<< - cuprins - >>

             18 august 2014

M-a fascinat întotdeauna Dobrogea şi iată că acum urma să o văd din nou. Am fost în munţii ei deosebiţi, am simţit în cerul gurii arşiţa ei, am fost pe marile întinderi de apă, am gustat din darurile oamenilor ei şi mi-a plăcut întotdeauna atât de mult încât singurul lucru pe care îl regret este faptul că nu e mai aproape de oraşul meu.
Suntem în România aşa că n-am găsit de cuviinţă să ne mai complicăm cu GPS-ul. La o benzinărie din Cernavodă, Grasu coboară şi merge să întrebe pe unde să o luăm spre Topalu. Îl urmăresc pe interlocutorul lui, un bărbat scund, bronzat, explicând cu gesturi largi. Fără sonor drumul pare complicat, dar Grasu ne face semn să-l urmăm, foarte sigur pe el. Oraşul e mic şi după două curbe ajungem la marginea aşezării, pe un fel de drum de centură ce se pierde sub un strat gros de noroi, ca o mlaştină. Dacă Suzukiul Jimny a suferit până acum din lipsă de teren accidentat, o simt pe Baghera prea puţin dispusă să se mânjească pe lăbuţe. Urmele ce continuă ca două şanţuri pe presupusul drum sunt înspăimântător de adânci, dar Jimny trece fără probleme. Fie ce-o fi! Schimb viteza într-o treaptă inferioară şi intru în mlaştină prudent. Uneori simt cum nivelez noroiul cu podul, dar nu mai pot da înapoi. Mă bazez că dacă mă înfund, mă trage Grasu cu troliul, dar nu e cazul, în cele din urmă ies pe roţile Bagherei: am făcut-o şi pe asta!
În scurt timp debuşăm în drumul spre Hârşova. Altă viaţă! Şoseaua urmează cursul Dunării peste dealuri, apoi pe tăietura unei văi se lasă la fluviu, într-o poiană demnă de grădinile Raiului. Locul, ascuns între două falduri ale dealului este complet orizontal, ceea ce mă duce cu gândul la o luncă inundabilă. În această perioadă terenul e năpădit literalmente de flori violacee în mijlocul cărora stau proţăpite două vagoane a unor apicultori. Şi asta nu e tot. Dunărea ajunge aici doar prin nişte braţe idilice îmblănite cu păduri de sălcii, sugerând un labirint acvatic tăinuit. Încântat peste măsură, opresc pentru o fotografie. Ştiu că nu va reuşi să surprindă ceea ce ochiul şi imaginaţia mea a construit, dar am nevoie de ea ca suport al amintirilor viitoare. Găsirea acestui loc fermecat este ceea ce eu numesc „efectul Alionte”. Locul este o mică bijuterie, totuşi prea mică pentru a justifica deplasarea de la Oradea, dar este un cadou frumos şi bine primit ca efect secundar al drumului spre Alionte.

 

În continuare drumul şerpuieşte la baza dealului dezvăluind noi colţişoare ale acestei poieni invadate de apicultori, apoi ajunge la Capidava unde indicatoare pe fond maro vestesc un site arheologic. Oprim lângă ruinele unei cetăţi geto-romane ce străjuiesc fluviul de la înălţimea unei terase. Zidurile refăcute un pic peste înălţimea solului dezvăluie planul geometric al cetăţii, cu donjoane pe colţuri şi contraforturi. Ne pierdem printre ele o vreme, întorcând de pe o parte pe alta diverse piese ceramice risipite, apoi ne regrupăm la marginea terasei să privim Dunărea. Pentru nişte caiacişti de râuri şi lacuri, este o imagine măreaţă, în primul rând prin dimensiuni. Apoi, în lumina razantă şi caldă a dupăamiezei, valurile ce-i încreţesc suprafaţa trădează curenţi contradictorii ce se întâlnesc în anafoare.

 

Plecăm mai departe spre Topalu, destinaţia finală. Satul pare mort. Nici un suflet de om nu se arată pe uliţele sale sau prin ogrăzi. Coborâm la Dunăre în locul în care un bac metalic stă încremenit la ţărm. De pe puntea lui ruginită, câţiva copii sar în apă scăldându-se cu chiote.

 

 

foto: Grasu

Descărcăm. Vom petrece o noapte pe Alionte, aşa că pe lângă mâncare avem nevoie de echipament pentru bivuac. În timp ce caiacele se înşiruie pe mal ca torpilele, în spatele nostru se opreşte o maşină de teren şi o voce veselă ne întreabă:
-Aţi găsit Topalu?
Este chiar ghidul nostru din Cernavodă, bărbatul scund şi bronzat. Întâlnirea este remontantă de ambele părţi. Îl întrebăm unde ne putem lăsa maşinile şi ne invită la ferma lui. Nea’ Petre este un fel de latifundiar local, implicat în tot felul de activităţi economice. Bacul ruginit este tot a lui. Cu el aduce în sat lemn de foc exploatat dincolo de braţul Dunării: salcie, plop, frasin.
 

 

Ieşim pe fluviu. Alionte este un canal ca un arc de cerc, având capetele pe celălalt mal al fluviului, amonte, respectiv aval de Topalu. Socotesc să o luăm amonte, ca să curgem odată cu curentul pe canal, să putem admira în tihnă.
Valurile nu sunt mari, dar preventiv ne punem fustiţele. Curentul Dunării pare puternic şi traversăm pentru a găsi protecţie sub malul opus. În lumina soarelui coborât spre orizont, feţele noastre radioase par bronzate. Caiacele se joacă vesele, parcă mulţumindu-ne pentru lestul bagajelor, ce le conferă stabilitate. Gata: suntem în lumea apei, pentru care am bătut atâta drum.

 

Încet, malul opus se individualizează. Liziera verde se transformă în copaci distincţi, pe sub coroanele cărora alunecă o lotcă împinsă la rame. Ne salutăm ca de la barcagiu la barcagiu şi bărbatul vânjos, tăbăcit şi bărbos, cu hainele arse de soare, asortate cu lemnul înnegrit al bărcii sale, mă invită la competiţie. De o parte lotca lui masivă, având inerţie. De cealaltă, corpul fusiform, iute ca un rechin, a lui Endorfin. Accept, dar din câteva bătăi de padelă situaţia e clară şi pescarul o recunoaşte cu fair-play.

 

foto: Grasu

foto: Grasu

Ne atrage pădurea inundată. Intrăm cu caiacele printre plopii aliniaţi din care atârnă rădăcini aeriene ca nişte ţesături textile. În lumina filtrată de frunziş, locul pare tăinuit. Curentul Dunării, vămuit de piaptănul trunchiurilor, ne lasă să ne jucăm printre ele. Cu caiacele prin pădure: ultima revelaţie! Din păcate joaca se complică fiindcă, unde ne aşteptăm mai puţin dăm peste crengi groase împotmolite printre copaci, ce ne obligă la slalomuri strânse, obositoare, cu frâne din padelă, aşa că după ce ne satisfacem pofta de inedit preferăm să ieşim la Dunăre şi să luăm curentul în piept.

 

În dreapta se deschide un canal. Nu e Alionte ci un frate mai mic, ce ne poate duce însă la Alionte, aşa că intrăm pe el. Ştim din fizica de clasa a VI-a că lucrul mecanic între două puncte A şi B este acelaşi, indiferent de drumul parcurs, dar ne face plăcere să diversificăm peisajul. Faţă de Dunăre canalul nu are valuri ceea ce, în ciuda manualului de clasa a VI-a, ne scuteşte de o parte din lucrul mecanic necesar. Răzbunarea manualului însă nu a întârziat: o lotcă mânată de motor a trecut pe lângă noi săltându-ne provele, în timp ce unul din pasagerii ei şi-a ridicat pălăria şi ne-a strigat ceva.
-Ai văzut? îmi spune Grasu. Imediat a recunoscut că eşti profesor.
-Da? Cum aşa?
-A spus „good morning teacher”.

 

După acest episod hilar ajngem în sfârşit la Alionte şi schimbăm sensul, tocmai la timp că începusem să resimţim oboseala în braţe.
La început, noul canal e strâmt. În lumina razantă a apusului totul pare mirific, singurul lucru deranjant fiind zgomotul motorului lotcii ce face incursiuni ici-colo prin crângurile inundate, făcând, se pare, inventarul unor năvoade. Înserarea are întotdeauna farmecul ei însă aduce şi o umbră de îngrijorare: unde ne vom instala tabăra? Nu-i vorbă, pe sub copaci este loc de două corturi, însă un loc de tabără nu se rezumă la atât. Câteva incursiuni pe sub frunziş ne-au dovedit, dacă mai era cazul, că locurile sunt pline de ţănţari. Aşadar căutăm un loc deschis, fără iarbă înaltă sau tufe.

 

 

-Ceva mai jos, „la trecere” ar fi un loc de cort, ne-au povăţuit braconierii.
Într-adevăr, nu mult în aval, în locul unde la cote mai mici ale Dunării se pare că era un vad practicabil, am găsit locul căutat. Dincolo de copacii bătrâni ce bordau canalul, era un loc vast, defrişat, plantat cu plopi tineri. Am tras la malul nămolos, am instalat corturile şi la pălălaia unui foculeţ ne-am spus poveştile cu câte o bere de ghimbir în mână, încercând să nu luăm în serios ţânţarii ce se nimereau prin preajmă, apoi, într-un târziu ne-am dus la culcare.
-Într-adevăr, sălbatic loc, mi-au servit-o camarazii.
De dincolo de canal se auzea continuu zgomotul unui motor.

 

 

                       Dorin Chiş - august 2014                        << - cuprins - >>