-i drept, ne-am dovedit din plin nepriceperea, dar exact ca și proaspătul șofer ce e pus pentru prima dată să conducă în absența instructorului, de cum nu-l mai zărim pe Constantin ne recăpătăm stăpânirea de sine și ne intrăm în rol.

Agentul ne părăsește

Colac peste pupăză, din norii grei începe ploaia, grea, densă, ca un diluviu. Marea e de ulei și pe suprafața ei se văd bășicuțele stropilor de ploaie. În timp ce ne îmbrăcăm goretexurile, agentul butonează telefonul, apoi zodiacul marinei vine la intercepție și fără să ne ofere explicații, puștiul ne părăsește asigurându-ne că-l vom întâlni la ghișeul poliției de frontieră. Nu știu dacă manevra noastră stângace sau ploaia l-au determinat să aleagă drumul pe uscat, dar ne e egal părerea lui…

-Mugurel, ține 10 grade mai spre larg, că în față avem apă mică. Vezi pontonul sub blocurile alea de sticlă? Pasa de intrare e înaintea lor. Marco și Alin, puteți coborî în cabină până ne mai apropiem…

Cele două mile ce ne despart de cheul poliției ne oferă răgazul necesar pentru a ne resorbi adrenalina. În fața pasei de intrare reducem viteza și-i chem pe muși la manevră. O pilotină vine drept spre noi mugind din sirenă și trebuie să facem un rondou pentru a o lăsa să treacă. Partea bună e că nici un val nu încrețește suprafața apei și exceptând ploaia ce ne curge-n ochi, avem condiții ideale de acostare. Mugurel scoate din viteză lăsând yachtul să se miște din inerție.

-Marco! Când ne apropiem o să te urci pe cheu ajutându-te de cauciucuri și vei prinde parâma pe care ți-o arunc și, Alin, noi vom ține yachtul la distanță, să nu se lovească de cheu.

Manevra ne iese. Bananec Blues se lipește de cauciucuri și e legat la babalele de oțel ce supurează rugină. Ploaia e atât de densă încât o simt pătrunzând pe sub haină și ne e clar că pe vremea asta nu va veni nimeni să ne vadă.

-Mă duc în clădire, să văd ce-i de făcut.

Îl regăsesc pe agent în fața unui ghișeu la care nimeni nu se grăbește.

-No problem! mă liniștește.

Actele sunt în mâna unui funcționar în uniformă ce-mi confruntă chipul cu fotografia din pașaport, apoi fug la yacht și-i trimit și pe ceilalți. Alin coboară cu tot cu bagaj, intrând în cursa contra cronometru pentru prinderea ultimului autobuz al zilei și ne despărțim rapid, bărbătește, cu o strângere de mână.

-Ne vedem la Oradea!

-Drum bun!

Gata. Avem ștampilele de ieșire așa că putem pleca. Mugurel își reia locul la timonă. Mola prova, apoi mola pupa și ne vedem tăind golful înapoi spre marină. N-a fost complicat, dar faptul că am scos-o la capăt impecabil ne-a făcut ziua bună. Îl sun pe Constantin:

-Am rezolvat. Ne întoarcem.

-Vă văd. Vă aștept pe cheul pompei de motorină. O să urc la bord să fac eu manevra de acostare. A venit cineva la bord?

-Nu. Puteai veni cu noi liniștit.

Fuga

Ploaia s-a oprit și peste marina Atakoy s-a lăsat liniștea. Suntem legați din nou la ponton și lucrurile au revenit la normal.

-Vom pleca în dupăamiaza asta, ne anunță skipperul. Nu va fi o noapte ușoară fiindcă în larg e furtună, dar plecăm acum fiindcă mâine va fi mai rău. Așa n-am nici-un chef să plec…

Împreună cu Mugurel fac ultimele cumpărături de la un mall din preajma marinei, apoi fierbem paste pe care le mâncăm în tăcere. Dacă zilele trecute avertismentele skipperului nu erau înțelese, acum avem o altă viziune și ne cam închipuim ce ne așteaptă.

Îmbrăcați de scandal

Se împart costume impermeabile. Constantin are la bord câteva perechi de geci și pantaloni din goretex, pe care-i îmbrăcăm fără mofturi. La ora 18 suntem pregătiți ca pentru bal mascat și skipperul rostește formula consacrată:

-Verificați toate lucrurile: tot ce poate aluneca, va aluneca, tot ce poate cădea, va cădea.

Ieșim la motor. Printre pontoane suntem încă protejați, însă pe dig câțiva copaci smotociți de vânt și drapelele cu semiluni stând să pocnească adeveresc spusele skipperului. Imediat ce dublăm digul ridicăm focul și ca un armăsar tânăr, Bananec Blues își începe goana.

-Marco, intri de cart până la ora 21. Preia timona!

Spectacolul mării răvășite ne ține pe punte. Vântul bate dinspre uscat și nu are loc să ridice valuri, însă câte unul încearcă să ni se împotrivească venind peste noi până-n cockpit. Constantin are ochiul format și ne previne din timp:

-Vine rafala! Uite cum se-ncrețește apa…

Perdele grele de ploaie cad în jurul nostru. Întreg orizontul e un teatru de operațiuni ce se deslușesc cu claritate. Dacă în viața terestră rutina zilnică ne împiedică să ridicăm privirile spre cer, acum avem tot timpul și chiar nu avem altceva de făcut.

Încă n-am ieșit de tot din pâlnia Bosforului și marile nave navigă la vedere. Autostrada vapoarelor e prea departe ca să ne creeze probleme, însă la această oră se întorc din larg pescadoarele. O mulțime de nave ne taie calea, sinchisindu-se prea puțin să păstreze distanța minimă de siguranță, iar pe cer, chiar pe deasupra noastră trec la joasă altitudine uriașe avioane, reducând motoarele pentru a veni la aterizare.

Musul se descurcă, iar Mugurel pare să fi scăpat de răul de mare. Odată cu înserarea cobor în cabină și între patru ochi îl întreb pe skipper:

-De ce inițial te-ai opus plecării lui Alin, după care, brusc, ai schimbat abordarea, trecând de partea lui?

-N-am nici cea mai mică intenție să țin pe cineva la bord împotriva voinței lui. Când mi-a fost clar că Alin vrea să plece, i-am dat drumul.

Alte imagini:

Urmatorul episod:

Ziua 7